Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Cum să producem MIEI HIBRIZI pentru carne?

Publicat: 04 iulie 2018 - 22:37
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

La toate adunările generale ale asociaţiilor crescătorilor de oi la care am participat iarna trecută, s-a simţit îngrijorarea şi nedumerirea oierilor, care se întrebau: “Care este orientarea cea mai bună în acest an: spre carne sau spre lapte?”

La una dintre adunări, un oier dibaci şi mai sfătos, analiza soluţiile: „Dacă nu mulg oile şi mă orientez să produc miei grei (35-40 kg), necesarul de forţă de muncă este redus, dar aş putea să rămân cu mieii în stoc mult timp şi apoi să-i vând la un preţ scăzut, aşa cum mi s-a întâmplat în ultimii doi ani. Pe de altă parte, laptele de oaie este mult mai căutat şi desfacerea e sigură şi preţul bunicel, mai ales pentru laptele proaspăt livrat unităţilor de prelucrare, dar ciobani mulgători se găsesc tot mai greu şi unii te lasă când ai cel mai mult de lucru”, compara oierul.

hibrizi carne_b

Ce să facem, că îi bai mare?!
Cred că soluţia pentru oierii care se orientează spre producţia de lapte este mulsul mecanic cu instalaţii adecvate efectivului de oi. Aplicând acest sistem de muls, productivitatea muncii creşte de 3-4 ori, iar laptele este mai igienic şi se poate procesa în caşcavaluri superioare. Dar aceste instalaţii sunt foarte scumpe şi foarte mulţi oieri întreţin oile, în perioada de muls, în zone izolate, fără posibilităţi de conectare la energie electrică.
Producerea şi îngrăşarea mieilor rămâne o soluţie pe care o pot aplica toţi oierii români. În structura de rasă a ovinelor din România, oile de rasă Ţurcană, rustice, bine adaptate condiţiilor locale şi cu producţii mixte (lapte, carne, lână), reprezintă aproape 80% din totalul efectiv. Din ţările arabe din Asia Mică, ce au importat anual din România milioane de miei de rasă Ţurcană, până acum nu vin veşti prea optimiste. Ţările mari importatoare de carne de ovine din vestul Europei preferă însă carnea provenită de la rase de ovine specializate pentru producţia de carne sau hibrizi (metişi) cu aceste rase şi mai puţin miei din rase rustice. Este necesar ca oierii să producă mai mulţi mieii hibrizi pentru piaţa din vestul Europei, care oferă preţuri de achiziţie mai mari şi la timp.

hibrizi carne_b

Analiza eficienţei hibridării oilor indigene cu rase specializate
În ultimele trei decenii, în ţara noastră au avut loc diverse acţiuni de hibridare între oile din rase şi populaţiile autohtone cu berbeci aparţinând unor rase specializate pentru producţia de carne. Pe baza rezultatelor obţinute s-a constatat că ovinele autohtone au o capacitate de combinabilitate ridicată, iar la hibrizii obţinuţi se îmbunătăţeşte considerabil viteza de creştere şi precocitatea, se diminuează consumul specific şi se corectează unele defecte ale carcaselor.
Majoritatea hibrizilor rezultaţi din încrucişarea oilor Ţigaie sau Ţurcană cu berbeci din rasele Suffolk, Germană de Carne cu capul Negru, Dorper, Texel şi Ile de France au realizat un spor mediu zilnic cu 10-25% mai mare, cu un consum specific cu aproape 13% mai mic şi au avut la sacrificare un randament cu 3,6-4,9% mai mare decât berbecuţii raselor indigene îngrăşaţi în aceleaşi condiţii.
Hibridarea (metisarea, încrucişarea) la ovine înseamnă împerecherea între berbeci de o rasă (linii) şi oi de altă rasă. Prin încrucişare se poate obţine heterozisul, care reprezintă superioritatea performanţelor la hibrizi faţă de media performanţelor la părinţi, în aceleaşi condiţii de mediu. Fenomenul heterozis se manifestă, de regulă, la caracterele cu heritabilitate mică (reproducere, viabilitate mai puternică). Dacă urmărim greutatea corporală a mielului(lor) la înţărcare pe oaie mamă, heterozisul este egal cu heterozisul pentru numărul de mieii fătaţi + heterozisul pentru greutatea individuală + heterozisul pentru influenţa maternă. De regulă, hibrizii F2 obţinuţi prin împerecherea hibrizilor F1 manifestă numai jumătate din efectul heterozis obţinut în F1, în absenţa epistaziei.
Există trei forme de heterozis: a) individual al descendenţilor; b) matern - manifestat la mama hibridă prin creşterea ratei ovulaţiei, a prolificităţii, greutatea mieilor la fătare şi la înţărcare; c) patern - se manifestă la berbec, ce influenţează fertilitatea (calitatea spermei). Cantitatea de heterozis manifestată la hibrizii F1 nu poate fi estimată înainte, ci trebuie măsurată după ce se fac încrucişări de probă.
Pentru principalele producţii de interes economic (prolificitate, lapte, carne, lână, pielicele etc), care au o heritabilitate mică spre mijlocie, hibridarea este metoda cea mai rapidă de ameliorare a acestor caractere, dar se poate aplica numai la cel mult jumătate din efectivul de oi matcă. Hibridarea se justifică economic dacă valoarea câştigului genetic depăşeşte valoarea cheltuielilor necesare pentru achiziţionarea berbecilor din rasele specializate.
În cazul ameliorării producţiei de carne prin hibridare se vor îmbina avantajele raselor de ovine autohtone (rezistenţă la mediu, pretenţie mai redusă faţă de furaje, rezistenţa la boli etc.), cu avantajele raselor de ovine specializate pentru carne, rase performante (spor mediu zilnic ridicat, consum specific scăzut, randament mare la sacrificare, aspect comercial superior la carcase, calităţi gustative ale cărnii deosebite).

Metodă de ameliorare genetică prin hibridare a producţiei de carne la rasa Ţurcană
În acest sens, propunem şi susţinem ca oaia mamă să fie de rasă autohtonă, iar berbecul să fie din rasa specializată, dar numai pe 50% din efectivele de oi mame, iar 50% din oile mame Ţurcană, cele mai performante, se vor încrucişa cu berbeci Ţurcană amelioratori, pentru a putea produce tineret ovin de înlocuire din rasa autohtonă (tabel). Toţi cei 500 mieii hibrizi (250 berbecuţi + 250 mieluţe) rezultaţi se vor livra pentru carne până la vârsta de 5-6 luni. Efectivul de 500 oi ameliorate prin selecţie nu trebuie obligatoriu separat în două turme, această separare se poate face doar în registrul de monte şi fătări.
Pentru efective diferite de 1000 oi matcă, se poate aplica această schemă proporţional cu efectivul de oi mame din fermă. Astfel, la 400 oi mame (200 în efectiv de selecţie şi 200 efectiv de producţie) se vor obţine estimativ 200 de miei hibrizi (400 x 0,5 â 200).
Prin aplicarea corectă a acestei scheme de încrucişare - până la 50% din oile mame cu berbeci din rase specializate pentru carne - se poate păstra în rasă pură efectivul total de oi mame şi se pot produce 50 miei hibrizi performanţi la 100 de oi matcă.


TABEL: SCHEMA DE AMELIORARE GENETICĂ PRIN HIBRIDARE A PRODUCŢIEI DE CARNE LA RASA ŢURCANĂ

 tabhibridaremm118_b


OBSERVAŢII TABEL:
- mioarele şi miorii pentru nucleul de selecţie I şi II se asigură din nucleul de selecţie I;
- mioarele pentru efectivul de producţie se asigură din nucleul de selecţie II;
- înţărcarea şi livrarea mieilor hibrizi 250 femele + 250 masculi se face la 35-45 kg, la vârsta de 5-6 luni.
Alte precizări: Oi Ţurcană 1000 (100%); Natalitate 110%; Miei înţărcaţi 105%; Reformă adulte (15%) + pierderi (mortalităţi, sacrificări - 5%).

 Foto: în ferma lui Felician Negrut, hibrizi si rasa pura Dorper, iunie 2009


Un articol publicat în revista Ferma nr. 4/209 (ediţia 1-14 martie 2018)

Vizualizat: 1186 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Amazone - soluţii pentru prelucrarea solului şi semănat

Amazone - soluţii pentru prelucrarea solului şi semănat

Portofoliul de utilaje pentru prelucrarea solului şi semănat, prezentate de Amazone la Agriplanta 2018, a cuprins: plugul Hektor, discul Catros+ 5002-2TS; combinatorul Ceus 4002-2TX Super şi Cenius 4000, precum şi semănătoarea de prăşitoare ED 6000-2C Special şi semănătoarea pneumatică Cirrus 6003-2.

Interviu cu Liviu Zimcea - reprezentant Amazone în România

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Cons DDA - semănătorile Monosem şi combina pentru lavanda Noile tractoare Zetor Utilix şi Hortus
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?