Mieii proveniți din fătări gemelare sunt mai greu de întreținut. De aceea, preocuparea de bază a oierilor este trecerea cât mai rapidă a tuturor produșilor pe hrănirea suplimentară.
În primele zile de viață mieii consumă laptele matern. În perioada 0-3 săptămâni, când predomină activitatea stomacului glandular, mielul trebuie obişnuit cu consumul furajelor vegetale. Fânul vitaminic şi amestecurile de concentrate se pot administra începând de la vârsta de 10-12 zile, iar de la 3 la 8 săptămâni este o perioadă de tranziție de la hrănirea lactată la hrănirea cu furaje vegetale. În acest interval mielul consumă, pe lângă lapte, un fân de bună calitate, de preferinţă de leguminoase şi un amestec de concentrate în cantități crescânde, comparativ cu perioada anterioară.
După 8 săptămâni, mielul devine rumegător, ajungând să consume fân de leguminoase sau masă verde, după caz, și un amestec de concentrate care să-i acopere în totalitate necesarul în principii nutritivi. Laptele matern nu mai este necesar, întrucât echipamentul enzimatic este deja format, permițând digestia substanțelor nutritive din hrana suplimentară.
Hrănirea suplimentară înseamnă administrarea cât mai timpurie a furajelor vegetale, deoarece de la vârsta de trei săptămâni aportul energetic şi nutritiv al laptelui matern nu mai satisface în întregime cerinţele de creştere şi dezvoltare ale mielului.
Posibilităţile de folosire a nutreţurilor vegetale în primele zile de viaţă sunt limitate de volumul redus al compartimentelor gastrice, de absenţa unor enzime digestive şi a microflorei ruminale complete.
Nivelul, proporţia şi dinamica consumului de nutreţuri vegetale depind de categoria de vârstă a mieilor şi sunt influenţate, în mare măsură, de palatabilitatea acestora.
În condiţiile actuale, generalizarea sistemului de hrănire suplimentară a mieilor sugari, de la o vârstă cât mai timpurie, este o necesitate stringentă având în vedere avantajele bioeconomice obținute.
Avantajele menționate sunt generate de: stimularea dezvoltării tubului digestiv şi a capacităţii de digerare, intensificarea motilităţii rumenului, dezvoltarea stratului papilar, dezvoltarea microflorei specifice şi a echipamentului enzimatic.
În vederea stimulării funcţionale a prestomacelor şi a activităţii microorganismelor ruminale ale mieilor sugari, cu efect asupra creşterii ingestei de furaje nelactate (fibroase şi concentrate), se pot administra în hrana acestora componente furajere precum microelemente, vitamine, glucide simple şi probiotice.
• Utilizarea probioticelor la rumegătoare este utilă atât în perioada de pre-rumegător, cât și la animalele adulte pentru reducerea incidenței și a severității diareilor, precum și a prezenței microorganismelor patogene. Probioticele ajută la dezvoltarea timpurie a microflorei intestinale în cursul primei colonizări postpartum.Din categoria probioticelor se poate recurge la Bacillus subtilis, Lactibacillus s.p., Streptococcus s.p.şi Sacharomyces cerevisiae.
Lactobacillus sp. sunt primele microorganisme care populează rumenul şi utilizează laptele ca substrat. Cele mai des întâlnite specii sunt: Lactobacillus acidophilus, Lactobacillus lactis, Lactobacillus casei, Lactobacillus plantarum. Streptococcus transformă zaharurile şi amidonul în lactat.
Sacharomyces cerevisiae intervine în creșterea disponibilității digestive a nutrienţilor din furaje, creşterea concentraţiei bacteriilor celulozolitice, a celor care utilizează acidul lactic şi a bacteriilor proteolitice din rumen.
• Suplimentarea vitaminelor și a microelementelor se poate face prin intermediul unui premix vitamino-mineral destinat mieilor sugari. Toate aceste componente pot fi găsite fie în farmaciile veterinare, fie la distribuitorii de aditivi furajeri. Este important ca fermierii să conștientizeze că aceste componente furajere îi ajută să înțarce cât mai de timpuriu mieii sugari, mai ales când presiunea pe oaie este mare datorită numărului crescut de miei care trebuiesc alăptați.
un articol de
LAVINIA ŞTEF