Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Cum arată noua linie de Bălţată cu Negru Românească?

Publicat: 30 iunie 2022 - 16:48
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Şimnic din judeţul Dolj au reuşit să ducă la bun sfârşit proiectul privind crearea unui nou genotip de Bălţată cu Negru Românească.

Cercetarea s-a desfăşurat pe vaci descendente ale unui lot de animale din rasa Holstein importat în 1977 tocmai din Danemarca. Pe parcursul celor şapte generaţii care s-au succedat de atunci şi cu ajutorul reproducţiei dirijate s-a ajuns la omologarea unei linii moderat cosangvinizate de Bălţată cu Negru Românească - tip Şimnic.

BNR-Simnic-1_b

 

Trăsături cu impact economic


Fost director tehnic la Semtest Craiova, Mircea Bara s-a numărat printre cercetătorii implicaţi în acest proiect, alături de Constantin Găvan, directorul SCDA Şimnic, Ion Ştefănescu şi Mihaela Riza.

„Realitatea economică şi financiară cu care se confruntă producţia animalieră în zona Olteniei ne-a determinat să introducem conceptul de schimbare a genotipurilor pentru a se potrivi cu mediul, în loc de a schimba mediul pentru a se potrivi cu genotipurile neadaptate”, au argumentat cercetătorii. Iar rafinarea indicilor de selecţie la vacile de lapte de-a lungul timpului s-a dovedit a fi o modalitate eficientă de a progresa în obţinerea unei varietăţi de trăsături importante din punct de vedere economic. Unul dintre obiectivele ameliorării necesită orientarea selecţiei spre tipuri morfo-productive cu nivele potenţiale mari pentru producţia de lapte, dar cu aptitudini de funcţionalitate şi sănătate bună.

 

Reproducţie dirijată


Desigur, în acest caz nu discutăm despre o nouă rasă de bovine. Dacă în procesul de ameliorare genetică la animale termenul de „linie” este definit ca o populaţie simplă care evoluează sub influenţa selecţiei sau/şi a derivei genetice şi este izolată reproductiv de către om, „linia moderat consangvinizată” se referă tot la o populaţie simplă care evoluează sub influenţa selecţiei, în condiţiile unei consangvinizări moderate, dar care rar este produsă în mod deliberat.

„Vorbim despre o reproducţie dirijată, în care urmaşii masculi au fost recoltaţi şi un anumit procent a fost folosit pentru însămânţările ulterioare. De aici rezultă şi această cosangvinizare, care poate aduce şi anumite beneficii, cum ar fi favorizarea moştenirii unor gene foarte bune”, a explicat Mircea Bara.

BNR-Simnic-2_b 

Cum a decurs selecţia?


Începând din anul 1980, din cele mai bune vaci au fost obţinuţi de-a lungul generaţiilor un număr de 188 de tauraşi care au parcurs etapele testării la Semtest Craiova. De la aceşti tauri s-au obţinut 175 mii doze de material seminal, din care o parte au fost folosite pentru însămânţarea vacilor de la Şimnic, precum şi în populaţiile de vaci din rasa Bălţată cu Negru Românească aflate în zona geografică a Olteniei.

Taurii proveniţi de la SCDA Şimnic codificaţi şi autorizaţi de autoritatea naţională zootehnică au fost folosiţi apoi în scopul izolării reproductive. Taurii au fost aleşi pe baza valorilor de ameliorare pentru producţia de lapte şi pentru dezvoltare corporală.

 

Rezervor genetic pentru crescătorii din ţară


Lucrările de selecţie au dus la obţinerea unei linii moderat consangvinizată de vaci adaptate condiţiilor de mediu, cu identitate proprie şi producţie mare de lapte, având caracteristici de rusticitate, longevitate productivă, cu rezistenţă sporită la îmbolnăviri şi aptitudini foarte bune privind randamentul la tăiere. „De regulă aceste calităţi suferă când se ia în considerare doar caracterele de producţie. Importanţa diversităţii genetice atât între rase diferite, cât şi în cadrul aceleaşi rase, ne-a oferit posibilitatea conservării bazei genetice. Efectivul de vaci obţinut este un rezervor genetic cu putere de difuzibilitate către crescătorii de vaci la nivel naţional”, susţin cercetătorii de la SCDA Şimnic.

 

S-a lucrat cu şapte caractere


În acest studiu, şapte caractere liniare au fost utilizate pentru îmbunătăţirea robusteţei vacilor de lapte din rasa Bălţată cu Negru Românească, respectiv statura, lărgimea pieptului, adâncimea corporală, unghiularitatea, unghiul crupei, lărgimea crupei şi condiţia corporală. „Rezultatele arată clar importanţa caracterelor legate de supravieţuirea animalelor şi a caracterelor legate de rata concepţiei, ambele tipuri de caractere regăsindu-se în linia moderat consangvinizată din Bălţată cu Negru Românească de tip Şimnic”, au remarcat cercetătorii.

 

DIAMANT, UN STAR ÎN REVENIRE


Infuzia de material seminal a dus la crearea unor exemplare de tauri cu valoare genetică ridicată. Printre tăuraşii care sunt promovaţi astăzi de Semtest Craiova se numără şi Diamant, născut pe 20 ianuarie 2020. „Am recoltat deja material de la el şi acesta a început să fie difuzat în teritoriu, pentru a consolida genele în fermele de creştere a vacilor din rasa Bălţată cu Negru Românească”, spune cercetătorul Mircea Bara.

 Mircea_Bara nou 2022_b

Această nouă linie se diferenţiază total de rasa Holstein din punct de vedere fenotipic. De obicei vacile Holstein au un randament mai mic la sacrificare, fiind specializate pe producţia de lapte. Linia moderat cosangvinizată de Bălţată cu Negru Românească - tip Şimnic este o vacă largă, adâncă, cu capacitate digestivă foarte mare, cu o producţie bună de lapte şi având un randament mare la sacrificare.

MIRCEA BARA

Cercetător SCDA Şimnic

 

 

un articol de

LIVIU GORDEA

Vizualizat: 3853 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

La recoltat de grâu cu 6 COMBINE JOHN DEERE!

La recoltat de grâu cu 6 COMBINE JOHN DEERE!

La recoltat de grâu cu 6 COMBINE JOHN DEERE! 
Locație: Ferma Emiliana West Rom, jud. Timiș

Massey Ferguson a revoluționat productivitatea în ferma familiei Popa din Cerăt, jud. Dolj Amazone Condor - semănat direct și fertilizare cu rată variabilă Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?