Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Creşterea puilor de carne în perioada demaraj 1-21 zile

Publicat: 12 aprilie 2010 - 14:00
12 comentarii   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În creşterea puilor de carne, cea mai importantă perioadă pentru succesul în acest domeniu sunt primele zece zile. Aşadar, pentru a veni în întâmpinarea dumneavoastră, vă prezentăm măsurile necesare pentru obţinerea unui maxim de eficienţă economică din creşterea şi exploatarea unei serii de pui de carne.

Click pe poza pentru galerie!

Pentru perioada primelor zece zile de viaţă a puilor trebuie să vă asiguraţi că: efectivul de pui este uniform, greutatea corporală se încadrează în standardul hibridului, penajul are un aspect bun şi puii sunt rezistenţi la stres.

Pentru o bună pornire în această perioadă trebuie să luaţi în considerare următorii factori: aerul, temperatura, lumina, apa şi mâncarea.
Astfel, dacă înţelegeţi că aceste lucruri sunt prioritare, ele vă vor asigura 50% din reuşita exploatării efectivelor de pui.

 

Pregătirea adăpostului pentru populare

Înaintea populării halei cu pui trebuie să fiţi siguri că spaţiile de creştere au fost bine decontaminate, utilajele de creştere şi exploatare existente în hala de producţie funcţionează la parametri normali şi asigură factorii optimi de microclimat, de furajare şi de adăpare.

• Decontaminarea halei de creştere

Este o etapă deosebit de importantă pentru realizarea unui mediu de creştere cât mai curat. De executarea corectă a acestor lucrări depinde în mare măsură sănătatea puilor introduşi în spaţiile de creştere. Randamentul de siguranţă microbiologică a puilor poate ajunge la un procent de 80%, dacă se respectă întocmai măsurile sanitare veterinare de prevenire a bolilor la pui.

În momentul efectuării curăţeniei şi decontaminării nu trebuie să omiteţi: tubulatura instalaţiilor de admisie şi evacuare a aerului din hală; pereţii şi tavanul halei; instalaţiile de adăpare şi, unde există, bazinele de rupere a presiunii; antecamera adăpostului; perimetrul din exteriorul halei; podeaua; controlul insectelor.

• Apa

Un element esenţial în creşterea şi exploatarea puilor de carne este apa. Se cunoaşte faptul că din organismul păsărilor 70% este apă, deci trebuie să acordăm o atenţie mărită acestui factor. În primele zece zile de viaţă, puii consumă în fiecare zi o cantitate de apă mult mai mare decât greutatea lor corporală. Astfel, un obiectiv prioritar este asigurarea necesarului de apă, cantitativ şi calitativ.

Din punct de vedere al analizei apei trebuie urmărite două direcţii: caracterele chimice (analizele trebuie efectuate la fiecare început de serie şi, în mod obligatoriu, la deschiderea unei noi surse de apă) şi caracterele microbiologice (trebuie analizate la ieşirea din sursă dar şi la nivelul adăpătorilor din halele de producţie).

Figura 1
Consumul de apă în funcţie de greutatea vie şi vârstă

Grafic consum apă puiClick pe poza pentru galerie!

 

• Lumina

Lumina are un rol deosebit în stimularea organismului puilor de carne. Pentru a realiza un iluminat corect, trebuie să avem în vedere următoarele: adăpătorile iluminate foarte bine; hrănitorile iluminate foarte bine; fluxul luminos trebuie să fie distribuit uniform la nivelul întregului adăpost.

• Aşternutul

Are un rol deosebit de important, pentru că nu permite contactul direct al puiului cu pardoseala şi menţine o temperatură constantă, absoarbe umiditatea provenită din dejecţii.

Din punct de vedere calitativ, acesta trebuie să fie curat, să nu conţină germeni patogeni. Pentru a asigura o bună protecţie termică, stratul trebuie să fie gros de minimum 10 cm. Indiferent de materialul folosit - rumeguş, paie, coji de floarea soarelui, acesta trebuie să fie uniform împrăştiat şi să nu fie mărunt, pentru a preveni ingerarea de către pui.

• Temperatura

Temperatura din hală trebuie să fie de 26-28oC, iar în zona de creştere de 32-34oC. Pe timp de iarnă, temperatura va fi asigurată cu 36-48 de ore înainte de populare, iar pe timp de vară cu 24 de ore.

• Ziua 1: se vor asigura 40 de pui/m2; astfel, pentru un areal de 4,5 m în diametru, se va asigura o sursă de încălzire de minim 2500 Kcal;
• Ziua 4: vor fi 35 de pui/m2;
• Ziua 7: vor fi 30 de pui/m2;
• Ziua 10-12: puii vor fi lăsaţi pe toată suprafaţa halei;

După ziua 10-12, hrănitorile şi adăpătorile vor fi redistribuite pe toată suprafaţa halei de creştere şi se va avea grijă ca instalaţiile de încălzit să asigure o temperatură constantă pe tot perimetrul de creştere. (foto 1)

Neasigurarea confortului termic în primele zece zile, va duce automat la compromiterea efectivului de pui. Aşadar acest factor trebuie să fie foarte bine controlat. Nu trebuie neglijate nici adăparea şi nici furajarea, care trebuie să fie administrate în cantitatea necesară, iar dispozitivele de hrănire şi adăpare să asigure frontul pentru întreg efectivul de pui.

 

Recepţia puilor şi prima oră de la populare

• Recepţia puilor

Aceştia trebuie să fie descărcaţi din maşinile de transport pe cât posibil pe întuneric, iar intensitatea luminii din zona de creştere trebuie să fie din nou verificată. Acum se for efectua ultimele ajustări cu privire la înălţimea adăpătorilor şi hrănitorilor.

Înaintea populării, cu 48 de ore, adăpostul se va încălzi la temperatura de 22-24oC, iar înainte cu 4 ore de la populare se va pune apă în adăpători şi temperatura se va ridica la cerinţele hibridului achiziţionat.

În momentul introducerii efectivelor de pui în hală, temperatura şi umiditatea trebuie să aibă valorile necesare primei zi, specificate în ghidurile de exploatare a puilor de carne. În apă se va administra vitamina AD3, E şi Oxivit S în cantitatea specificată pe ambalaj (sau alte medicamente în funcţie de schema de tratament adoptată). Tratamentul va fi efectuat în perioada 1-3 zile. După trei ore de la populare, va fi introdus şi furajul în hrănitori. Nutreţul combinat pentru perioada 1-21 zile va fi de tip demaraj, sub formă de brizură.

• Prima oră de la populare
• se va urmări cu atenţie sistemul de încălzire, pentru a funcţiona la temperatura prevăzută în ghidul tehnologic al hibrizilor respectivi;
• trebuie să ne asigurăm că intensitatea luminoasă şi uniformitatea fluxului luminos se încadrează în parametri;
• numărul de pui distribuiţi sistemului de hrănire şi de adăpare este corespunzător.

Trebuie să vă faceţi timp, în prima oră, pentru a observa cu atenţie comportamentul puilor cât şi modul de funcţionare a tuturor instalaţiilor din adăpost.

Temperatura din adăpost cât şi curenţii de aer sunt sesizaţi imediat de către pui. Astfel, dacă o să urmăriţi cu atenţie distribuţia acestora în perimetrul de creştere, vă puteţi da seama dacă sunt probleme sau nu. (foto 2)

Din punct de vedere al consumurilor de apă, se consideră că pentru fiecare kg de furaj consumat se consumă 2 litri de apă. Consumul de apă şi de furaje este influenţat de o multitudine de factori, cum ar fi:

   Calitatea furajului şi a apei;
   Hrănitorile şi adăpătorile utilizate;
   Programul de lumină şi intensitatea luminoasă;
   Temperatura şi umiditatea din halele de creştere;
   Hibrizii folosiţi;
   Densitatea puilor.

O atenţie deosebită trebuie acordată faptului că efectivele de pui de carne trebuie să se încadreze în valorile de greutate şi a consumurilor de furaje. Abaterile foarte mari vor duce la apariţia greşelilor de tehnologie, care trebuie identificate şi corectate imediat.

Mortalitatea apărută în primele şapte zile se datorează staţiei de incubaţie. După această perioadă, se datorează greşelilor de tehnologie şi de exploatare a puilor de carne. Mortalitatea normală variază între 1 şi 4% din efectiv, pe toată perioada de creştere, dacă sunt respectate măsurile profilactice sanitare veterinare specifice şi nespecifice.

 

Tratamente şi profilaxie

În practică se aplică mai multe scheme de tratament şi vaccinări profilactice. Schemele de tratament şi vaccinări se vor aplica numai după consultarea medicului veterinar responsabil de exploataţiile de pui de carne. Pentru a veni în sprijinul crescătorilor, prezentăm trei variante de scheme aplicate pentru menţinerea stării de sănătate a efectivelor de pui de carne (tabel).

 

DE REŢINUT

1.    Nu se efectuează tratamente cu antibiotice cu trei zile înainte de vaccinare şi în timpul vaccinării.
2.    Nu se decontaminează apa de băut în timpul vaccinării, dacă aceasta se realizează prin apă.
3.    Nu se mai fac tratamente cu zece zile înainte de sacrificare.
4.    Se recomandă consultarea medicului veterinar în momentul apariţiei unui caz de boală.
5.    Toate măsurile sanitare veterinare pentru asigurarea stării de sănătate a efectivelor de păsări, se vor realiza sub stricta supraveghere a medicului veterinar.

 

Scheme de tratament şi vaccinare

Tabel vaccinare broileriClick pe poza pentru galerie!

 (sursa, I. Văcaru-Opriş şi colaboratorii, Sisteme şi Tehnologii de Creştere a Puilor de Carne, 2005)

• MB* = vaccin ABIC Israel
• PPA = pseudopestă aviară
• B.I.A = bursită infecţioasă aviară

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007

Vizualizat: 30039 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [12]  
Pagini: [1]  1   
12.
Leonard Stafie
|
02. 21, 2017. Tuesday 08:28

Vârsta puilor (zile) Acţiune
0 Vaccinare I PPA
0-5 Antibioterapie
0-5 Vitaminizare
10 Vaccinare II PPA
12 Vaccinare III BIA
13-15 Vitaminizare
13-17 Antibioterapie
MB*= vaccin ABIC Israel; PPA= pseudopestă aviară; B.I.A= bursită infecţioasă aviară
21 Vaccinare IV PPA

11.
Saracut
|
02. 20, 2017. Monday 10:43

Buna as vrea sa intreb ce vaccin se da in primele zile ce imi recomandati

10.
INTERESANT
|
03. 29, 2015. Sunday 18:15
foarte utileinformatiile.puteti sa furnizati si ceva informatii legate de cresterea curcilor de carne?ne lamureste cineva daca rasa BIG 12 este mit sau realitate?multumesc
9.
Pui de gaina albi rasa de carne cocosi gaini
|
03. 07, 2015. Saturday 21:15
Pui de carne (varsta 10 saptamani), crescuti cu uruiala preparata de noi, nu cumparata din comert. Au greutatea de 1,8 - 3 kg. Se vand in viu sau taiati, astfel: 1. In viu, la 8 lei/kg. 2. Taiati , la pretul de 12 lei/ kg. Tel: 0734.934.473
8.
Leonard Constantin STAFIE
|
12. 23, 2013. Monday 09:31
Multumim pentru mesaj, in luna ianuarie o sa apara Ghid prectic de crestere - pui de carne si gaini ouatoare, carte care o sa o gasiti pe sit-ul agroshop.ro si cred ca o sa gasiti toate informatiile necesare. toate cele bune
7.
Cresterea puilor de carne succes sau esec
|
12. 22, 2013. Sunday 23:06
Desi am o ferma de prepelite, www.pprepelite.ro vreau sa incep o afacere si cu pui de carne. Mai multe detalii se poate va rog? articole mai multe cel putin la fel de bune ca si acesta. Multumesc
6.
Leonard Constantin STAFIE
|
05. 31, 2013. Friday 14:21
de fapt sunt becuri cu infra rosu si acestea dau caldura si sunt utilizate pentru efective mici, cele cu ultraviolete sunt folosite pentru decontaminarea adaposturilor
5.
intrebare
|
04. 07, 2013. Sunday 21:38
foloseste cineva becuri cu lumina ultravioleta pentru incalzirea puilor de o zi?
4.
misto
|
02. 13, 2013. Wednesday 14:45
multumim de sfat...ne descurajati:P
3.
incalzire hala
|
04. 08, 2012. Sunday 16:16
care considerati ca ar fi cea mai buna incalzire: eleveioze pe gaz, sau electrice? Indicati producatori de eleveioze. cu respect!
2.
Dar ce ar fi mai interesat?
|
01. 20, 2011. Thursday 13:21
Daca precizati ce va intereseaza ceva anume va rog sa imi comunicati Leonard Constantin Stafie
1.
un reportaj bun
|
04. 20, 2010. Tuesday 19:57
dar ce ar fi ami interesant
Rezultate: [12]  
Pagini: [1]  1   

Video

Scolile agricole - semnal de alarma!

Scolile agricole - semnal de alarma!

Specialist în cresterea pasarilor de curte si absolvent al unei scoli cu profil agricol - Liceul Tehnologic „Mihail Kogalniceanu” din Miroslava (jud. Iasi) - Leonard Stafie considera ca institutiile de învatamânt cu profil agricol au nevoie de sprijin pentru a redeveni ceea ce erau cândva.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Real Deal la Agro Oltenia AGRIN la Agro Oltenia
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?