Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Confortul vacilor exploatate pentru producţia de lapte

Publicat: 30 iunie 2010 - 14:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Eliminarea stresului şi asigurarea unui confort pentru vacile exploatate pentru producţia de lapte sunt factori hotărâtori în obţinerea de producţii ridicate.

Click pe poza pentru galerie!

Factorii care pot cauza stresul vacilor pot fi grupaţi în trei categorii:

• aerul şi climatul din adăpost;
• ieslea şi distribuirea furajelor;
• confortul - mişcarea, zona de repaus, apă şi lumină.

Confortul presupune asigurarea condiţiilor, cerinţelor şi necesităţilor vacilor în sistemul de producţie în care sunt exploatate. Asigurarea permanentă a consumului de furaje şi a apei, un climat bun în grajd cu mult aer proaspăt, pardoseala din zona de mişcare şi confortul în zona de odihnă au o influenţă de 25% în performanţele de producţie.

 

Aerul şi climatul adăpostului

O vacă în plină lactaţie produce pe zi 1200 W energie termică, din care 60% este degajată în mediul înconjurător.

Căldura este un prim factor ce trebuie controlat în grajduri. De asemenea, eliminarea gazelor, a curenţilor de aer şi asigurarea unei umidităţi de cel puţin 75% sunt factori importanţi care trebuie reglaţi cu ajutorul sistemului de ventilaţie.

Trebuie reţinut faptul că cea mai mare concentraţie de gaz poluant se întâlneşte la nivelul solului. Vacile au un excelent simţ al mirosului şi evită să se culce şi să mănânce în locurile poluate cu gaz. Se ştie că o vacă respiră de cel puţin 40 de ori/minut, ceea ce necesită o cantitate mare de aer proaspăt.

Iarna este necesară aerisirea grajdului de 4 ori/oră, iar vara între 60 şi o sută de ori. Din acest motiv sunt recomandate grajdurile cu un sistem de ventilaţie naturală. Acestea sunt grajduri care au un perete din perdele/prelate care se închid şi se deschid în funcţie de necesităţi. Acest sistem permite intrarea luminii naturale, nu se consumă energie electrică şi sunt mai ieftine decât grajdurile cu sisteme de ventilaţie artificială.

 

Temperatura

Dacă temperatura aerului este prea scăzută în grajd, animalele consumă mai multă hrană pentru asigurarea căldurii corporale, cu repercusiuni asupra producţiei. Cercetările au arătat că este mai dăunătoare căldura ridicată decât cea scăzută.

Temperatura ridicată din grajduri influenţează manifestarea căldurilor: sunt mai reduse şi au o durată mai scurtă; manifestările de încălecare se reduc sau sunt chiar absente; creşte numărul de animale cu călduri aciclice, fapt ce complică recunoaşterea căldurilor. În plus, creşterea cu 2% a temperaturii rectale a vacilor stresate de căldura ridicată, reduce fecunditatea.

Temperatura optimă din grajd trebuie să fie cuprinsă între 13 şi 17oC.

 

Lumina

Lumină este un factor important, atât în ceea ce priveşte consumul de furaje, cât şi reproducţia. Asigurând 16-18 ore lumină pe zi, consumul de furaje creşte cu 16%.
Iarna, o parte din lumina naturală poate fi înlocuită cu cea artificială care, din motive de protecţie a animalelor, nu trebuie să depăşească 16 ore pe zi. Asigurarea luminii naturale precum şi a celei artificiale (minim 300 lucşi) în zona de furajare, incită vacile să părăsească zona de odihnă şi să mănânce mai mult.

 

Ieslea şi distribuirea furajelor

Cercetările recente au demonstrat că vacile consumă mai multe furaje dacă ieslele sunt curate şi netede. Vacile mănâncă în 4-6 faze. Acest lucru ne oferă şi cadenţa pentru aprovizionarea cu furaje. Distribuirea regulată cu furaje incită vacile la mâncare. Se recomandă ca animalele să aibă în permanenţă mâncarea asigurată. Se acceptă să rămână în iesle 3-5% furaje de la o aprovizionare la alta.

Asigurarea apei în cantitate suficientă este un factor important în obţinerea unei producţii mari de lapte. Necesarul de apă al unei vaci depinde de potenţialul genetic al producţiei de lapte, raţia furajeră, temperatura şi umiditatea aerului, fiind în medie de 5-6 litri per kg de substanţă ingerată, respectiv 70-120 litri apă/zi/vacă. Vacile cu performanţe ridicate pot consuma zilnic până la 180 litri de apă.

Din această cantitate, 30% este consumată imediat după muls. O bună asigurare cu apă duce la creşterea consumului de furaje ingerate. O limitare la 40% a necesarului de apă duce la o scădere cu 20% a ingestiei de furaje.

 

Timpul şi locul de odihnă

Timpul de odihnă ce trebuie să i se asigure unei vaci este de 14 ore. Pe păşune nu vedem vacile stând în picioare fără să facă nimic; ele fie mănâncă, fie se culcă. Aceleaşi condiţii trebuie să le asigurăm şi în adăpost. Locul de odihnă, cuşeta din adăpost trebuie să nu-i provoace dureri, răni sau stres.

Materialul de pardoseală pe care se odihneşte vaca este foarte important pentru asigurarea unui bun confort. Cele mai indicate sunt aşternutul din paie, nisip, rumeguş. O variantă nouă utilizată este patul din var şi paie, care are şi un efect dezinfectant, precum şi saltelele din cauciuc (amestecuri elastomere speciale).


Mişcarea

Vacile în stabulaţie liberă parcurg zilnic între 180 şi 2500 de metri. Experţii în construcţii zootehnice recomandă ca zonele unde animalele au acces la furaje şi apă să fie din învelitori de cauciuc. Dacă vaca se simte bine, nu are dureri de picioare, stă mai mult în aceea zonă, mănâncă mai mult şi de aceasta profită fermierul, obţinând o producţie mai ridicată de lapte.

Pe pardoseli netede, lucioase, căldurile sunt mai puţin vizibile, vacile neputând efectua saltul pe alte vaci (momentul începutului căldurilor).

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 3(70)/2009

Vizualizat: 1615 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ovidiu Ranta despre medalia de aur de la AGRITECHNICA OROS Linamar la AGRITECHNICA 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?