Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

COLO SUS, LA STÂNĂ SUS, e greu tare de ajuns!

Publicat: 10 decembrie 2018 - 15:05
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Dar, odată ajunşi la 1.400 de metri, pe muntele Muncel, în golul alpin, realizezi imediat că merită tot efortul. A dăruit Dumnezeu Munţilor Tarcăului frumuseţe aparte iar stâna lui Liviu Corbu întregeşte acest spectacol al naturii.

Mi-am dorit şi am promis de ceva vreme că voi ajunge şi în judeţul Bacău, pe Valea Muntelui, şi, la finele lunii iulie şi început de august, în sfârşit s-a întâmplat! Dincolo de frumuseţea locurilor şi de fapte, de prieteni vechi pe care i-am reîntâlnit, viaţa acestor oameni nu este deloc uşoară. În afară de păşuni şi fâneţe, şi acestea în suprafeţe mici şi, de multe ori, insuficiente, crescătorii din Agăş îşi cumpără aproape toate furajele.
Am urcat în munte, la 1400 de metri altitudine, la stâna lui Liviu şi Marina Corbu pe un drum abrupt şi accidentat, cu trei maşini de teren, din care doar una a ajuns până la capătul drumului. Atunci am zis că da, e superb peisajul, se vede asta din fotografii, dar eu le-aş fi lăsat în amarul lor de oi dacă aş fi fost nevoită să parcurg drumul acela de cel puţin trei ori pe săptămână. Ne-a plouat de ne-a murat, am intrat în noroi până sub genunchi, dar a fost pentru echipa noastră unul dintre cele mai frumoase reportaje.

Stâna de la cota 1400_b

Stana de la cota 1400

150 de ani de păstorit montan!
Ştie toată lumea că ploaia n-a mai contenit în primăvara acestui an, dar şi în iunie - iulie iar Bacăul n-a făcut excepţie. Ne-a dat însă un răgaz de câteva minute bune, cât am filmat interviurile la stână iar mai apoi, spre plecare, soarele ne-a răsfăţat din plin.

Stâna lui Liviu Corbu_b
L-am întrebat pe Liviu Corbu cum de s-a aşezat cu stâna tocmai în vârf de munte şi mi-a spus că el aici a găsit-o şi tatăl lui la fel... De 150 de ani stâna e în familie şi amplasată în acelaşi loc! "Eu sunt din Agăş şi pe muntele ăsta au fost străbunicul, bunicul, tata şi acum eu... Pentru că aici îi stă bine la o stână! Fiind o zonă montană, de când ne ştim aici au fost amplasate stânele. Pe cele mai înalte vârfuri, să aibă aerul cel mai bun, curenţi pentru păstrarea brânzei, dar şi pentru păşunile montane", îmi spune Liviu Corbu.

Stâna lui Liviu Corbu_b
Ne aflăm în Munţii Tarcăului, pe vârful numit Muncel. La nord se află comuna Asău iar în zare, cât vezi cu ochii, se întinde Valea Trotuşului. Îi urmăresc mâna cu privirea, în timp ce îmi dă toate indicaţiile geografice. Afară e vară, calendaristic vorbind. După frig şi umiditatea ridicată ai spune că e cel puţin septembrie spre sfârşite... Dar frumuseţea locurilor şi a oamenilor, căldura de la focul din stână, ciobanii cu poveştile lor, băciţele care pregătesc masa cu de toate, căţeii de-ntors pe care i-am descoperit împreună cu băieţii gazdelor şi pe care îi copleşim cu mângâieri, drumul laptelui de la muls la brânza în coajă de brad... toate acestea compensează ploaia necontenită şi rece.

Stâna lui Liviu Corbu_b

Produse unicat, piaţă mai mult ocazională
Liviu Corbu: "Cartea noastră de vizită este brânza la coajă de brad, apoi brânza la burduf, urda dulce, urda acră, untul de oaie... În ceea ce priveşte valorificarea, nu avem o piaţă clară şi definită, dar sunt persoane care ne caută şi cumpără anual de la noi. Producţia în zona montană este puţină. Producem patru luni pe an - mai, iunie, iulie şi după data de cincisprezece august deja nu mai avem mult lapte, dar ne descurcăm. Avem o clientelă restrânsă, dar care ne caută permanent, atât din zonă, cât şi din altă parte. În general oameni care cunosc, care ştiu ce înseamnă brânza la coajă de brad, pentru că sunt şi oameni reticenţi privind modul de producţie şi de ambalare".

Vânt, frig, ploaie, ceaţă, noroi... noi ne facem treaba!_b
Vânt, frig, ploaie, ceaţă, noroi... noi ne facem treaba!

Îl întreb pe fermier de ce nu încearcă, împreună cu GAL-ul din zonă şi chiar cu sprijinul Asociaţiei să realizeze trasee gastronomice pentru cei care habar nu au ce înseamnă oieritul montan şi în ce condiţii se produce brânza la stâna de la munte. E un proiect în care sper sincer să ne putem implica şi noi în viitor şi să devină realizabil. Cel mai mare impediment este însă drumul de acces din Agăş până sus, la stână. "Cine credeţi că îşi rupe maşina ca să ajungă până aici... Dar, indiferent dacă vin sau nu turişti, pe noi tot aici ne veţi găsi şi peste zece, şi peste douăzeci de ani... atât cât vom mai putea", spune Liviu Corbu.
În prezent, la stână lucrează şase oameni, "dar nu face oricine treaba asta, meseria asta. A spune că eşti cioban este o jignire pentru unii, dar nu oricine poate face ceea ce fac oamenii ăştia aici", îmi răspunde, cu sinceritate, fermierul. Şi nu pot decât să-i dau dreptate! S-au ruşinat ciobanii atunci când au văzut camera, dar până le urmă le-am câştigat încrederea şi s-au lăsat fotografiaţi.

Brânza în coajă de brad stă cuminte, la maturat_b

Brânza în coajă de brad stă cuminte, la maturat

Un an bun pentru "Brânza în coajă de brad"
E drept că, într-un an ploios ca acesta, laptele e mai puţin, dar brânza e mult mai bună, îmi spune Liviu Corbu. În beciul din stână, întunecat şi rece, săpat în pământ, dar având guri de aerisire, temperatura este de maxim 10 grade. Aici se păstrează brânza în coştiug de brad până toamna. Aflăm că toate stânele de pe munţii care înconjoară Agăşul au astfel de beciuri. Nu se poate brânzărie fără să găseşti locul unde sunt curenţi de aer. Adică nu e suficient să sapi o groapă în pământ şi gata, ai beci! "Trebuie să fie amplasată la muchie de dâmb. Nu trebuie să ai apă, pentru că dacă ai umezeală în brânzărie, n-ai făcut nimic. Pe temelia asta a fost stână de 150 de ani. Bătrânii ştiau ce să facă, nu erau proşti. Aici e punctul Seaca. De ce? Pentru că e sec, e stâncă”, explică Liviu Corbu.

Ciobanii angajaţi la stână_b
Ciobanii angajaţi la stână

Procesul tehnologic al brânzei la coajă de brad e migălos, etapizat şi cere multă îndemânare. Ciobanii sunt însă foarte pricepuţi şi ne dezvăluie câteva secrete. Mai exact, caşul este pus la uscat timp de aproximativ o săptămână, pe zile: primul rând, al doilea, al treilea. După ce se scoate caşul din crintă, mai rămâne zăr. Când calupurile fac nişte găuri, atunci e semn că zărul din caş a plecat. Acum este caş dospit, care se dă apoi prin maşina de tocat. Atenţie, doar cel care nu mai are nici un strop de zăr! Când iei caşul de pe laiţă, trebuie să se dea după mână, se-ntinde ca guma. Apoi se pune la frământat cu sare şi se face pastă, devine ca aluatul. Brânza astfel obţinută e aşezată în coaja de brad şi se pune la maturat, chiar şi pentru trei luni.

Membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Animale Valea Muntelui Agăş_b
O adevărată familie care m-a primit cu braţele deschise. Membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Animale "Valea Muntelui" Agăş

Liviu Corbu spune că nu orice coajă de brad poate "adăposti" brânza de Agăş... Un molid de 30 de ani având coaja elastică va deveni candidatul ideal. Iar pregătirea până a ajunge la păstrarea brânzei presupune o anumită tehnologie: se taie între noduri şi se aşează invers fibrei. Apoi se curăţă de solzi, şi se fierbe în apă pentru a înlătura răşina. Partea din interiorul cojii este rasă cu cuţitul. În zărul rămas de la urdă, care clocoteşte, se vor fierbe cojile de brad.

"Nu e uşor, dar mergem înainte!"
Am parcurs până sus un drum anevoios, chiar şi pentru cele mai bune maşini. Îl întreb pe oier cât de des face drumul ăsta? "De două, trei ori pe săptămână, fără discuţie". Insist cu problema asta... Câte maşini aţi distrus până acum? "Aţi văzut... una este lăsată pe dreapta acolo, încă vreo două înainte şi cea de acum, care ştie drumul", îmi răspunde Liviu Corbu.

Liviu Corbu, oier la a patra generaţie_b
Liviu Corbu, oier la a patra generaţie

Inevitabil, urmează întrebarea cu "deşi vă place mult ceea ce faceţi, aţi renunţa vreodată la stână?". Liviu Corbu: "Nu, pentru că dacă aveam de gând să renunţ, o făceam din start. Drumul pe care am venit, în anul 2004 a fost calamitat şi cu ajutorul asociaţiei (n.r. - Asociaţia Crescătorilor de Animale Valea Muntelui Agăş) care ne-a sprijinit am reuşit să refacem podeţul. Înainte însă circulam pe o rută şi mai grea. Am încercat să facem o altă stână mai jos, dar nu a fost un loc bun... Înainte de Revoluţie şi chiar după Revoluţie, timp de câţiva ani, acest gol alpin era cosit, şi ca suprafaţă să fie aproximativ şase hectare, dar avem proprietăţi particulare pe care păşunăm. Urcăm la munte la 1 mai pe munte şi coborâm după 20 septembrie...".
Liviu Corbu are şi un mesaj cât se poate de clar pentru cei care pot şi trebuie să ia decizii în ceea ce priveşte oieritul montan: "Să nu mai generalizeze oieritul, fiindcă zona de creştere a oilor contează foarte mult, fiecare are particularităţile ei şi nu există termeni de comparaţie, chiar şi în oieritul montan. Una e să spui oierit montan la Hunedoara, alta e să spui oierit montan la Agăş, şi aşa mai departe iar acest lucru trebuie să fie prevăzut în legislaţie"!

Stâna lui Liviu Corbu_b
Cât despre rentabilitate, calcule şi socoteli... "Unde se termină matematica şi managementul intervine pasiunea", ne-a spus Liviu Corbu, oierul care mi-a mărturisit sincer că nu va renunţa la animale, indiferent de greutăţile pe care i le aduce fiecare zi!
Ministrului agriculturii, dar şi altor ministri şi legiuitori care nu înţeleg că nu tot muntele e la fel şi că nu poţi aplica o prevedere unitară în zootehnie, le adresez, în numele crescătorilor din Agăş, INVITAŢIA DESCHISĂ de a veni în această zonă şi de a urca în vârf de munte, unde OAIA nu e chiar aşa uşor de crescut iar infrastructura pare o glumă extrem de proastă!
Însă toată admiraţia pentru aceşti moldoveni care se încăpăţânează să dovedească lumii întregi că, aşa greu şi uneori chiar imposibil cum e, reuşesc să ducă mai departe creşterea animalelor pe Valea Muntelui.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 20/222 (ediţia 15-30 noiembrie 2018)

 

Vizualizat: 1127 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?