Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

COBORÂTUL OILOR LA LOMAN. Care au fost CELE MAI APRECIATE OVINE?

Publicat: 15 noiembrie 2022 - 17:11
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În Alba, majoritatea oierilor nu au efective mari de oi Ţurcană, mai cu seamă în zona de deal și montană, dar sunt recunoscuți ca oameni pasionați, ospitalieri și cu respect pentru tradițiile locale.

Deși dețin efective mici de oi (50-200), dar cu valoare genetică superioară, foarte apreciată la târgul de toamnă de la Săsciori, micile ferme din aceste zone sunt profitabile prin valorificarea ovinelor destinate pentru reproducere și a produselor obținute la stânele montane: telemea, caș, urdă, brânză de burduf, pastramă.

coboratul oilor loman_b 

TRADIŢIE ŞI TRANSHUMANŢĂ

 

De sute de ani, crescătorii de oi din zona de sud a județului Alba, de la începutul lunii iunie până în prima săptămână a lunii septembrie duc oile pe pășunele montane din Munții Şureanu, în prima etapă în zona Cărări și la mijlocul verii în zona alpină de pe Vârful Şureanu și Vârful lui Pătru.
La baza vârfului Şureanu sunt de admirat două locații turistice - Poarta Raiului și Luncile Prigoanei - amfiteatre naturale mărginite de brazi falnici, unde puteţi servi produse tradiționale. În această zonă sunt mari posibilități să se dezvolte un agroturism montan.
Prin acest sistem de transhumanță se valorifică în perioada caldă pășunile montane iar toamna fânețele și pășunile de pe dealurile locale și miriștile de porumb de pe văile râurilor Mureș, Sebeș, Târnava, Cibin.

 

COBORÂTUL OILOR VĂRATE

 

La data de 11 septembrie, pe Valea Frumoasei, denumirea dată de turiști Văii Sebeș, a avut loc în satul Loman, comuna Săsciori, sărbătoarea tradițională ”Coborâtul oilor vărate” din Muntele Şureanu.
De veacuri, păstorii din această zonă au îndeplinit neabătut ritualul urcării și coborârii turmelor de oi Țurcană din zona montană.
Aici, la Loman, pe Plaiul Tulii, Asociația Crescătorilor de Ovine Săsciori a organizat o expoziție cu 65 de boxe cu ovine, majoritatea de rasă Țurcană. Deschiderea expoziției a fost făcută de către medicul veterinar Dan Nicolae, președintele asociației.

 coboratul oilor loman 2_b

 

CELE MAI APRECIATE OVINE

 

Într-o zi superbă de toamnă, a avut loc ritualul de coborâre a unei turme de oi Ţurcane, oacheșe și băle a păstorului Petru Jinar din Loman, însoțite de câini de turmă și flancate de sute de vizitatori entuziaști.
Vizitatorii şi-au îndreptat atenţia şi spre expoziția de ovine, mândria crescătorilor din localitățiile Purcăreț, Plai, Pleș, Loman etc. Aceste oi au o eleganță aparte având un contur de culoare închisă în jurul ochilor și buzelor. Dintre oile Ţurcană, s-au evidențiat crescătorii cu varietatea Oacheșă: Petru Avram din Loman, George Drăgan din Vinţu de Jos, Dumitru Lupu din Pleşi, Simi Filimon, Maria Jinar, Ilie Ioan Luca, Petru Ţibu - Loman.

Foarte apreciate au fost și ovinele Ţurcană varietatea Bălă, prezentate de Dorin Turean și Gheorghe Bordean, ambii din localitatea Berghin.
La această ediție au venit și crescători cu oi valoroase din varietatea Brează: Daniel Popa din Loman, Ioan Mihalcea din Șibot și Nicolae Timariu din Valea Vințului.
De un interes aparte s-a bucurat oile specializate pentru producția de lapte din rasa Assaf, care produc 3-4 l de lapte pe zi, prezentate de Traian Bîrsan din Cîlnic.
O impresie excelentă au lăsat și ovinele specializate pentru producția de carne Cap Negru German aduse în expoziție de Gheorghe Petrescu din Petrești.

un articol de
IOAN PĂDEANU
ACO Dacia

Vizualizat: 1795 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Costel Vînătoru: ”Cultura plantelor nu e o meserie. Este o MISIUNE!” | podcast agroSTORY #12

Costel Vînătoru: ”Cultura plantelor nu e o meserie. Este o MISIUNE!” | podcast agroSTORY #12

Este convins că destinul în viață i-a fost hărăzit de mic, încă din momentul în care a primit Sfânta Taină a Botezului. Toate deciziile au urmat aproape firesc, transformând copilul născut și crescut în zona de munte a Buzăului, într-unul dintre cei mai de seamă specialiști în legumicultură pe care îi are România, fiind de peste 36 de ani angrenat în activitatea de cercetare horticolă.

Este Costel Vînătoru, directorul Băncii de Gene şi Resurse Vegetale Buzău și ne împărtășește la #agroSTORY bucuria, dar și greutățile inerente ale pașilor făcuți în viață pentru a se împlini profesional și spiritual. Totul în jurul plantelor!

Vrei să afli toată povestea? Urmărește integral podcastul #agroSTORY: VINERI, 17 martie 2023, de la ora 19.00, pe canalul de youtube “revista Ferma”!

Cu Nicoleta Dragomir și Costel Vînătoru la o discuţie ALTFEL despre AGRICULTURĂ, PLANTE şi VIAŢĂ!

Mulțumim sponsorului BUSINESS AGRO CONSULTING din Girov, jud. Neamț!

Ionuț Cioranu și-a început studiile cu... Dreptul! Apoi a fugit la Zootehnie! | agroSTORY #11 Elena Mateescu ține pasul cu vremea! Ce vești aduce pentru fermierii români? | podcast agroSTORY #10 Mădălina și Raul, tinerii care au adus dronele agricole din viitor, în prezent! | agroSTORY #9
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?