Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ce faci dacă n-ai SILOZ? Alte categorii furajere pentru STABULAŢIE

Publicat: 24 februarie 2018 - 02:24
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

A început sezonul de stabulaţie! Este util să cunoaştem cum putem folosi şi alte sortimente furajere în alimentaţia diferitelor categorii de animale în sezonul rece. Mă refer la rădăcinoase, tuberculifere şi bostănoase: sfecla furajeră, sfecla de zahăr, morcovul furajer, guliile furajere, cartoful, topinamburul sau dovlecii furajeri.

• Aportul nutritiv al acestor categorii furajere este următorul: conţinut în S.U. de 15-23%, iar 1 kg asigură: 0,11-0,28 UN; 0,12-0,27 UNL; 10-20 g PD, 7-11 g PDIN, 9-20 g PDIE. Morcovul furajer asigură şi 50-60 mg caroten.

• Efect nutritiv:
- sunt suculente de stabulaţie, consumate cu plăcere şi au o digestibilitate a substanţei organice de 85-92%;
- favorizează lactogeneza;
- morcovul furajer reprezintă o sursă importantă de caroten, mai ales pentru alimentaţia reproducătorilor masculi, a tineretului şi a femelelor în gestaţie.

BovineClick pe poza pentru galerie!

Modul de preparare al suculentelor de stabulaţie
Înaintea administrării, aceste sortimente furajere sunt supuse unor operaţii pregătitoare, după cum urmează:
- curăţirea de impurităţile aderente (pământ), prin spălare;
- administrarea ca atare sau tocarea, cu cel mult două ore înaintea administrării, deoarece se oxidează repede;
- cartofii lăsaţi mai mult timp la soare sau încolţiţi conţin un glicozid toxic - solanina, necesitând îndepărtarea colţilor înainte de administrare.
Pentru controlul calităţii, se vor avea în vedere următoarele:
- aspectul: să nu fie îngheţate şi nici impurificate cu nisip sau pământ aderent (mai mult de 5%);
- determinarea conţinutului în nitraţi şi nitriţi, în cazul administrării unor doze mari de îngrăşăminte cu azot.

Recomandări de utilizare
Prin cantităţile de morcov furajer administrate se urmăreşte acoperirea cerinţelor în caroten.
Sfecla furajeră, guliile furajere, cartofii şi topinamburul se administrează în următoarele cantităţi: vaci în lactaţie - 15-25 kg; vaci în gestaţie - 10-15 kg; taurine adulte supuse recondiţionării - 30-40 kg; tineret taurin supus îngrăşării semiintensive sau extensive - 10-25 kg; tineret taurin femel de reproducţie (peste 12 luni) - 10-15 kg; tineret taurin femel 6-12 luni - 5-6 kg; tineret taurin 3-6 luni - 1-2 kg; oi în lactaţie - 2-3 kg; oi în gestaţie şi berbeci - 1-2 kg; tineret ovin - 0,5-1 kg; scroafe în lactaţie - 5-6 kg; scroafe în gestaţie şi vieri - 2-3 kg; porci la îngrăşat - 2-6 kg; palmipede (păsările cu picioare palmate) - 100-150 g. În amestecurile furajere (AF) sau amestecurile furajere unice (AFU), suculentele de stabulaţie pot participa în proporţie de 30-40%. La utilizare este necesară suplimentarea calciului prin 1,5-2 g cretă furajeră/kg furaj.
În regim gospodăresc, aceste sortimente furajere pot fi utilizate la diferite categorii de animale. Cel mai des sunt introduse în alimentaţia suinelor. În tabelul 1 prezint o raţie pentru o scroafă în lactaţie, întrucât în această perioadă mulţi fermieri se orientează spre obţinerea de purcei care pot fi valorificaţi, prin vânzare, în perioada de primăvară.
O scroafă în lactaţie poate să consume între 4-6 kg de cartofi. Pe lângă cartofi, corelat cu greutatea corporală şi cu numărul de purcei, aceasta trebuie să primească şi un amestec de concentrate.
Deoarece cartofii sunt săraci în proteină, în amestec trebuie introduse concentrate cu un aport proteic ridicat. Din tabelul 2 se poate constata că pentru acest exemplu am ales concentrate pe care fermierul le poate găsi uşor, fie că le cultivă în gospodărie, fie le cumpără de pe piaţă. La acestea se adaugă partea minerală reprezentată de carbonat de calciu, fosfat dicalcic şi sare.
După cum am precizat anterior, morcovii furajeri poti fi folosiţi cu succes în alimentaţia animalelor, în special datorită aportului ridicat în caroten, de care au nevoie mai ales animalele de reproducţie. În tabelul 3 redau o raţie pentru un taur în perioada de activitate.
În această perioadă a anului oile ar trebui să fie în prima perioadă de gestaţie, respectiv primele trei luni, perioadă în care cerinţele oilor mame nu sunt foarte crescute (tabelul 4). De asemenea, ar trebui să intre în adăpost, prin urmare furajarea se va face cu furaje de stabulaţie. În funcţie de zonă, acestea pot fi furajate cu fân (în exemplul nostru folosim un fân de câmpie), la care se poate adăuga un suculent, respectiv sfecla furajeră, care poate fi folosită şi în perioada de gestaţie avansată, dar cantitatea se reduce la 1-1,5 kg. Intrucât stimulează lactogeneza, sfecla se poate folosi în alimentaţia oilor în perioada de lactaţie în cantitate de 2-2,5 kg.
Prin urmare, cei care nu reuşesc să prepare siloz ca furaj suculent, pot folosi aceste sortimente furajere, unele dintre ele găsindu-se în mod frecvent în fermele de animale, dar şi în gospodăriile populaţiei. Se recomandă cultivarea acestor sortimente furajere, întrucât pot fi folosite la toate speciile şi categoriile de animale.


LEGENDĂ TABELE
SU - substanţă uscată;
UNL - unităţi nutritive lapte;
PDIN - proteină digestibilă la nivel intesti -
nal permisă de conţinutul în azot al raţiei;
PDIE - proteină digestibilă la nivel intestinal
permisă de conţinutul în energie al
raţiei;
E.M. - energie metabolizabilă;
P.B. - proteină brută;
Ca - calciu;
P - fosfor;
UFL - Unitate furajeră lapte;
UIDL - unitatea de încărcare digestivă pentru vaca de lapte.


TABELUL 1: RAŢIE PENTRU O SCROAFĂ ÎN LACTAŢIE

tab1ratien217_b
TABELUL 2: AMESTEC PENTRU SCROAFELE ÎN LACTAŢIE

tab2ratien217_b
TABELUL 3: RAŢIE PENTRU UN TAUR DE REPRODUCŢIE ÎN GREUTATE DE 800 KG, (ACTIVITATE INTENSĂ, IARNA)

tab3ratien217_b
TABELUL 4: RAŢIE PENTRU O OAIE ÎN PRIMA PERIOADĂ DE GESTAŢIE (GREUTATE - 70 KG, LÂNĂ FINĂ)

 tab4ratien217_b

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 21/204 (ediţia 1-14 decembrie)

Vizualizat: 6218 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?