Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Cât lapte dă o capră? (II)

Publicat: 25 martie 2019 - 13:58
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

La rasele autohtone, cum este rasa Carpatină şi Albă de Banat, producţia de lapte este foarte fluctuantă şi depinde mai mult de crescător şi de regimul de hrănire aplicat. În cadrul acestor rase sunt populaţii şi în interiorul lor avem indivizi care au o producţie mare de lapte. Dar sunt şi capre cu o producţie mică de lapte.

 

Este determinantă grija şi priceperea crescătorului de a-şi selecţiona caprele în direcţia producţiei de lapte şi de a planifica păşunatul astfel încât caprele să dispună de furaj suficient. Astfel, după fătare, caprele stau în stabulaţie aproximativ două luni, timp în care producţia de lapte creşte în funcţie de varietatea şi de stocul de furaje. După această perioadă caprele sunt scoase la păşune, ceea ce dă un nou imbold producţiei de lapte prin consumul masei verzi, care are o digestibilitate şi un conţinut mare de apă şi astfel susţine producţia de lapte.

Lapte de capra_b

Scade masa verde, scade şi producţia
Începând însă din luna iunie, la noi în ţară, păşunile sunt afectate de căldură, iar cantitatea de masă verde scade şi îşi schimbă compoziţia chimică, în sensul că se usucă şi creşte cantitatea de celuloză. Această transformare a furajului combinată cu consumul mare de energie necesar a se deplasa pe păşune pentru a găsi o cantitate suficientă de hrană şi, nu în ultimul rând, stresul termic sau apa insuficientă, toate acestea afectează foarte mult producţia de lapte, care scade drastic.
Pentru a susţine producţia de lapte, crescătorul poate acţiona în două moduri: fie pregăteşte din timp o păşune cultivată şi irigată (dacă se poate) şi practică păşunatul raţional, fie intervine cu concentrate, ceea ce este mai dificil, pentru că efectul maxim se obţine numai dacă selecţionează caprele cel puţin în două turme în funcţie de producţia de lapte. În caz contrar, caprele cu producţii mici şi medii de lapte consumă o cantitate mai mare de concentrate, pentru că sunt, de obicei, mai viguroase decât cele cu producţii mari de lapte, al căror organism este slăbit. Sursa de apă trebuie să fie salubră, suficientă şi să nu se afle la mare depărtare de păşune.

Calitatea laptelui
Pentru a obţine lapte conform, caprele din rasele autohtone trebuie selecţionate şi în funcţie de aptitudinile pentru mulsul mecanic. O cale rapidă rămâne producerea de hibrizi între rasele autohtone şi cele specializate, cu recomandarea de a păstra jumătate din efectiv în rasă curată.
Rămâne întrebarea: cât lapte pe zi dă capra pe care doriţi să o cumpăraţi? Din acest articol, structurat în două ediţii Ferma, vă daţi seama că nu ne putem referi decât strict la producţia din ziua în care o cumpăraţi. O mulgeţi şi vedeţi cât are, dar trebuie să ştiţi că acea cantitate nu o puteţi mulge zilnic până la înţărcarea caprei. Pentru perioada următoare, cantitatea de lapte muls se poate doar estima.


CAPRA BUNĂ DE LAPTE
Dacă vorbim de întreaga lactaţie, sunt considerare specializate caprele care dau peste 500 de litri/lactaţie, ceea ce înseamnă o cantitate medie de aproximativ 1,7 litri/zi, cu menţiunea că în faza ascendentă a lactaţiei o capră produce între 4-5 litri (aşa cum am afirmat în numărul trecut al revistei), după care producţia scade până la înţărcarea ei la sub 1 litru pe zi într-o perioadă de circa zece luni.
Rasa autohtonă Albă de Banat se încadrează la rase cu producţii medii de lapte, de 300-500 litri/lactaţie, iar Carpatina la rase cu producţii mici de lapte, de până la 300 litri/lactaţie, adică o medie de aproximativ 1 litru/zi în 9-10 luni (270-300 de zile) de lactaţie. Menţionez că, pentru a nu intra în discuţii contradictorii cu crescătorii, în cadrul raselor Albă de Banat şi Carpatină sunt capre care dau la fel de mult lapte ca şi rasele specializate, dar acestea sunt excepţii, aşa cum sunt capre specializate al căror record este de 3000-3500 litri/lactaţie. De obicei media, la fermele de capre specializate pentru lapte este de 700-800 litri pe lactaţie, ceea ce însemnă o cantitate de 2,4-2,7 litri/zi/lactaţie.


Un articol publicat în revista Ferma nr. 3/230 (ediţia 15-28 februarie 2019)

Vizualizat: 406 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?