Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Cărăbaşa va fi omologată oficial în 2009

Publicat: 10 iulie 2009 - 18:00
13 comentarii   | Print | Trimite unui prieten
Atât la Indagra, în toamna anului trecut, cât şi la Expoziţia naţională de ovine de la Sibiu din acest an, a ieşit în evidenţă o nouă rasă de ovine, şi anume Ţigaia cu cap negru de Teleorman.

Piaţa vest-europeană este din ce în ce mai receptivă pentru carnea de tineret ovin îngrăşat, precum şi la produsele din lapte de oaie, iar crescătorii de ovine români îşi doresc o oaie performantă atât pentru carne, cât şi pentru lapte, bine adaptată condiţiilor locale şi eficientă din punct de vedere economic.

Click pe poza pentru galerie!

Împrejurările apariţiei Cărăbaşei de Teleorman

Localizare. În ultimii 20 de ani, în România s-a conturat o populaţie de ovine, localizată în judeţul Teleorman, dar şi în judeţele limitrofe, cu caractere de exterior, productivă şi reproductivă, diferită de celelalte rase de ovine româneşti şi europene.

Etimologie. În termeni populari, aceste oi sunt denumite „Cărăbaşe”, termen care vine din limba turcă şi care înseamnă „cap negru” (cara-basa).

Originea. Există surse credibile care menţionează că baza de pornire ar fi oile Ţurcane locale, şi mai cu seamă oile Ţigăi, aduse în sudul ţării din zona Banatului. Prin transhumanţă, acestă populaţie de oi a venit în contact, în nordul Mării Negre, cu oile Ţigăi, pe coasta Dalmaţiei, cu oile din rasa Bergamască, iar la sud de Dunăre, cu oile Ţigăi cu jarul de culoare închisă, din zona Plevnei.

Selecţia. Meritul incontestabil este, însă, al unor crescători de oi din Teleorman, dintr-o zonă agro-ecologică cu accente mai degrabă agricole decât pastorale, care au îngrijit şi au selectat cu pasiune aceste exemplare, rezultând o populaţie de oi masive, bine adaptate la condiţiile din sudul ţării.


Rasă competitivă, cu producţie mixtă

Scăpate cu greu şi cu sacrificii de urgia merinorizării, campanie începută în forţă preponderent în zona de câmpie şi în cea colinară, între anii 1960 şi 1980, prin sacrificarea şi castrarea berbecilor Ţurcană şi Ţigaie, oile Ţigaie cu capu negru, denumire sub care sunt recunoscute şi în momentul de faţă, au trezit un interes crescând în ultimii 20 de ani.

Studii sistematice au fost efectuate, mai recent, de o pleiadă de cercetători, care au conturat principalele caracteristici ale acestei populaţii de oi. Potrivit acestora, oile au o producţie mixtă (lapte-carne-lână) şi performantă, iar, în ceea ce priveşte producţia de lapte şi de carne, ele pot fi competitive cu cele mai bune rase specializate din Europa, importul acestora fiind inutil.


Adaptabilă la şes, dar nu şi la munte

Cele mai reprezentative nuclee ale acestei rase sunt în judeţul Teleorman. De aici au fost achiziţionaţi berbeci şi oi, care au ajuns, mai întâi în toate judeţele din sudul ţării, apoi şi în judeţele Iaşi, Vrancea, Covasna, Sibiu, Hunedoara, Timiş şi Arad. În zonele de şes şi în cele colinare s-au adaptat bine, dar în zonele cu dealuri înalte şi în cele montane s-au aclimatizat mai greu, rezultatele fiind nesatisfăcătoare.


Potenţial de reproducere remarcabil

• Perioada de montă este lungă, de 8-9 luni, faţă de numai 4-5 luni la Ţurcană, iar dintr-un efectiv de o sută de oi matcă, 95 de animale vor făta, 40-50 la sută din acestea pot avea chiar şi doi miei, pe care îi cresc până la înţărcare.

Acestea se pretează bine, ca şi oile Merinos, la monte de primăvară (aprilie-mai) şi fătări de toamnă, pentru a produce miei de lapte în luna decembrie, când piaţa oferă cele mai ridicate preţuri.

• Hibrizii realizaţi între berbecii din populaţia Oaia cu capu negru de Teleorman şi rasele autohtone Ţurcană (ecotipul de Geoagiu), Ţigaie, (ecotipul de Braşov) şi Merinos de Palas au fost semnificativ mai performanţi în ceea ce priveşte sezonul mai lung de montă, natalitatea, sporul mediu zilnic, greutatea la adulţi şi producţia de lapte, comparativ cu cele trei rase autohtone, care sunt fruntaşe doar la producţia de lână.

Unii crescători insistă să monteze oile cu berbeci Ţigaie Somborska, pentru a creşte şi mai mult greutatea corporală. Soluţia este eronată, deoarece, sub aspectul producţiei de lapte, populaţia de Oi cu cap negru din Teleorman, deşi are o masă corporală mai mică, realizează o producţie de lapte mai mare, datorată selecţiei susţinute (150-180 l/lactaţie sau chiar mai mare, dacă luăm în calcul şi variantele cu peste 200 l, faţă de numai 50-150 l, cât oferă Ţigaia Somborska, rasă şi mai pretenţioasă).


ANARZ PROMITE OMOLOGAREA CĂRĂBAŞEI

Deocamdată, rasa este omologată de performanţele ei şi de istorie, urmând ca ea să fie înregistrată oficial ca rasă românească de ovine cât mai curând posibil anul acesta, aşa cum au promis specialiştii ANARZ, apoi va fi promovată pe plan internaţional pentru montă.

Denumită de crescători, chiar şi acum, oaia Cărăbaşă, apoi în lucrările sistematice, Oaia de Peretu, Ţigaia cu cap negru sau Oaia cu cap negru de Teleorman, această populaţie de oi este o creaţie a crescătorilor de ovine din sudul ţării, a oamenilor de ştiinţă şi, nu în ultimul rând, a specialiştilor de la ANARZ Bucureşti.

Pentru a putea fi declarată ca rasă nouă de ovine, crescătorii ar trebui să practice numai monte cu berbeci locali, adică reproducere închisă, şi să respecte standardul rasei.

Precizez câteva denumiri potrivite: Oaia Românească cu Capul Negru, ţinând cont că s-a format şi s-a răspândit în Câmpia Română, Oaia Românească de Teleorman cu Capu Negru sau Oaia de Teleorman cu Capu Negru.


DESCRIEREA OII CU CAP NEGRU DE TELEORMAN

• Format corporal este specific ovinelor exploatate pentru lapte: capul îngust; trunchiul alungit (82-92 cm, faţă de 63-65 cm la Ţurcană); înălţime mare la greabăn (68-85 cm, faţă de 55-65 cm la Ţurcană); lărgime bună a pieptului (20-24 cm) ;lărgime bună a crupei (24-30 cm); jarul (părul) de pe faţă şi de pe membre este negru, profil drept sau uşor berbecat; urechi semiblege şi de lungime medie; coadă lungă (50-55 cm) până la jaret şi cu vârful uşor întors.

• Greutate corporală: berbecii adulţi au în medie aproximativ 90-115 kg; oile au 60-80 kg; mieii cântăresc 4,5-6 kg la fătare, la 3 luni ajung la 25-30 kg, iar la 8-9 luni ating 40-50 kg. Sporul mediu zilnic la miei în perioada de alăptare se situează între 250 şi 350 g/zi, în funcţie de condiţiile de întreţinere; mieluţele se pot da la montă.

• Lâna este de culoare albă, cu fibre negre în cojoc; mai rară şi heterogenă; semifină pe spate şi în partea superioară a trunchiului; de regulă, semigroasă pe flanc, pe abdomen şi pe membrul posterior; pe partea anterioară a gâtului, majoritatea oilor au o cravată specifică (dungă) din fibre pigmentate.

Berbecii produc în medie 5 kg de lână, iar oile circa 3 kg.

Vizualizat: 3340 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [13]  
Pagini: [1]  1   
13.
vand70 oi carabasa de telorman
|
09. 16, 2015. Wednesday 16:47
vand70 oi carabasa de telorman urgent tinere 650 lei bucata 0761086583
12.
CARABASA ESTE OMOLOGATA LA OSIM DECI ESTE BREVETATA
|
01. 16, 2013. Wednesday 20:11
Salut pe toti crescatorii de ovine.Carabasa are un BREVET de mult timp la OSIM si singurul care se mai ocupa de aceasta rasa este un prieten din Teleorman care detine si BREVETUL RASEI asa ca ce se vorbeste sunt simple vorbe. Cei interesati de aceasta Rasa ma pot contacta la Tel.0785379957 Costica de la DRACEA
11.
cumpar oi carabase
|
08. 12, 2012. Sunday 18:24
cumpar 250-300 oi carabase la pret rezonabil,rog seriozitate 0760136183
10.
Sunt si eu interesat sa cumpar 4 berbeci
|
10. 04, 2011. Tuesday 12:52
Buna ziua sunt si eu interesat sa cumpar 4 berbeci cu cine trebuie sa iau legatura
9.
Posibilitati de achizitionare
|
12. 13, 2010. Monday 13:57
Abia astazi am primit emailul de la Revista Ferma. Oaia cu capul negru de Teleorman (Carabasa) se gaseste in efective valoaroase in localitatile Mavrodin Calinesti Maldaieni jud Teleorman. De ea se ocupa dr.ing. Joitoiu dela UARZ Teleorman care va poate da relatii mai detailiate
8.
istorie
|
12. 12, 2010. Sunday 11:37
cum se comporta in zona depresionara ? la Intorsura-Buzaului,cred ca merite pretul.
7.
carabasa de Brastavatu
|
11. 04, 2010. Thursday 19:53
Nu vad nici un comentariu despre turcana de Brastavatu cu cap negru localizata in zona Romanati
6.
APROPO DE PRETURI
|
05. 09, 2010. Sunday 21:54
La aceste preturi nu se merita facuta investitia, pai cu 400 lei, cumperi o vaca din Campia Romana, zona Calarasi din rasa M.Holstein
5.
Preturi
|
01. 10, 2010. Sunday 01:31
cca 600-700 lei o mioara si 900-1200 lei un berbec
4.
asi incerca si rasa aceasta
|
12. 14, 2009. Monday 18:40
cum pot sa achizitionez si eu macar1o oii si un berbec carabasa dar rasa pura nu ibrizi si cat ma costa gabiflorinsfoara@yahoo.it
3.
asi incerca si rasa aceasta
|
12. 14, 2009. Monday 18:40
cum pot sa achizitionez si eu macar1o oii si un berbec carabasa dar rasa pura nu ibrizi si cat ma costa gabiflorinsfoara@yahoo.it
2.
asi incerca si rasa aceasta
|
12. 14, 2009. Monday 18:21
cum pot sa achizitionez si eu macar1o oii si un berbec carabasa dar rasa pura nu ibrizi si cat ma costa gabiflorinsfoara@yahoo.it
1.
asi incerca si rasa aceasta
|
12. 14, 2009. Monday 18:21
cum pot sa achizitionez si eu macar1o oii si un berbec carabasa dar rasa pura nu ibrizi si cat ma costa gabiflorinsfoara@yahoo.it
Rezultate: [13]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!