Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Bivolii s-au adaptat la Pecica

Publicat: 24 februarie 2018 - 02:36
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În anul 2012, mergând pe principiul „păşunea se întreţine prin păşunat”, Primăria Oraşului Pecica din judeţul Arad a cumpărat zece bivoli pentru a revigora flora originară din vecinătatea Parcului Natural „Lunca Mureşului”. Efectivul, bine adaptat, a crescut în permanenţă, astfel că în prezent a ajuns să numere aproape 40 de capete.

 

Bivoli_b

Ferma de Bivoli de la Pecica a fost ridicată din fonduri europene, în cadrul unui proiect transfrontalier câştigat împreună cu administraţia locală din oraşul maghiar Mórahalom. În cadrul fermei s-a construit un grajd cu acoperiş din stuf, pentru adăpostirea animalelor pe timpul iernii, o locuinţă pentru îngrijitorul animalelor, care cuprinde şi un cabinet veterinar, precum şi un foişor de supraveghere a întregii zone.
Trăind în semisălbăticie, nefiind nici măcar mulse, având spaţiu suficient la dispoziţie şi hrană la fel, bubalinele s-au adaptat foarte uşor la noul lor mediu şi au început să se înmulţească.

Licitaţie de bubaline
„Având în vedere că ferma a fost gândită pentru un număr mult mai mic de animale, trebuie să reducem din efectiv. Am ales să vindem exemplarele tinere pentru că acestea se vor adapta mai uşor la noul mediu”, au explicat decizia administratorii fermei de bivoli din oraşul arădean.
Administraţia locală organizează periodic licitaţie publică deschisă, cu strigare, pentru a găsi noi proprietari unui număr de 16 bivoli, din care 14 capete au sub doi ani, iar două capete cu vârsta între 2-3 ani.
Ferma de Bivoli a ajuns în scurt timp o atracţie turistică a întregului judeţ şi a fost vizitată în ultimii cinci ani de mii de persoane din ţară şi de peste hotare. Recent, în cartea de oaspeţi a fermei a semnat Excelenţa Sa José Arturo Trejo Nava, ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 19/202 (editia 1-14 noiembrie)

Vizualizat: 209 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!