Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Berbecii Vendeen „curtează” mioriţele de munte

Publicat: 16 august 2017 - 16:55
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Membrii Federaţiei Oierilor de Munte din România (FOMR) caută soluţii pentru a vinde miei de calitate pe piaţa vest-europeană, care oferă cele mai bune preţuri de achiziţie per kilogramul în viu. Producerea de miei hibrizi între rasele Ţurcană şi Ţigaie din zona montană, destinaţi pentru îngrăşare şi vânzare la export, este o oportunitate.

Reamintesc cititorilor că în sens larg prin hibridare (metisare) se înţelege reproducerea (încrucişarea) între două rase (populaţii) de animale sau două soiuri de plante. Efectul genetic pentru producţia de carne la ovine obţinut prin hibridare este substanţial mai mare comparativ cu cel rezultat numai prin aplicarea selecţiei.
Mieii hibrizi valorifică mai bine furajele, au o viteză mai mare de creştere, un randament mai ridicat la sacrificare, o calitate superioară a cărnii şi, de regulă, o rezistenţă mai bună la îmbolnăviri.
Membrii FOMR au importat din Franţa în anul 2016 berbeci din rasa Albă de Massif Central şi din rasa Vendeen. Prima rasă a fost descrisă cu lux de amănunte în numărul 192/2017 al revistei Ferma. În următoarele rânduri voi prezenta rasa Vendeen, care este considerată în Franţa o oaie de top între rasele de ovine specializate pentru producţia de carne.

Berbecii Vendeen

Organizarea hibridărilor cu rasele de carne: exemplu practic
Producerea de miei hibrizi destinaţi pentru export nu se poate organiza la întâmplare. În principiu, rasa maternă (oaia) trebuie să fie din rasele autohtone, crescute în zona montană, Ţurcană sau Ţigaie, care imprimă mieilor hibrizi caracterele de rusticitate, rezistenţă mai bună la bolile locale şi adaptare la arealul de creştere, iar rasa paternă, o rasă specializată şi performantă pentru producţia de carne, care să îmbunătăţească viteza de creştere a mieilor, calitatea şi cantitatea cărnii. Producerea de miei hibrizi pentru carne se poate organiza pe o perioadă de mai mulţi ani doar de către crescătorii ce deţin efective mai mari de ovine.

Berbecii Vendeen
Pentru a înţelege mai bine cum trebuie organizată această activitate, vom porni de la ipoteza că un crescător are 200 de oi matcă (fătătoare), de la care obţine un miel per oaie/an. Înainte de începerea campaniilor de montă, din cele două sute de oi vom selecta:
- 100 oi cele mai bune din rasa autohtonă cu caractere tipice de rasă şi 4 berbeci tipici din prăsila proprie sau cumpăraţi din ferme de elită cuprinse în sistemul COP;
- 100 oi autohtone vor constitui nucleul de producţie, care se vor monta cu 3 berbeci (la I.A. doar un berbec) dintr-o rasă de carne. În zona montană, pentru rasa Ţurcană se recomandă berbeci de rasă Albă de Massif Central, iar pentru Ţigaie berbeci Vendeen.
Oile din nucleul de selecţie trebuie să fie introduse în Cartea de Rasă (Registrul Genealogic). Anual, aceste oi vor produce 100 miei, din care 50 mieluţe şi 50 berbecuţi. Pentru a-şi exprima potenţialul genetic, aceste oi trebuie furajate la nivelul necesarului şi bine îngrijite, iar mieii să fie furajaţi stimulativ până la înţărcare, care se va face la 3-4 luni, când mieii au 25-30 kg în greutate.
Din efectivul de 50 mieluţe, până la înţărcare se pierd, prin mortalitate şi sacrificări de necesitate, 2 mieluţe (4%), iar la înţărcare se reformează ca necorespunzătoare încă 3 capete, rămânând în atenţie circa 45 de mieluţe. Ele se vor întreţine vara pe cele mai bune păşuni, iar în perioada secetoasă vor primi un supliment de 200-300 g/zi de concentrate cu 14 % proteină brută. În anul următor, cu ocazia tunsului se va face o ierarhizare a acestor mieluţe după greutatea corporală, conformaţie, producţia de lână şi vigoare. În perioada înţărcare - tuns de bază se mai acceptă pierderi de 1 mieluţă (2%), deci după tuns efectivul estimat de mieluţe, care intră la categoria mioare, este de 44, iar după ierarhizare, la tuns, se mai reformează 4 mieluţe (10%) şi astfel stocul final este de 40 mioare.
Primele 20 de mioare în ierarhie vor înlocui oile reformă (15%) şi pierderile (5%), un total de 20 oi, astfel că efectul din nucleul de selecţie împrospătat va rămâne tot 100, din care 80 oi adulte şi 20 mioare.
Alte 20 mioare vor înlocui oile reformă şi pierderile din nucleul de producţie.
Cele 100 oi din acest nucleul se vor monta separat cu 3-4 berbeci dintr-o rasă de ovine specializată pentru carne, iar toţi mieii rezultaţi (masculi şi femele) se vor furaja suplimentar şi, în funcţie de oportunităţile de piaţă, vor fi vânduţi la export.
Acest model se poate adapta la orice efectiv de ovine.

Producţia de berbeci aclimatizaţi în ferme de elită autohtone
Pentru a evita pierderile masive de berbeci din rasele de carne specializate (20-80% anual) care sunt mai puţin adaptate la condiţiile din ţara noastră, consider că asociaţiile care coordonează cele două rase franceze - Albă de Massif Central şi Vendeen - ar trebui să înfiinţeze în zona montană una-două ferme de elită şi de carantină pentru fiecare rasă cu un efectiv de cel puţin două sute de oi mame/rasă.

 

VENDEEN - OAIE RUSTICĂ ŞI TOTUŞI PERFORMANTĂ
Rasa Vendeen a fost creată şi ameliorată în câteva sute de ani în regiunea Vendée din vestul Franţei din oile locale infuzate cu oi spaniole. Peste această populaţie, acum peste o sută de ani, s-au importat ovine Southdown din sudul Angliei, cea mai performantă rasă de ovine pentru carne la acea vreme. A urmat apoi un program activ de ameliorare prin selecţie în direcţia producţiei de carne, care a avut ca obiective: viteză ridicată de creştere a mieilor, randament mare la sacrificare, robusteţe şi creşterea prolificităţii. În perioada actuală, în Franţa se cresc circa două sute de mii de ovine din rasa Vendeen, din care circa 12 mii sunt supuse controlului oficial pentru îmbunătăţirea producţiei de carne. Aceste oi au corpul lung cu trunchiul larg şi coastele rotunjite. Specific pentru această rasă este că poartă capul ridicat, nu are coarne, urechile sunt de mărime mijlocie şi purtate lateral. Părul (jarul) de pe faţă şi picioare are culoare maro spre fumuriu. Lâna este fină, foarte deasă şi uniformă, cu o lungime de 5-7 cm, protejată de usucul abundent ce împiedică pătrunderea apei în cojocul de lână. Greutatea normală a berbecilor adulţi este de 100-120 kg, iar a oilor de 65-80 kg. Lâna este fină şi foarte deasă.
Prolificitatea la oile adulte este foarte ridicată: la o sută de oi fătate se obţin în medie 180 de miei. Mieii din fătările simple au la fătare 4-6 kg iar la vârsta de 30-70 zile au un spor de 332 g/zi. La mieii îngrăşaţi carcasele sunt bine conformate, se încadrează în clasele de conformaţie E, U, R (sistemul SUEROP) şi în clasa 3L pentru grăsime.
Este o rasă performantă, dar rustică, adaptată unui climat colinar cu umiditate ridicată.
Pe aceste considerente consider că rasa de ovine Vendeen în România are şanse mai mari să se adapteze în zona montană depresionară unde se cresc ovine autohtone de rasă Ţigaie.


Articol publicat in revista Ferma nr. 12 (195) din 1-31 iulie 2017

Vizualizat: 667 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Parcul ideal pentru o fermă zootehnică! Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune! "Primele utilaje au fost cumpărate de la Tehnodiesel SRL prin buyback şi credit furnizor, în 2016. „Pentru ferma Red Angus am găsit o finanţare directă prin Tehnodiesel, care este foarte convenabilă. Am apelat şi la buyback şi am cumpărat utilaje noi, cu finanţare pe 3 ani, în rate eşalonate, negociate.” - Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

"Tractorul Massey Ferguson din seria 3000 este un tractor de fermă, cel din seria 5000 este pentru tot ce înseamnă recoltarea şi prelucrarea fânului şi pentru lucrări uşoare de câmp semănat, erbicidat, iar cel din seria 6000 este pentru lucrările grele de câmp arat, lucrări cu discul, scarificat, balotat cu balotiera mare şi pentru transport cu remorcile mari, de 18 tone. Pentru o fermă zootehnică, este parcul ideal de tractoare."- Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

Încărcătoarele Weidemann mari sunt folosite pentru tot ce înseamnă lucrul pe câmp şi muncă grea pe platforma zootehnică și în afara ei - încărcat, descărcat, stivuit baloți în fânare, încărcat bălegar pentru fertilizarea suprafețelor agricole, inclusiv împins zăpada de pe platformă. „Acum doi ani am avut zăpadă de aproape doi metri, viscolită, nu ne descurcam fără încărcătoarele Weidemann. Încărcătorul Weidemann T 5522 este mai stabil, iar modelul 3080 LPT telescopic este articulat la mijloc și este mai flexibil.

Soluția Syngenta la antracnoza, boală care afectează cultura de pepene verde Delfini la Sulina, Delta Dunării În vizită la văcuţele melomane de la Doaga
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?