Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Antrenarea vierușilor pentru recoltare

Publicat: 10 mai 2017 - 15:54
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Una dintre caracteristicile atipice ale industriei noastre producătoare de carne de porc este aceea că majoritatea fermelor de reproducție au propriul laborator de prelucrare a materialului seminal și, prin urmare, proprii vieri. În ultimii 25 de ani am urmărit cu cea mai mare atenție ce se întâmplă în lume pe acest subiect și, pur și simplu, la noi lucrurile nu se schimbă. Din acest motiv am considerat util să reluăm o serie de principii de bază ale antrenamentului vierilor destinați însămânțărilor artificiale.

Așa cum bine știm, vierii reprezintă cele mai valoroase „mijloace fixe” ale fermelor de reproducție datorită faptului că își transferă valoarea genetică la un număr impresionant de descendenți. În contextul actual, în care și tehnicile de inseminare au evoluat - cum ar fi inseminarea intra-uterină -, obținerea a 10.000-12.000 de descendenți per vier, pe durata vieții lui productive, nu mai reprezintă un record neobișnuit. De aceea este extrem de important ca vierușii tineri să fie pregătiți corect pentru a fi exploatați la potențialul lor maxim. Din această perspectivă, PIC a sintetizat un pachet de sfaturi practice, destinat fermierilor, astfel încât obiectivul exploatării eficiente a vierilor să fie atins. Pornind de aici s-au structurat câteva elemente de principiu pe care le vom aborda în cele ce urmează.

VierClick pe poza pentru galerie!

Sfaturi practice pentru exploatarea eficientă a vierilor
Setarea așteptărilor este adesea greu de acceptat din partea unor fermieri care, din păcate, uită adesea că vierul e o ființă cu caracteristici și trăsături individuale profunde, atât din perspectiva comportamentului, cât și din cea a producției de material seminal. Nu există doi vieri identici în aceste privințe! De aceea, orice proces de pregătire a vierilor în vederea recoltării materialului seminal trebuie să pornească de la astfel de realități biologice. Reușita antrenamentului depinde, evident, de o serie de trăsături de comportament ale vierului, dar, chiar într-o mai mare măsură, de cel care coordonează acest antrenament. Și, a nu se uita, vierii sunt animale imprevizibile, care pot să reprezinte un real pericol pentru om, în orice moment. De aceea este recomandat a se reține următoarele:
• Antrenamentul vierușilor trebuie să se desfășoare în prezența a două persoane, din care cel puțin una să aibă experiență de interacțiune cu vierii;
• Locația antrenării este boxa de recoltare amenajată astfel încât să aibă prevăzute zone de refugiu de urgență pentru personal;
• Atenție la orice semn de agresivitate! Dacă aceste semne apar, e de preferat ca interacțiunea cu vierii să fie întreruptă și, ulterior, reluată după liniștirea deplină a animalului.
Ar mai fi de menționat următoarele: 1) proporția vierilor imposibil de antrenat pentru recoltare este de sub 3%; 2) obiectivul ar fi ca peste 90% din vierușii intrați în fermă să fie pregătiți pentru recoltare în maxim 4 săptămâni de la sosire și 3) timpul necesar vierușului de la intrarea în boxa de antrenament și până la executarea saltului pe manechin nu ar trebui să depășească 5 minute.

Condiții necesare pentru reușita antrenamentului
Cum spuneam, omul este crucial în reușita antrenării vierușilor, iar principala calitate necesară este... răbdarea. Dar, pe lângă această condiție mai sunt și altele esențiale ce trebuie amintite. Dacă ne referim la locația în care se realizează antrenamentul - de regulă boxa de recoltare -, trebuie să ne asigurăm că e amplasată într-o zonă liniștită, fără zgomote care ar putea deranja sau distrage atenția animalului. În fermele cu un număr mare de vieri, lângă boxa de recoltare/antrenament, se amplasează o boxă „de încălzire” în care vierușul are acces vizual la modul în care vierii antrenați sunt recoltați. Evident că boxa de recoltare trebuie să fie dotată cu un manechin cu înălțime reglabilă și posibilitatea de a fi fixat de pardosea. De asemenea, ar fi de preferat ca în zona de antrenament temperatura să poată fi controlată și menținută între 18 și 24oC la orice moment din an. Pe lângă echipamentul adecvat al tehnicianului, acesta va trebui să mai aibă la îndemână instrumentarul de recoltare a materialului seminal, precum și un produs comercial pe bază de prostaglandină, ce va fi utilizat doar în cazuri speciale în care vierușul nu manifestă nici un fel de interes în a executa saltul pe manechin. De regulă, sub 5% din vieruși intră în această categorie. E de dorit ca fiecare sesiune de antrenament să fie înregistrată scriptic ca durată și ca moment al zilei, astfel încât procesul să devină unul repetitiv, stimulator de reflexe pozitive. Și încă două reguli: 1) antrenamentul vierușilor va începe doar după 5 zile de la data sosirii în unitate și 2) vârsta vierușului să fie de cel puțin 180 zile, dar, de preferință, nu mai mult de 280-300 zile.

„Ponturi” din experiența practicienilor
• Recoltarea materialului seminal trebuie să fie considerată de către tânărul animal ca fiind o experiență plăcută. Iar singurul responsabil de aceasta rămâne tot... omul.
Practicienii au demonstrat că succesul este maxim atunci când se respectă un program de antrenament în succesiuni de câte 3 zile, cea de a treia fiind zi de pauză pentru toți vierușii care au executat saltul în ambele zile premergătoare.
• Un alt element stimulativ este antrenarea tinerilor vieruși în prezența unor vieri - tot tineri - care au deja experiența recoltărilor reușite. În acest mod se induce de fapt o reală competiție între animale, ce conduce la acumularea de experiență. Metoda are succes și în cazul vierușilor care manifestă un apetit sexual scăzut, valorificându-se puterea exemplului. De asemenea, se mai poate aplica și stimularea olfactivă prin utilizarea unui material textil cu care s-a impregnat saliva și/sau urina unui vier adult.
• Unii tehnicieni preferă să aibă la îndemână un manechin pe roți, astfel încât să poată simula practic mișcarea scroafei în călduri. Oricum, utilizarea unei scroafe sau scrofițe în călduri, în locul manechinului, este cea mai nedorită soluție. Aceasta pentru că, tânărul animal, odată obișnuit cu prezența femelei, nu va mai avea nici un chef să facă saltul pe manechin.
• Alți practicieni recomandă aducerea manechinului în boxa proprie, cu care s-a obișnuit deja în zilele care au trecut de la sosirea în unitate. În acest mod se încearcă eliminarea stresului la care este supus animalul prin mutarea lui într-o locație ce îi este străină și care îi poate provoca frică.

 


TEHNICIENII EXPERIMENTAȚI URMEAZĂ URMĂTORUL PROTOCOL:
• Aducerea vierușului în boxa de antrenament și lăsarea acestuia să exploreze noua locație și manechinul din proprie inițiativă;
• În cazul în care vierușul face saltul pe manechin, vom intra în boxă și ne vom apropia comunicând prin încurajări verbale. Apoi, îl vom masa pe flancuri și în zonele testiculare și ale prepuțului, tocmai pentru a-i induce senzația de siguranță și plăcere;
• Nu încercați să-l ademeniți cu furaj! S-a dovedit că acesta distrage atenția și denaturează reflexele sexuale. Totuși, furajul poate fi folosit ca „premiu” după finalizarea unei recoltări reușite;
• Vierușii care nu manifestă nici un interes față de manechin în primele 20 de minute vor fi scoși din boxa de antrenament și procesul va fi repetat a doua zi. De asemenea, se poate apela la utilizarea prostaglandinei ca stimulent hormonal exogen.
Atenție! Asigurați-vă că pardosela din boxa de antrenament nu este alunecoasă. Altfel, vom induce tânărului animal frica de a face saltul, frică indusă de senzația de instabilitate.

 


Articol publicat in revista Ferma nr. 8 (191) din 1-14 mai 2017

Vizualizat: 1569 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ovidiu Ranta despre medalia de aur de la AGRITECHNICA OROS Linamar la AGRITECHNICA 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?