Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

5 SISTEME DE MONTĂ la OVINE. Vezi care se potriveşte fermei tale!

Publicat: 17 septembrie 2021 - 18:17
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În România se aplică mai multe sisteme de montă la oi în funcţie de abilitatea şi de interesele crescătorilor. Astfel, în fermele comerciale se aplică monta naturală liberă, iar în fermele cuprinse în sistemul COP, monta naturală dirijată, monta naturală în harem şi inseminarea artificială.

1. Monta naturală liberăconstă în introducerea berbecilor (1 la 30-40 de oi) în turmele de oi destinate pentru montă, fără perioadă de odihnă, până în momentul când berbecii nu mai depistează oi în călduri. În primele 2-3 săptămâni, fecunditatea este bună (cc. 90%), după care apare epuizarea fiziologică şi sexuală a berbecilor dominanţi şi perioada de montă se prelungeşte la 40-50 de zile.

Astfel, berbecii cu coarne, cei mai viguroşi, în vârstă de 4-5 ani, devin dominanţi şi efectuează un număr mai mare de monte comparativ cu miorii sau berbecii fără coarne şi/sau care stau la marginea turmei resemnaţi.

2. Monta naturală liberă cu grupe de rotaţie se foloseşte de crescătorii staţionari care au posibilitatea refacerii berbecilor. În acest sens, grupul de berbeci prevăzut pentru o turmă (1/25 oi) se împarte în două: o grupă care montează în turmă 3-7 zile şi o grupă în refacere, ce cuprinde berbeci întreţinuţi în boxe individuale hrăniţi stimulativ cu masă verde, fân şi concentrate la discreţie. Prin acest sistem de montă, berbecii din turmă sunt tot timpul în condiţii de reproducere, asigurând o fecunditate potenţială de 92-95% şi scurtarea perioadei de montă (la 30-35 de zile).

3. Monta naturală dirijată cu efectuarea montei de două ori pe zi (dimineaţa şi seara) asigură cea mai ridicată fecunditate (93-98%). Oile în călduri se depistează cu ajutorul berbecilor încercători cu şorţ (o bucată de pânză de 1/0,7 m aşezată sub burtă şi prinsă cu şnur peste corp pentru a nu putea efectua monta) şi apoi se repartizează berbecilor pepinieri după o listă de potrivire a perechilor. Monta naturală dirijată la mână se realizează prin intervenţia crescătorului, care imobilizează oaia pentru montă (la Karakul) sau o introduce într-o boxă unde se găseşte berbecul nominalizat şi aşteaptă până montează oaia. Acest sistem necesită un consum mare de muncă pentru depistarea, aducerea în boxe şi eliberarea oilor, dar se obţin indici de reproducere superiori şi totodată se cunoaşte originea produşilor.

monta ovine 2_b

Berbecii cu ham. În ultimii ani se foloseşte mai frecvent monta dirijată cu berbeci cu ham. Fiecare berbec are un ham cu un burete de o culoare diferită de ceilalţi berbeci şi la efectuarea saltului marchează pe crupă oaia montată.

Pentru efectivele mai mici de oi (100-150 oi), dimineaţa se introduce un berbec cu ham şi seara oile montate şi marcate pe crupă cu amprenta de culoare a berbecului se separă de turmă împreună, apoi în dimineaţa următoare se schimbă berbecul şi tot aşa până se montează toate oile.

Pentru turmele mai mari de 200 -250 de oi se foloseşte un berbec cu ham numai până la amiază, se separă oile montate şi apoi se introduce alt berbec până seara.

Berbecii încercători. Un număr mai mic de crescători, care dispun de personal suficient, aplică monta dirijată cu depistarea oilor în călduri cu berbeci încercători. În acest sens folosesc un berbec încercător cu sort la 40-60 de oi, iar berbecii destinaţi pentru monte sunt cazaţi în boxe individuale (3x3 m) unde li se aduc 1-3 oi în călduri şi se ţin împreună până a doua zi dimineaţa când se înregistrează montele.

4. Monta naturală dirijată în harem se practică pentru oile Ţurcane, care sunt vioaie şi sperioase şi se lasă mai greu montate în prezenţa crescătorului. Berbecii stau în boxe mari (3x3 m) unde se introduc zilnic 1-4 oi pentru fiecare berbec. În dimineaţa următoare oile se lasă în turmă şi se depistează, cu ajutorul berbecilor încercători, alte oi în călduri.

5. Monta naturală în harem se poate organiza, în funcţie de posibilitaţi, în două variante:

V1: monta în harem pe o parcelă de păşune îngrădită unde oile (40-50) şi berbecul beneficiază de iarbă la discreţie, apă şi dacă este cazul de concentrate (0,3+0,4 kg/oaie/zi). Numărul de haremuri depinde de numărul de parcele de păşune îngrădite.

V2: monta în harem în saivan sau şopron, unde se organizează boxe mari în care se introduc 35-40 de oi şi berbecul pepinier adult şi 25-30 de oi pentru un mior.

În boxe se asigură la discreţie: fân, concentrate(0,4-0,5 kg/oaie) şi, dacă avem resurse, masă verde. În ultimii ani, această variantă a fost folosită de mulţi crescători de oi Ţurcane cuprinse înCOPpentru că nu aveau păşuni parcelate şi îngrădite cu plasă de sârmă. Cu toate condiţiile bune asigurate în boxe, rezultatele obţinute au fost sub aşteptări; doar cca. 80% din oi au fătat, comparativ cu cele din haremurile organizate pe păşune (92-96%). Explicaţia ar fi că oile Ţurcane preferă libertatea şi mişcarea, iar în aceste boxe din adăosturi s-au simţit izolate şi stresate.

 

Peste 90% oi fătate


Câţiva crescători de oi din jud. Hunedoara, care anul trecut au organizat 4 până la 8 haremuri în adăposturi, au scos pe rând, zilnic, oile şi berbecul din două boxe la păşune; efectivul dintr-o boxă dimineaţa devreme (orele 6-10) şi din altă boxă spre seară (orele 18-22), astfel că în 2-3 zile, toate oile au avut şansa să iasă pe păşune. Rezultatele au fost încurajatoare, au fătat 92-94% din aceste oi. Crescătorii care deţin personal 2 parcele de păşune separate pot organiza 8 boxe cu berbeci şi oi în harem (300 până la 350 de oi). Pornind de la aceste constatări, în funcţie de posibilităţi, mai pot fi aplicate şi alte variante.

Click AICI şi vezi cum poţi obţine o natalitate superioară, în 7 paşi!

 

MONTA ÎN HAREM

 

Este o metodă ce necesită investiţii, dar asigură:

• Cel mai redus consum de forţă de muncă;

• Cunoaşterea părinţilor mieilor obţinuţi;

• Potrivirea perechilor;

• Evitarea luptelor între berbeci;

• Procent superior de oi fătate 92-97%;

• Scurtarea perioadei de montă.

 

un articol de

IOAN PĂDEANU

SCDCOC Caransebeş

Vizualizat: 2380 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Pavel Iovăneasă: Ne dorim să omologăm Breaza!

Pavel Iovăneasă: Ne dorim să omologăm Breaza!

Imagini din cadrul expoziţiei şi târgului de ovine "BREAZA - Regina Ţurcanelor". Realizările, greutăţile şi dorinţele membrilor Asociaţiei Crescătorilor de Oi "Retezatul-Haţeg" ne-au fost expuse de către Pavel Iovăneasă, preşedintele Asociației.

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?