Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

4 inovaţii pentru zootehnia viitorului

Publicat: 17 februarie 2021 - 17:47
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Cele mai bune soluţii pentru gestionarea eficientă a dejecţiilor din fermele de vaci de lapte, igienă şi bunăstarea viţeilor au fost răsplătite cu medalii pentru inovaţie la EuroTier.

Chiar dacă EuroTier - evenimentul numărul unu pentru crescătorii de animale şi specialiştii în zootehnie din întreaga lume - a fost reprogramat pentru luna februarie, în loc de noiembrie, din cauza crizei provocate de pandemia Covid-19, organizatorii au anunţat deja câştigătorii premiilor. În competiţie au intrat nu mai puţin de 80 de soluţii tehnologice, însă numai opt dintre ele au fost răsplătite cu medalii din partea comitetului independent de experţi numit de către DLG (Societatea Germană pentru Agricultură), în baza unor criterii extrem de riguroase.

 

TOP 4 SOLUȚII INGENIOASE PENTRU FERMA DE BOVINE

 

1. Toaleta „de aur”
Cea mai înaltă distincţie a fost atribuită companiei olandeze Hanskamp AgroTech BV, singura de altfel care a reuşit să-şi adjudece medalia de aur, pentru CowToilet, dispozitivul revoluţionar creat pentru gestionarea dejecţiilor din fermele de creştere intensivă a vacilor de lapte, despre care am scris deja în paginile revistei Ferma.
Acest sistem inovator constă dintr-o staţie de furajare şi o instalaţie de colectare a urinei. Echipamentul este astfel conceput pentru a stimula nervul din apropierea ugerelor care declanşează senzaţia de micţiune. Printr-o manieră nu foarte sofisticată, dar ingenioasă, acesta impiedică practic formarea de amoniac pe podea datorită separării timpurii a fecalelor şi a urinei. Grajdul rămâne, aşadar, mai curat, ceea ce are un impact pozitiv atât asupra sănătăţii animalelor, cât şi asupra mediului înconjurător. În plus, fermierul poate utiliza apoi gunoiul şi urina colectate şi depozitate individual pentru fertilizarea culturilor sau pentru generarea de energie.
Click AICI și citește mai multe despre toaleta pentru vaci!
CowToilet 1_b

2. Pardoseli curate în permanență
Acelaşi obiectiv privind reducerea emisiilor de amoniac din fermele de creştere a vacilor de lapte prin separarea timpurie a dejecţiilor şi l-au propus şi francezii de la Bioret Agri, când au creat Delta X Pack. Este un dispozitiv foarte interesant, care permite colectarea în mod automat, rapid şi uşor a fecalelor şi a urinei pe pardoselile din grajd şi transferarea acestora în zone de depozitare separate. Pentru a realiza acest lucru, un sistem de bandă rulantă contra-rotativă a fost integrat într-un covor de cauciuc special cu pantă de 3%. Sistemul de curele deviază urina spre canalele centrale către depozitul de colectare a lichidelor şi fecalele animalelor către depozitul de materiale solide.
Pentru această realizare, Bioret Agri a fost răsplătită cu o medalie de argint pentru inovaţie la EuroTier. Separarea rapidă şi eficientă a fecalelor şi a urinei este extrem de importantă pentru menţinerea pardoselilor curate, pentru bunăstarea animalelor şi pentru îmbunătăţirea climatului din adăpost, au argumentat membrii juriului.
Foto 2 - Delta X Pack_b

 

3. Igienă prin iradierea UV-C
Igiena este esenţială pentru sănătatea animalelor, inclusiv în perioada de alăptare a viţeilor înainte de înţărcare, când riscul de contaminare cu agenţi patogeni de la un viţel la altul este destul de ridicat, în special în timpul hrănirii automatizate. URBAN GmbH & Co. KG promite să elimine acest pericol cu ajutorul Alma Pro HygieneSet, un echipament care foloseşte iradierea cu raze ultraviolete de tip C pentru sterilizarea mediului de hrănire, invenţie răsplătită, de asemenea, cu o medalie de argint de către experţii DLG.
Iradierea specifică UV-C la punctele de distribuire automată a hranei pentru viţei reprezintă o abordare cu totul nouă faţă de conceptele tehnice tradiţionale. Pe lângă sterilizarea apei din cazan, care asigură o calitate perfectă pentru amestecarea furajelor din perspectiva igienei, are loc şi o iradiere suplimentară, monitorizată a tetinei. În pauzele scurte de hrănire individuală a viţeilor, tetina şi suprafeţele de contact adiacente sunt iradiate, îndepărtând o mulţime de agenţi patogeni și eliminând astfel riscul transferului microbian de la un animal la altul. Comparativ cu alte metode de igienizare disponibile pe piaţă, Alma Pro HygieneSet este o opţiune sigură, fără utilizarea substanţelor chimice.
Foto 3 Alma_Pro_HygieneSet-2 V1_b

4. Monitorizarea sănătăţii viţeilor
O altă medalie de argint pentru inovaţie a fost atribuită sistemului de monitorizare a viţeilor creat de Futuro Farming GmbH. Acesta studiază tiparele comportamentale specifice, detectând cu până la trei zile mai repede apariţia focarelor de boală şi poate fi utilizat din prima zi de viaţă la viţeii păstraţi în cuşete individuale. Sistemul de depistare precoce a bolilor la viţei se bazează pe un senzor cu infraroşu, extrem de precis şi neinvaziv. Datele culese de acesta sunt procesate imediat cu ajutorul intelgenţei artificiale şi se emite apoi o prognoză pentru bolile cu potenţial de dezvoltare. Informaţiile din evaluare sunt puse la dispoziţia fermierului direct printr-o aplicaţie şi o platformă online. Prin tratarea timpurie a viţeilor, în special în primele zile de viaţă, sistemul de monitorizare poate contribui direct la protejarea animalelor şi a sănătăţii acestora, reducând substanţial incidenţa mortalităţii la exemplarele proaspăt fătate.
Pentru această invenţie, compania germană a fost răsplătită şi cu medalia de aur pentru bunăstare animală din partea Asociaţiei Federale a Medicilor Veterinari Practicieni (bpt).
Foto 4 Calf_Monitoring_System_b


Vacile produc între 15 şi 20 de litri de urină pe zi, iar emisiile de amoniac sunt o mare problemă în anumite regiuni ale Europei, unde fermierii sunt taxaţi pentru depăşirea limitelor admise. Plantele pot procesa doar o anumită cantitate de azot şi orice surplus poate duce la acidifierea solului sau la contaminarea apelor subteraneRobotul FERMY, Specialist Agri 4.0


un articol de
LIVIU GORDEA

Vizualizat: 997 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Tehnologia aplicată la tomate de Florin Pop

Tehnologia aplicată la tomate de Florin Pop

Află care este tehnologia folosită pentru cultivarea tomatelor în solar de Florin Pop, în Seleuş, judeţul Arad. Fermierul cultivă cultivă legume pe două hectare (din care 60 de arii solarii) şi de peste 10 ani foloşte programul tehnologic Syngenta pentru protecţia plantelor şi combaterea dăunătorilor.

Reporter: Gheorghe Ghișe

Video: Zsolt Tamássy

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?