Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Transhumanţa, la răscruce de drumuri

Publicat: 02 aprilie 2010 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Începuturile practicării transhumanţei se pierd în negura vremurilor îndepărtate ale perioadei dacice. Numeroase documente confirmă practicarea acesteia, de către ardelenii şi oltenii de la munte, în zonele de câmpie din sudul şi vestul României actuale şi mult mai departe, în est, până la munţii Caucaz, iar spre vest până în Istria şi insulele Dalmaţiene de la Marea Adriatică.

Click pe poza pentru galerie!

Transhumanţa a pornit ca o necesitate de rentabilizare a creşterii oilor, odată cu creşterea numărului de animale din zonele premontane şi depresionare.

 

Transhumanţa nu este un moft

În aceste zone, creşterea ovinelor şi a taurinelor reprezintă îndeletnicirea de bază a localnicilor, dar potenţialul productiv al păşunilor şi fâneţelor este mult diminuat, atât datorită unei fertilităţi mai scăzute a solului, cât şi a perioadei scurte de vegetaţie (5-6 luni).

Este foarte clar că transhumanţa nu a fost şi nu este un moft, ci un mod de viaţă, prin care păstorii caută resurse furajere în zona de câmpie, mai ieftine şi în cantităţi suficiente pentru iernatul oilor.

În sensul practic, aşa cum preciza Prof. Vasile Taftă, transhumanţa reprezintă deplasarea sezonieră a păstorilor cu turmele de animale, îndeosebi de oi, toamna de la munte la câmpie (1 octombrie - 1 aprilie) şi primăvara spre vară, de la şes la munte.

 

Semitranshumanţa

Transhumanţa limitată (semitranshumanţa) constă în deplasarea ovinelor, mai ales Ţurcane, mai rar Ţigăi, la distanţe de 30-80 km în perioada de vară, după tuns, din zonele depresionare şi submontane spre păşunile montane.

Spre toamnă, oile se întorc din nou în sate sau la odăi (şoproane din lemn construite pe fâneţe în apropierea satelor la 6-12 km) unde sunt hrănite cu fân de deal, coceni de porumb, frunzare şi cantităţi mici de concentrate (100-200 gr/zi).

Acest tip de transhumanţă este specific zonelor: Argeş, Buzău, Vrancea, Sebeş-Alba, Haţeg, Bistriţa-Năsăud.

 

Transhumanţa tradiţională

Transhumanţa clasică (tradiţională) se realizează pe distanţe mult mai mari (100-500 km) prin pendulare între munte şi câmpie, pentru a folosi eficient toate resursele furajere disponibile (păşuni montane, mirişti, fâneţe otăvite, etc.). Acest tip de transhumanţă este practicat, de obicei, de crescătorii de oi cu efective mai mari din zonele submontane.

Cei din zonele Sibiului, Valea Sebeşului, Valea Jiului, se deplasează la începutul toamnei spre Câmpia de Vest prin Valea Mureşului, Crişului sau Someşului, iar cei din zonele Săcelele Braşovului, Vaideeni, Novaci, Vâlcea spre Balta Brăilei, în lunca Dunării sau Dobrogea, şi revin în satele natale primăvara.

Aici păşunează 1-2 luni pe fâneţe şi după ce vând o parte din miei şi tund oile, se deplasează pentru perioada de vară la păşunile din zona montană.

 

Europa nu interzice transhumanţa

Din punct de vedere sanitar veterinar, transhumanţa, practicată la voia întâmplării, poate conduce la răspândirea unor boli şi/sau la epizarea animalelor şi creşterea pierderilor prin mortalităţi, sacrificări de necesitate.

La începutul lunii februarie, autorităţile ANSVSA de la Bucureşti au anunţat, într-un exces de zel, că transhumanţa animalelor este interzisă. Experţii Comisiei Europene şi cei ai DG Sanco au reacţionat, precizând că dacă se respectă normele privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, se are în vedere stimularea menţinerii metodelor tradiţionale de creştere a animalelor.

La nivelul UE, în anul 2004, s-a decis acordarea unei prime suplimentare în sprijinul crescătorilor de oi din zonele defavorizate, care practică transhumanţa.

De atunci, în vestul Europei, crescătorii din zonele în care ovinele şi caprinele constituie o activitate tradiţională ori contribuie în mod semnificativ la economia rurală, beneficiază de prime suplimentare de susţinere în valoare de 7 euro/oaie sau capră.

Aceste prime se acordă tuturor crescătorilor de oi sau capre care practică transhumanţa şi au exploataţia în zone geografice bine definite, pentru care s-a stabilit că transhumanţa reprezintă o practică tradiţională a creşterii ovinelor şi caprinelor şi deplasările animalelor sunt necesare din cauza lipsei de furaje în cantitate suficientă în perioada în care are loc transhumanţa.

Pentru a avea acces la prima suplimentară, exploataţia unui crescător trebuie să se situeze pe cel puţin 50% din suprafaţă în zonele defavorizate şi să ducă cel puţin 90% din oile înregistrate la păscut, nu mai puţin de 90 de zile consecutiv.

 

Prevederi legale

Prevederile legale privind transhumanţa se regăsesc în Regulamentele europene 1257/1999, 1782/2003 şi 1/2005. În regulamentul 1782/2003, la articolul 114, se prevede că în UE se admite ca ovinele sau caprinele să meargă pe jos sau să fie transportate cu vehicole agricole sau mijloace proprii de transport neautorizate pe o distanţă mai mică de 50 km de la exploataţie, fără ca aceste vehicole să fie autorizate.

Pentru distanţe mai mari de 50 km mijloacele de transport şi echipamentul de încărcare (rampă cu o înclinaţie de 26 grade) trebuie să fie specializate pentru transportul animalelor (curăţate, dezinfectate, acoperite, cu podea antiderapantă, prevăzute cu mijloace de iluminare a animalelor pentru noapte, aşternut, etc.).

Însă aceste mijloace de transport costă mult şi, fără o susţinere din partea Ministerului Agriculturii, foarte mulţi crescători de oi vor renunţa la transhumanţă şi totodată la creşterea oilor, acţiune ce ar conduce la depopularea mai accentuată a munţilor şi la pierderi economice însemnate.

Pentru transhumanţă se vor transporta numai animalele sănătoase şi într-o bună stare de întreţinere, iar dacă durata transportului depăşeşte opt ore, animalelor li se va asigura apă, hrană şi repaus.
Viteza unui mijloc de transport rutier specializat pentru transportul animalelor trebuie să fie de 30-40 km/oră, dar nu mai mult de 50 km/oră. ANSVSA recomandă pe bună dreptate, după opinia mea, transportul oilor pe distanţe mai mari de 50 km cu mijloace motorizate.

Transportul motorizat se face mult mai rapid, oile în deplasare nu se mai întâlnesc cu cele locale, se reduce oboseala şi se evită disputele cu localnicii şi producerea unor pagube în culturile acestora.
Pentru a putea fi transportate, ovinele trebuie să fie identificate (marcate cu crotalii) şi înregistrate în evidenţele primăriei locale.

Din acest an, pentru a pleca în transhumanţă, oierul trebuie să depună o cerere la Direcţia Sanitară Veterinară judeţeană, în care specifică cum efectuează deplasarea, traseul şi destinaţia, după care poate obţine (sau nu) o autorizaţie pentru transhumanţă.

Dacă respectă toate regulile de transhumanţă oierii pot beneficia de prime de susţinere a transhumanţei.
Până acum, Ministerul Agriculturii nu a stabilit încă zonele unde se poate practica transhumanţa şi nici dacă acordă o primă suplimentară pentru cei care o practică.

 

TRANSHUMANŢA

Practicarea transhumanţei este justificată din punct de vedere economic prin profitul realizat, zootehnic prin îmbunătăţirea condiţiilor de furajare şi ecologic prin fertilizarea suprafeţelor de păşune şi păstrarea vegetaţiei ierboase valoroase.

Sub aspect social, practicarea transhumanţei reprezintă o piatră de încercare pentru oieri prin izolarea de familie, la care se adaugă sute de kilometri parcurşi pe jos, de multe ori sub hărţuiala localnicilor şi foarte des prin ploi, viscole şi geruri.

Numai cei curajoşi, răbdători, viguroşi şi stăpâni pe sine se pot mândri cu titlu de păstori ai transhumanţei sau păstori profesionişti, care se delimitează de cei sedentari cu efective mai mici, în majoritate neprofesionişti.

Transhumanţa a avut un trecut glorios, are un prezent modest şi poate avea (sau nu) şi un viitor.

 



Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007

Vizualizat: 826 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Maschio Gaspardo la Agromalim 2019 Cons DDA la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?