Muzeul lui Gheorghe Sfîrnog şi povestea lemnului

„De la 12 ani am luat rândeaua în mână şi nu am mai lăsta-o până acum doi-trei ani. Ultima lucrare la comandă a fost când mi-am făcut o pereche de cârje să mă pot mişca!”, ne-a declarat vestitul lucrător în lemn.  
Ospitalier, aşa cum sunt toţi vrâncenii, Gheorghe Sfîrnog ne-a invitat să-i vizităm... muzeul: atelierul de tâmplărie, cu bancurile şi mesele de lucru, cu fierăstraiele, dălţile, pietrele de polizor, coarbele lăsate sub lacăt. I-am privit sculele aşezate frumos, pe panou, la îndemână, semn că meşterul sovejean este un om aşezat, priceput şi care iubeşte ordinea. După felul cum sunt aranjate lucrurile îţi poţi da seama de firea omului.   

„Nu am învăţat şcoală, am fost în ucenicie!”
Gheorghe Sfîrnog îşi aminteşte de primii paşi făcuţi pentru îmblânzirea lemnului, de meşterii populari ai vremii de odinioară. „Eu nu am învăţat şcoală, am fost în ucenicie, aşa era pe atunci. Mai întâi, am intrat la un iscusit meseriaş de aici, din comună. Era unul Mazilu, meşter lemnar recunoscut şi respectat de oameni. Am început să dau cu rândeaua, pe urmă când am început să cunosc oleacă de meserie, m-au luat alţi meşteri în echipele lor şi mă plăteau că le plăcea cum lucram. Am fost apreciat că am dovedit pricepere şi bunăvoinţă de a învăţa. Făceam treabă toată ziua, lucram la plafoane, tocuri de uşi, începusem să croiesc materialul. Mai târziu, am trecut la fierăstrău, apoi la strungul cu pedală”, şi-a depănat din noianul de amintiri strânse într-o viaţă de om Gheorghe Sfîrnog.

„Am lucrat cu atenţie pentru că deştele le am întregi!”
Pe masa de lucru erau înşirate mai multe decoruri traforate, tipare, desene, şabloane, toate de parcă ar fi aşteptat să fie puse în operă. Folosise la croirea lemnului. „Lucram totul manual, dădem găuri cu coarba, pe atunci nu era bormaşina inventată. La ora când răsărea soarele eram în atelier şi până scăpăta nu plecam acasă. Tot timpul cămaşa mi-era transpirată. Am lucrat la circular, la abrict, am robotit mult la strung, la început a fost cu pedală. Uitaţi, deştele le am întregi, nu le-am pişcat, am lucrat cu atenţie foarte mare! Pe parcurs mi-am făcut maşină de tâmplărie, dar acum nu mă mai ţin puterile să continui munca”, a oftat meşterul vrâncean.           
Bătrânul lucrător în lemn este destul de mulţumit că are cui să-i transmită pe mai departe din secretele acestui străvechi meşteşug. „Am un singur băiat, vine iute din spate. A fost jandarm aici în Soveja, s-a pensionat şi acum îmi calcă pe urme. Unde nu se pricepe îi mai arăt eu. Nepotul nu-i aici, este marinar, tot timpu-i plecat pe albastrele cărări. Cu meseria asta de tâmplar este din ce în ce mai greu. În comună, nu prea mai sunt comenzi. S-a schimbat moda, noile construcţii cer termopane şi nu se mai face tâmplărie din lemn”, a explicat Gheorghe Sfîrnog.  

   

„La staţiune, am reuşit să mă... hodinesc!”
Meşterul tâmplar a lucrat o vreme la pădure după lemn. A ridicat multe case în Soveja, în Dragosloveni şi Rucăreni, satele componente. A fost cu echipele de lemnari şi în Galaţi pentru a ridica tâmplăria la mai multe restaurante, hoteluri, aşezăminte şi construcţii de interes public.
În ultimii ani s-a angajat la Staţiunea turistică Soveja, la întreţinerea lemnăriei din hotelul Zboina şi din celelalte vile şi spaţii de cazare şi alimentaţie publică. „Am reuşit să mă hodinesc după o viaţă de muncă grea. Parcă mă aflam în... concediu; mai reparam o uşă, un lambriu... Am îmbătrânit şi am ieşit la pensie. Mi-au rămas amintirile unei meserii frumoase”, a rostit cu o uşoară nostalgie bătrânul meşter Gheorghe Sfîrnog.    

Un meşteşug care se stinge încet, încet  
La Soveja, meşteşugul prelucrării lemnului pare a se stinge încetul cu încetul. Foarte puţină lume mai pune preţ pe aşa ceva, pe frumuseţea tradiţiei noastre. Mai există împătimiţi care cunosc meseria, dar nu o mai practică, fie că sunt în vârstă, fie din lipsa comenzilor. Cu puţine excepţii, tineretul din ziua de azi nu este interesat să o înveţe, în vreme ce şcolile de profil s-au desfiinţat.
În ciuda acestor realităţi, comuna Soveja este dovada vie a existenţei unor generaţii de ţărani harnici şi isteţi care şi-au câştigat locul în civilizaţia românească cu tot tezaurul tradiţiei moştenite din bătrâni.

Marian MUŞAT
Nicoleta DRAGOMIR
foto: Leonard STAFIE, Claudiu BOROBEI