Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Meşterii lemnului, „îmblânzitorii esenţelor tari”

Publicat: 18 octombrie 2018 - 01:29
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Nici o păpuşă nu a prins viaţă precum în casa tâmplarului Geppetto, dar, totuşi, în atelierele lui Nicu Grigorescu şi Constantin Lupu din Polovragi multe lemne par să fie însufleţite prin pasiunea celor doi meşteri. Amândoi practică meşteşugul în timpul liber, căci veniturile sunt ocazionale, deşi munca lor este apreciată pentru valoarea ei. Aprecierea îşi găseşte însă destul de greu expresia în bani - cumpărătorii, la rândul lor, fiind uneori oameni cu „punga drămuită”. 

„Trebuie să măsori de zeci de ori şi să tai o dată”, ne spune Constantin Lupu, caracterizându-şi meşteşugul de care s-a îndrăgostit de decenii. E suficient să greşeşti un detaliu în această meserie pentru „a rata” o piesă mare, pentru a distruge o bucată de lemn valoroasă. Din această cauză, cei doi meşteri apelează la fotografii, repetate măsurători, desene, pentru a minimiza orice posibilitate de a greşi.

Nicolae Grigorescu_b

2.000 de lei un metru cub de lemn!
Prima dată am poposit acasă la Costică Lupu, care la cei 38 de ani ai săi şi-a pus deja o amprentă asupra localităţii Polovragi, cât şi în alte regiuni unde au ajuns lucrările sale. Atelierul său este înţesat de unelte, impresionante ca forme şi dimensiuni, pe care noi cu greu le-am putea numi. Ca şi prietenul său, lucrează în lemn masiv, aproape în orice esenţă tare, în afara bradului. Stejarul, frasinul şi nucul sunt cele mai utilizate. Lemnul de calitate, dacă nu este adus de client, îl cumpără la preţul de 2.000 de lei metrul cub, o sumă mare, care evident se reflectă şi în costul produsului finit. Din copilărie a fost fascinat de această ocupaţie, dar cel care l-a inspirat pe Costică Lupu este un consătean, meşter iscusit, cel de la care a încercat iniţial „să fure meserie” iar apoi i-a fost mentor. El face în general piese mari de mobilier, unele considerate de lux în lumea noastră care este dominată de prefabricate. „Unii se zgârcesc la un lucru de calitate, dar pierd pe de altă parte”, afirmă Constantin Lupu, din mâna căruia au rezultat piese care îşi vor însoţi „stăpânii” pe tot parcursul vieţii. Lucrările sale se regăsesc în pensiuni şi în casele din regiune. Durabilitatea şi calitatea sunt caracteristicile care îi recomandă munca, ele fiind ca obiectele casnice din vechime pe care le întâlnim, şi după sute de ani, în gospodării.

MeÅŸterii lemnului_b

O moştenire genetică
Oamenii îi comandă scări de interior, acoperişuri, paturi sculptate, uşi de biserici, catapetesme, troiţe, dar şi obiecte de joacă pentru cei mici. Chiar în momentul în care l-am vizitat lucra la un tobogan. „Bunicul a fost dulgher, tata era tâmplar, dar de la el nu am reuşit să învăţ, pentru că a decedat când am avut doar 15 ani. Si am mai avut un unchi care lucra în domeniu. De la fiecare am prins câte ceva”, ne spunea Costică Lupu. Cel mai solicitat de către clienţi este mobilierul de dormitor, dar acum au început să vină comenzi şi pentru mobila de bucătărie.
Pentru că nu ştiam, am aflat cu surprindere că sunt cel puţin 12 proceduri pe care lemnul trebuie să îl treacă din faza brută, până la forma sa finită. Artizanul parcurge singur toate aceste etape, stăpânind lemnul, care îşi pierde forţa în faţa sa. Cei doi meşteri ştiu să execute aproape orice din lemn şi, desigur, ar putea construi o întreagă casă din acest material atât de versatil. Nu au nevoie de internet sau de alte mijloace de publicitate pentru a se face cunoscuţi. Reclama se face aici „din gură în gură”, lucrările lor sunt la vedere, iar cei care le îndrăgesc îi caută singuri. Au avut şi clienţi din Bucureşti, Târgu Jiu, Craiova sau Deva, dar, desigur, primii care apelează la serviciile lor sunt localnicii.

MeÅŸterii lemnului_b

Nu şi-a recuperat încă investiţia pe scule
Nicolae Grigorescu, cu numele său de rezonanţă, are un alt gen de atelier, deşi multe dintre unelte sunt aceleaşi. Cumpărarea sculelor şi pregătirea spaţiului nu a fost o bagatelă. Le-a achiziţionat la mâna a doua, dar trebuie să mărturisească faptul că, după opt ani de muncă, nu şi-a scos încă investiţia iniţială. El execută în primul rând icoane pe lemn şi cruci sculptate, care sunt căutate în regiune. Piesele lui sunt, în general, de mai mici dimensiuni, de asta necesită şi mai puţin lemn. De aceste cruci se leagă, aşa cum chiar meşterul afirmă, numeroase tradiţii şi superstiţii pe care localnicii le îmbrăţişează. El acordă o atenţie deosebită detaliului, pentru cele mai mici intarsii pe care le execută în lemn. După ce a lucrat timp de 16 ani în singura mină de grafit din Europa, care apoi s-a închis, a început să îşi dedice mai mult timp realizării obiectelor din lemn. Acesta creează şi numeroase panoplii pentru trofee, capete sau doar coarne de cerb care sunt transformate în adevărate obiecte decorative. Chiar în atelierul său am descoperit câteva panoplii spectaculoase, care s-ar putea regăsi în orice colecţie de valoare. Capetele se fierb, după care sunt tratate cu o substanţă, fiind transformate în adevărate obiecte de artă, am aflat cu această ocazie.

Constantin Lupu_b

Ar preda mai departe acest meşteşug dacă ar avea cui
Ca şi colegul său de breaslă, Nicu Grigorescu a absolvit Scoala Populară de Artă din Târgu Jiu. Nicu Grigorescu le-a şi predat, o perioadă, acest meşteşug celor mici, atraşi de arta şlefuirii lemnului. I-ar plăcea să transmită şi azi această artă mai departe, dacă ar exista tineri interesaţi. „Cum vă găseşte dacă doreşte cineva o lucrare?”, îl abordez eu. „Poate să întrebe de Nicu Grigorescu, toată lumea mă cunoaşte! În orele de lucru, turiştii mă pot întâlni la Peştera Polovragi, unde sunt agent de pază”, îmi răspunde meşterul.
Între cei doi meşteşugari se întrevede cu uşurinţă prietenia şi respectul. Au avut şi lucrări de mari dimensiuni pe care le-au executat împreună, fără să se lase prinşi sub imperiul orgoliului. În lumea noastră „orăşenească” acestea sunt calităţi uneori uitate, care şi-au păstrat mai abitir puritatea în spaţiul rural montan. Ele sunt ca şi aerul mai curat de acolo, deasupra câştigurilor materiale, iar noi avem ce învăţa de la o asemenea abordare a vieţii.


Un articol publicat în revista Ferma nr. 17/222 (ediţia 1-14 octombrie 2018)

 Viitor pentru sate_b

Vizualizat: 304 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Scolile agricole - semnal de alarma!

Scolile agricole - semnal de alarma!

Specialist în cresterea pasarilor de curte si absolvent al unei scoli cu profil agricol - Liceul Tehnologic „Mihail Kogalniceanu” din Miroslava (jud. Iasi) - Leonard Stafie considera ca institutiile de învatamânt cu profil agricol au nevoie de sprijin pentru a redeveni ceea ce erau cândva.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga George Stanson, despre condiţia fermierului român Maschio-Gaspardo îşi extinde operaţiunile în afara Europei
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?