Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Iţele încurcate ale celei mai paşnice dintre arme... RĂZBOIUL DE ŢESUT!

Publicat: 20 octombrie 2018 - 08:09
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Una dintre cele mai vechi invenţii, folosită şi astăzi, exercită o fascinaţie specială asupra vizitatorilor zonelor pitoreşti gorjene. Dacă primul război de ţesut exista deja în cel de-al şaselea secol al erei precedente, el are şi azi maeştrii săi care se perfecţionează în realizarea unor adevărate bijuterii textile. Doamna Mioara Dinoiu nu este doar un artizan care realizează obiecte deosebite, ci este şi instructor pentru cei care vor să deprindă secretele acestui meşteşug.

Bunica şi mama ei lucrau la războiul de ţesut, aşa că din copilărie o fascina deja acest instrument care făcea parte integrantă din casă şi din viaţa cotidiană a femeii. „Dacă bărbaţii lucrau câmpul, femeile ţeseau, povestind şi cântând, aşa cum se face şi azi”, ne mărturiseşte ea cu o anumită nostalgie pentru vremurile trecute. La vârsta de 7 ani a început să lucreze la război, iar la 10 ani îşi alegea singură „cocleţii”, prin ochiurile cărora se trec firele de urzeală pentru formarea rostului. Dragostea aceasta ancestrală, care i s-a transmis din fragedă copilărie, o transmite şi ea mai departe elevilor ei, care au între 7 şi 40 de ani.

Mioara Dinoiu_b

A predat cursuri la Londra
Profesoară a Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu, secţia Polovragi - Ţesut, Mioara Dinoiu are răbdare să explice celor care vor să afle această taină fiecare pas pe care trebuie să îl urmeze. Pragul ei este călcat de mulţi români şi străini, care apreciază meşteşugul. Este însă mândră că a dus războiul de ţesut şi textilele unicat olteneşti şi peste hotare. Prin intermediul Institutului Cultural Român, a fost, de exemplu, la Londra, la Festivalul Pro-Patrimoniul Artei Populare, unde a ţinut, timp de o săptămână, la propriul război de ţesut, ore pentru toţi cei interesaţi - femei, bărbaţi şi mulţi copii. Totuşi, aşa cum spune, perioada cea mai înfloritoare era cea de până la Revoluţie. Femeile din zona aceasta, unde nu era cooperativizare, nu prea aveau alte posibilităţi de lucru, astfel că se întreceau în talentele lor la cusut sau ţesut. Această îndeletnicire le aducea şi satisfacţia de a se putea întreţine doar din acest venit. Azi, cele mai tinere pleacă la oraş sau lucrează la pensiunile sau restaurantele din regiune. Totuşi, Mioara Dinoiu mai speră într-o renaştere a acestui meşteşug, de aceea se şi încăpăţânează să îşi înveţe ucenicii.

Mioara Dinoiu_b

A lucrat kilometri întregi de ţesături
În urmă cu 25 de ani s-a angajat la Şcoala Populară de Artă şi de atunci îşi transmite cunoştinţele celor interesaţi să ducă mai depate o meserie ancestrală. „Este chiar o meserie frumoasă” - spune ea - „păcat că nu sunt vii aceste flori, că ar putea povesti”. Nu poate evalua numărul obiectelor care au ieşit din mâna sa, dar constată cu mândrie: „Cred că am lucrat kilometri întregi de ţesături, o viaţă întreagă. Am lucrat şi pe şantier, şi la plantaţii, la 16 ani am condus o secţie de covoare olteneşti... Am lucrat peste tot. Mi-a plăcut să muncesc şi să câştig”, declară aceasta.
Ascultând-o îmi dau seama că ţesutul este însoţit de un adevărat limbaj de specialitate, care necesită multe explicaţii pentru „nespecialişti”. Printre cocleţi, iţe alese cu mâna, speteze, sucală, iepe, întorsătoare, zarcă, natră, velinţe şi şervete este un univers care păstrează puritatea din vechime a acestui meşteşug. În momentul vizitei noastre lucra la o „velinţă cu cocleţi în două iţe, cu cocleţii aleşi cu mâna”.

Mioara Dinoiu_b

Perfecţiunea detaliilor face diferenţa
Poate şi de asta, atât la Londra, cât şi la Viena, arta aceasta s-a bucurat de un mare succes. Acolo „profesoara de ţesut” a participat la celebrarea iei, bluza tradiţională românească, ce a adus împreună un public numeros. Cei mai mulţi dintre vizitatori au văzut pentru prima oară un război de ţesut şi s-au bucurat să îi poată atinge firele magice. Multora nu le-a venit să creadă ce minunăţii pot să iasă la această maşină venită din antichitate, la care Mioara Dinoiu a lucrat şi până la 102 de cocleţi, rezultând adevărate obiecte de artă. Fiica sa şi-a continuat studiile la Bucureşti, dar a dus cu ea ştergare, velinţe şi ii care îi amintesc de viaţa de acasă.
Doamnei Mioara Dinoiu i se pare firesc ca noi să înţelegem terminologia şi detaliile artei ei... Ea a crescut printre acestea şi elevii săi le cunosc la rândul lor. Valoarea „lucrăturii” este dată, aşa cum am înţeles, de perfecţiunea detaliilor şi de multitudinea decoraţiunilor. La final de întâlnire, nu putem decât pleca având speranţa că tot mai mulţi vor descoperi ce se află în spatele frumoaselor ţesături - orele de muncă împletite cu muzică şi vers şi iubirea înfocată pentru tradiţie.Mioara Dinoiu_b

ZESTREA, UN ELEMENT IMPORTANT ÎN TRADIŢIA LOCULUI
Ţesăturile au însoţit viaţa omului pe tot parcursul ei şi, tradiţional, treceau cu el şi dincolo de ea. Căsătoria şi zestrea mergeau doar împreună, iar bogăţia se măsura în mărimea zestrei aduse de fată. „Femeile nu erau ca acuma plecate în străinătate... Ţesutul era principala ocupaţie pe timp de iarnă”, afirmă Mioara Dinoiu cu regret pentru vremuri nu demult apuse. Ţesăturile de calitate erau principala componentă a zestrei şi mulţi păstrează şi azi ţesături de sute de ani, care vin din familie şi sunt cinstite şi duse mai departe. La nuntă, banii de dar se strângeau - aşa cum ne spune maestra - în „geac”, cea care este „traista polovrăgeanului”.
La 54 de ani, Mioara Dinoiu este un artizan al stilului oltenesc tradiţional, promovat în străinătate ca stilul românesc clasic. Pasiunea îi vine din generaţii, din familie. „Tăticul meu a făcut războiul acesta, numele lui este chiar scris pe dos, căci s-a iscălit”, afirmă ea, privind în urmă cu nostalgie la părintele care i-a făcut acest dar pe care îl foloseşte cu drag până azi. În 1970, Mioara Dinoiu a fost la un curs de specializare în covoare olteneşti la Horezu. Acolo şi-a lărgit domeniul de activitate, aflând tainele acestui domeniu situat la graniţa dintre artă şi meşteşug. „Cele mai multe covoare au 2 metri pe 1,60, dar sunt şi de 4 metri, războiul permiţând să se facă lucrări de mari dimensiuni”, afirmă artistul.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 17/222 (ediţia 1-14 octombrie 2018)

Viitor pentru sate_b

 

Vizualizat: 393 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Scolile agricole - semnal de alarma!

Scolile agricole - semnal de alarma!

Specialist în cresterea pasarilor de curte si absolvent al unei scoli cu profil agricol - Liceul Tehnologic „Mihail Kogalniceanu” din Miroslava (jud. Iasi) - Leonard Stafie considera ca institutiile de învatamânt cu profil agricol au nevoie de sprijin pentru a redeveni ceea ce erau cândva.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga George Stanson, despre condiţia fermierului român Maschio-Gaspardo îşi extinde operaţiunile în afara Europei
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?