Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Daciana Ungureanu duce mai departe ZESTREA GORJULUI!

Publicat: 20 septembrie 2018 - 01:25
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Casa din Pociovaliştea, Novaci, a Dacianei Ungureanu, artist plastic şi profesor de artă decorativă, este un adevărat muzeu, ce adăposteşte o bogată colecţie etnografică cu piese de port gorjeneşti, alături de vase ceramice şi tablouri pe care artista pictează motive tradiţionale.

„A fost un moment când lumea şi-a dat, cumva, seama că în lăzile de zestre care fuseseră urcate în pod sunt valori. Aşa a fost şi la mine. Totul a început cu un covor vechi de o sută de ani şi câteva cămăşi pe care le-am moştenit din familie, de la bunica mea”, ne povesteşte Daciana Ungureanu.
Lada de zestre de la care începe povestea datează din 1945, anul în care bunica Dacianei Ungureanu, Janeta C. Dănăşel, s-a căsătorit. „Bunica mea a fost bogată, se vede după lada de zestre. Ea şi-a ţinut toată viaţa hainele în această ladă. Povestea covorului, vechi de o sută de ani, este că în timpul primului război mondial a fost îngropat, împreună cu alte lucruri, în plaiurile comunei Crasna, pentru a fi protejat. Eu sunt a cincea moştenitoare”, adaugă aceasta.

Daciana Ungureanu_b

Lada cu zestre
Lada de zestre a bunicii adăposteşte acum o parte din colecţia de aproape 30 de ii realizate manual din zona Gorjului de Nord ce fac parte din colecţia Dacianei Ungureanu. O parte sunt moştenite din familie, pe restul le-a adunat în timp. Multe dintre piese au aproape 100 de ani. „Cămăşile erau o adevărată carte de vizită pentru purtătoare, oferind date despre statutul social, vârstă, zona de unde era femeia care o purta. De exemplu, o cămaşă de femeie bogată se cunoaşte după bogăţia decoraţiunilor şi după cât de largă este mâneca. Proporţiile sunt extrem de importante”, ne explică artista.

Daciana Ungureanu duce mai departe ZESTREA GORJULUI_b
Aflăm că în Novaci se poartă mult cămăşile ciobăneşti, cusute cu alb şi negru, port împrumutat de la păstorii veniţi din Ardeal care s-au stabilit în zonă, dar pentru Gorjul de Nord sunt specifice şi alte culori. Motivele cusute sunt mai puţin florale şi mai mult geometrice. Toate cămăşile sunt lucrate extrem de migălos, iar pe unele sunt cusute mărgele, paiete, fir metalic. Colecţia de cămăşi tradiţionale este completată de o colecţie impresionantă de catrinţe în culori vii şi cu motive bogate, brâuri lucrate manual, obiecte vechi din lemn şi din metal.
„Toate piesele sunt din zona Gorjului de Nord. Eu mă inspir în pictura şi în arta decorativă pe care o fac din aceste obiecte şi vreau să fie produse autentice, din zona noastră”, ne spune Daciana Ungureanu.

Daciana Ungureanu duce mai departe ZESTREA GORJULUI_b

„Vreau, prin munca mea, să aduc oamenii la Novaci!”
De 20 de ani este profesor la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu, unde îi învaţă pe copii să picteze folosind motive tradiţionale. Anul acesta a avut 45 de elevi. Vara face cursuri de artă decorativă la Şcoala de Vară organizată de Casa de Cultură Novaci. Copiii sunt talentaţi şi pasionaţi, însă nu îşi fac o meserie din asta, ne spune artista, cu tristeţe. „Şi eu mai întâi m-am făcut inginer electronist şi n-a fost rău, dar era mai bine să fi fost la o şcoală de artă, ca să mă ajute să îmi găsesc stilul mai repede. Am muncit foarte mult singură pentru asta şi asta e cel mai greu, să fii original şi să te deosebeşti de orice se produce”, crede Daciana Ungureanu.

Daciana Ungureanu duce mai departe ZESTREA GORJULUI_b
Iar obiectele create de ea sunt cu adevărat deosebite şi impresionante: vase şi farfurii pictate superb cu motive tradiţionale, tablouri pe pânză, bijuterii şi cutii pentru bijuterii, toate realizate manual, pe care se regăsesc simboluri vechi, stilizate şi interpretate în stil propriu: „Dintele de lup, acest zig-zag care apare pe multe cămăşi şi pe poarta gorjenească, avea scopul de a proteja gospodăriile de spiritele rele care puteau pătrunde printre ulucii gardului. Spicul grâului are rol de prosperitate, ochiul este un semn de protecţie, iar despre steaua cu opt colţuri am citit că este un motiv decorativ care se cosea pe cămăşile ciobanilor pentru orientare, ca să-i ajute să ştie să se întoarcă cu turma către casă. Femeia am văzut-o eu ca pe coloana lui Brâncuşi, pentru că ea ţine greul.”

Daciana Ungureanu duce mai departe ZESTREA GORJULUI_b
În timp ce ne hotărâm, cu greu, ce ne place cel mai mult, gazda noastră ne arată, cu mândrie, un cadou primit de la ambasadorul Chinei, care a vizitat Muzeul Arhitecturii Populare din Curţişoara, o fotografie de la un atelier de lucru pe care l-a organizat la Ambasada SUA, unde i-a învăţat pe americani să picteze farfurii cu motive româneşti şi unde este invitată în fiecare an la Târgul de Crăciun, şi câteva fotografii cu fiul său care cântă la chitară şi la vioară şi care tocmai a fost admis ca student la Departamentul de Muzică al Universităţii din Craiova.
„Fără să fiu încrezută, eu ştiu că munca mea este specială, dar nu vreau să plec eu în alte părţi ca să îmi promovez produsele, ci vreau, prin ceea ce fac, să aduc eu oamenii la Novaci”, spune, cu tot sufletul şi cu toată convingerea, Daciana Ungureanu.

Daciana Ungureanu duce mai departe ZESTREA GORJULUI_b

 Un articol publicat în revista Ferma nr. 15/220 (ediţia 1-14 septembrie 2018)

Viitor pentru sate_b

 

Vizualizat: 2079 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!