Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Bisericuţa de lemn din Novaci, locul cu suflet

Publicat: 18 septembrie 2018 - 19:00
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Bătrâna şi micuţa biserică din lemn cu hranul "Sfinţii Voievozi" nu făcea parte iniţial din lista cu obiective prinse în proiectul "Viitor pentru Sate", din simplul motiv că nu aveam cum să cuprindem atâtea locuri şi poveşti de viaţă într-o singură zi petrecută în Novaci.

Însă paşii mi-au fost călăuziţi spre acest loc minunat atunci când am revenit în zonă, ca voluntar, pentru a le preda celor 10 copii din echipa mea de reporteri învăţăcei un curs de jurnalism, la Şcoala de vară organizată de Casa de Cultură din Novaci. Părintele Paul ne-a primit cu drag în bisericuţă după ce a încheiat slujba la biserica parohială din Hirişeşti (monument istoric) în zi de mare sărbătoare, pe 15 august...

bisericuta_FOTO-CHENARs118_b

Povestea merge în urmă cu peste 270 de ani
Preotul ne povesteşte că prima atestare documentară pe care a găsit-o despre bisericuţă este din 1740, în bibliografia monumentelor feudale a lui Nicolae Stoicescu.
Credea iniţial, când a venit în parohia novăceană, acum 8 ani şi jumătate, că locaşul acesta este Monument istoric. Pe lângă lucrările de reparaţii şi reabilitare care sunt costisitoare, dacă avea regim special necesita numeroase proiecte şi aprobări. Însă Părintele Paul a mers la Direcţia de Cultură din Târgu-Jiu şi a aflat că nu este pe lista Monumentelor istorice, ci doar propusă.
Bisericuţa din lemn întruneşte multe dintre cerinţe spre a fi declarată monument: are cruce cu Sf. Apostol Ioan şi cu Maria Magdalena, cu Răstignirea, sunt păstrate toate icoanele vechi de pe Catapeteasmă, cu excepţia uneia cu Mântuitorul, care a fost furată, iar Icoana cu Sf. Prooroc Ioan, păstrată într-o altă biserică, e cea mai veche de pe teritoriul Novaciului. Toate obiectele de cult şi icoanele sunt inventariate. Unele sunt pictate pe două feţe iar pictura s-a păstrat foarte bine. Cea mai veche icoană e a Sfintei Parascheva şi sunt icoane care datează din 1803.
Biserica este menţionată şi în documentele Arhivei de stat, pentru că locuitorii de aici cereau aprobare Episcopului de Râmnic să o tencuiasă. A servit comunităţii ca locaş de închinăciune până prin 1905, când au început să ridice "biserica de jos", finalizată în 1943.

Cu o parte dintre reporteriţele de la Cursul de Jurnalism_b

Cu o parte dintre reporteriţele de la Cursul de Jurnalism, în bisericuţa de lemn din Novaci, alături de cantor şi de Părintele Paul

Bisericuţa de lemn din Novaci_b

E o zi de vară cu soare şi cer de un albastru copleşitor, pe care se reflectă vechea turlă a bisericii din Novăceni şi crucile din lemn de pe acoperiş. Razele soarelui intră firav pe o mică fereastră uitată de vreme şi luminează în taină altarul din piatră...

Enoriaşii pun mână de la mână pentru salvarea bisericuţei
“De când am venit aici, la Novaci, mi-a stat pe suflet salvarea acestei biserici”, ne spune Părintele Paul Popescu. Nu este uşor, dar cu voinţă şi credinţă sunt sigură că va reuşi! În 2017 o grindină puternică a deteriorat acoperişul, au urmat de infiltraţii de apă, ceea ce a fost semnul clar că e timpul să înceapă demersurile pentru reparaţii.
Oamenii locului au fost foarte receptivi la a salva biserica, contribuind cu fonduri la reparaţii: acum e în lucru acoperişul şi subzidirea (înălţarea bisericii nu mai e posibilă). La final, trebuie resfinţită, pentru că deocamdată, fiind închisă cultului, nu se ţin slujbe aici.

Bisericuţa de lemn din Novaci_b
Preotul îşi doreşte să deschidă în incintă un muzeu după finalizarea reparaţiilor şi a lucrărilor de consolidare şi să includă bisericuţa într-un circuit turistic.
În trecut, aici, pe Valea Gilortului au existat două schituri, unul de maici şi unul de călugări, numite schiturile de la Dumbrăviţa, care însă au dispărut. Bisericuţa din lemn însă duce cu ea, aşa cum e, gârbovită de trecerea timpului, trecutul acestor locuri binecuvântate. În cimitirul din jurul ei, crucile vechi din lemn şi din piatră spun poveşti despre viaţă şi destine.
Este zi de sărbătoare, dar de poimâine meşterii de la Horezu de vor întoarce pentru a-şi desăvârşi lucrarea la bisericuţă...
Cu puţin se pot face minuni, iar proiectul tânărului preot a devenit şi proiectul nostru de suflet, pe care îl vom susţine şi îl vom promova.

Bisericuţa de lemn din Novaci_b


SUSŢINE ŞI TU BISERICUŢA DE LEMN DIN NOVACI
Părintele Paul mi-a transmis, la închiderea ediţiei, că s-a reuşit finalizarea acoperişului din şiţă, la data de 17. 08. Urmează subzidirea şi apoi reparaţia pereţilor la interior şi exterior.
Dacă doriţi să sprijiniţi acest demers de suflet, puteţi face donaţii în contul numărul: RO97CECEGJ0136RON0124717, deschis la CEC Bank, sucursala Târgu-Jiu, titular cont: Parohia Hirişeşti.
Dacă sunteţi în trecere prin această zonă a Gorjului şi doriţi să o vedeţi, biserica de lemn cu hramul ,,Sfinţii Voievozi'' se află pe strada Dimitrie Brezulescu din Novaci.

Bisericuţa de lemn din Novaci_b

 BisericuÅ£a de lemn din Novaci_b

 BisericuÅ£a de lemn din Novaci_b

Un articol publicat în revista Ferma nr. 15/220 (ediţia 1-14 septembrie 2018)

Viitor pentru sate_b

 

Vizualizat: 2385 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga A inceput INDAGRA! Semănat în sistem No-till
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?