Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Bayer AgroArena 2010

Publicat: 28 iulie 2010 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Bayer AgroArena, eveniment de tradiţie, s-a desfăşurat anul acesta în şapte locaţii: Dalga - Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor; Caracal - SCDA Caracal; Periam - SAP 3 Decembrie 90; Marghita - SC Vestagrar SRL; Turda - SC Agroturdean SRL; Tg. Secuiesc - SC Agrico-M SRL şi Secuieni - SCDA Secuieni.

Click pe poza pentru galerie!

La SAP 3 Decembrie 90, am fost întâmpinaţi cu tradiţionala „pâine de Periam”. Apoi, după o scurtă prezentare a obiectivelor evenimentului şi a fermei-gazdă, s-a mers în câmp la loturi demonstrative de orzoaică de toamnă, grâu, rapiţă, porumb şi floarea soarelui.

Am vizionat fiecare lot prin rotaţie, împărţiţi în cinci grupuri. La fiecare lot demonstrativ, experţii companiei au explicat ce tratamente au fost aplicate la fiecare cultură, atât la sămânţă cât şi în vegetaţie.

Interesul deosebit al fermierilor prezenţi a fost evident pentru că, în ciuda condiţiilor meteo vitrege - o ploaie rece „ca de toamnă”, s-a zăbovit minute în şir la fiecare lot demonstrativ şi s-au adresat întrebări, legate mai ales de tratamentele şi tehnologiile specifice pentru condiţiile deosebite ale acestui an.

 

Tehnologii noi de la Bayer

„Bayer AgroArena este un concept gândit acum 4 ani şi are două direcţii importante pentru noi: validarea, dacă mai era nevoie, a tehnologiilor pe diverse culturi, cele mai importante din ţară şi din zona în care facem această caravană şi a doua componentă vizează relaţia directă cu cei care lucrează pământul, cu partenerii noştri, fermierii.

Din punct de vedere al primului pilon, anul 2010 reprezintă pentru noi o platformă pentru evaluarea a calităţilor unui erbicid nou pentru porumb - ADENGO, care vine să înlocuiască Merlin, un erbicid pe care îl folosim de ani de zile”, ne-a declarat Gabor Raviczki (foto stânga), director de marketing-dezvoltare la Bayer.

Fiecare an are specificitatea lui. Dacă anul trecut specialiştii s-au confruntat cu probleme deosebite pentru combaterea dăunătorilor la rapiţă, anul acesta probleme mai importante sunt în culturile de prăşitoare, porumb şi floarea soarelui. Cu toate acestea, cultura cea mai importantă din punct de vedere tehnologic este în continuare rapiţa, pentru că mai sunt încă vergi cheie de pus la punct, mai ales în condiţiile în care suprafaţa cultivată a crescut foarte mult.

„O altă noutate, în acest an, este legată de tehnologia pe care o promovăm pentru protecţia culturii de rapiţă împotriva dăunătorilor, atât la nivelul dăunătorilor de sol, cât şi în vegetaţie, cu insecticidul Biscaya, ca vârf de lance, unul dintre puţinele produse care pot fi aplicate pe culturi melifere, în timpul înfloritului.

La cereale promovăm, din ce în ce mai intens, aplicarea erbicidului Sekator şi a fungicidelor Falcon, Nativo şi Prosaro. De asemenea, foarte important pentru noi, AgroArena reprezintă şi momentul de începere a promovării strategiilor pentru tratamentul seminţelor pentru campania de toamnă, respectiv a produselor Yunta şi Yunta Quatro”, a mai spus Gabor Raviczki.

 

S-AU ASOCIAT PENTRU A FACE BANI

Gazda manifestării Bayer AgroArena, Petrică Marin, administratorul societăţii SAP 3 Decembrie 90 din Periam, a trecut, în cei 20 de ani de funcţionare, prin două tehnologii: una cu tractoare şi echipamente româneşti şi cea de-a doua cu mecanizare şi tehnologii agricole performante, în cea mai mare parte străine. Societatea lucrează acum 1087 hectare teren agricol şi are aproape 500 de asociaţi. Planul de cultură include 480 ha grâu, 250 ha porumb, 200 ha floarea soarelui, 60 de rapiţă şi altele. În anii trecuţi s-a cultivat şi soia.

Foarte interesantă este formula în care se lucrează, după ne-a explicat Petrică Marin: „În fiecare an, în februarie, stau de vorbă cu fiecare din cei aproape 500 de asociaţi. Atunci, fiecare pentru suprafaţa lui de pământ, îşi exprimă opţiunile, corectat de mine, dacă face excese.

Astfel, în bucata lui de pământ, se regăsesc uneori 4-5 culturi, ceea ce nu ar putea să facă în particular... Îmi doresc să avem asociaţi bogaţi, în bani, pentru că atunci şi societatea este bogată! Am încurajat de la bun început o cultură profitabilă, specifică zonei, lubeniţa.

Din cele peste o mie de hectare câte lucrează, Petrică Marin deţine în proprietate numai 4,91 de hectare cu care a intrat la înfiinţare, fiindcă: „legământul meu cu acest pământ este de suflet. Nu L-am scos pe

Dumnezeu din viaţa mea niciodată, am pornit cu mâinile goale... Am făcut asta pentru oameni, să le slujească lor, vreau să fac o faptă de bun creştin, deşi faptele bune se trec iute cu vederea.”


ERBICIDE MARCA BAYER 

Adengo 465 SC este un erbicid preemergent şi postemergent timpuriu pentru combaterea buruienilor dicotiledonate şi monocotiledonate anuale din cultura porumbului. Substanţe active: isoxaflutol 225 g/l + tiencarbazon-metil 90 g/l + ciprosulfamide (safener) 150 g/l.

Isoxaflutol, cel mai puternic erbicid cu acţiune reziduală pentru porumb, înglobează tehnologia unică “Synchronized Weed Control” - controlul sincronizat al buruienilor, care îi permite să fie din nou activ în timpul primelor ploi ce urmează după o perioadă fără precipitaţii, controlând astfel buruienile ce pot răsări în această perioadă.

Biscaya 240 OD (substanţă activă: tiacloprid 240 g/l) este un insecticid sistemic cu spectru larg, destinat combaterii dăunătorilor la grâu, orz, ovăz şi rapiţă. Biscaya are o eficacitate ridicată şi un spectru larg de activitate atât împotriva insectelor care înţeapă şi sug sucul celular, cât şi asupra acelora care rod părţile aeriene ale plantei.

Vizualizat: 667 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?