Odată cu intrarea în ultima lună a iernii, producătorii agricoli se întrebuinţează tot mai mult la pregătirea în cele mai bune condiţii a campaniei de primăvară, care bate la uşă.
Fermierii care au reuşit să înfiinţeze culturile de toamnă în perioada optimă de semănat, acum pot sta liniştiţi pentru că starea de vegetaţie a culturilor, îndeosebi a cerealelor păioase, se menţine destul de bună. Ceva probleme sunt la rapiţă, întrucât lipsa umidităţii solului a pus în pericol lanurile. De aceea, unii cultivatori aşteaptă să vadă cum va ieşi cultura de la iernare, pentru a decide dacă o vor întoarce sau nu!
Jumătate din suprafaţa de rapiţă va fi întoarsă!
În urma unei discuţii purtate cu directorul executiv al DAJ Galaţi, Doina Ragea, am reţinut că în judeţul Galaţi, aproximativ jumătate din rapiţa semănată în toamna trecută (circa 20 mii de hectare) va trebui întoarsă în primăvară.
Ştefan Drugan este unul dintre fermierii care va trebui să renunţe la cultură. „Am semănat circa 140 de hectare de rapiţă; nu au fost precipitaţii la înfiinţare şi cultura a intrat în iarnă nu foarte bine dezvoltată. Voi vedea la desprimăvărare cum va ieşi din perioada de stagnare vegetativă, dar sunt aproape convins că-mi iau adio de la rapiţă în acest an. Nu-s numai eu în situaţia asta. Am vorbit cu cei de KWS şi de la Pioneer să-mi dea sămânţă de porumb la schimb, ca să nu ieşim în pierdere. Mai fac două lucrări în plus şi am rezolvat-o!” ne-a declarat fermierul.
Noroc de toamna lungă şi blândă!
Anul acesta a semănat o sută de hectare cu grâu, în pus cu 60 hectare decât cu un an în urmă. În general, cultivă grâu pentru a plăti datoria arendatorilor săi. A avut noroc că a fost o toamnă lungă şi blândă. De la sfârşitul lunii iulie şi până în octombrie nu a plouat deloc! „Cultura a avut timp să recupereze. Am semănat soiuri româneşti, Glosa în special, pentru că sunt mai rezistente. Sămânţa mi-o fac singur, căci e mai economic. Însă problema este aceea că nici acum nu avem preţ la grâu! Asta ne omoară! Cu toate acestea, anul trecut am prins un preţ mai bunişor, în sensul că am vândut cu 0,65 lei kilogramul”, a precizat cultivatorul gălăţean.
Ştefan Drugan exploatează 650 ha în comuna gălăţeană Cudalbi. În primăvară va semăna 200 ha cu floarea-soarelui şi diferenţa suprafeţei va fi ocupată cu porumb. A achiziţionat ceva îngrăşăminte chimice complexe din toamnă, căci au fost mult mai avantajoase ca preţ, şi în această perioadă studiază ofertele companiilor distribuitoare.
La cerealele păioase va face o fertilizare cu uree în mustul zăpezii, în cantitate de 150 kg/ha.
„2017 a fost un an bun, nu extraordinar, cum toată lumea a afirmat! Partea proastă e, din păcate, că preţurile sunt cum sunt la cereale, la un nivel scăzut, iar toate celelalte se scumpesc an de an! Ar fi păcat să spunem că nu a fost un an agricol bun, dar noi, fermierii, suntem nemulţumiţi tot timpul, asta e!”, afirmă Ştefan Drugan.
Un articol semnat de MARIAN MUŞAT
Pentru mai multe detalii despre acest subiect citiţi articolul din revista Ferma nr. 2/207 (ediţia 1-14 februarie 2018)