Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Februarie – Martie în cultura mare

Publicat: 17 februarie 2009 - 15:50
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Încheierea arăturilor pe terenurile rămase nearate şi încorporarea sub brazde a ultimelor cantităţi de gunoi sunt lucrări care trebuie să le încheiem în primele zile bune din lucru de februarie.

Click pe poza pentru galerie!

Având în vedere că aceste arături urmează a fi însămânţate în perioada imediat următoare, cât şi faptul că trebuie să asigure păstrarea apei provenită din topirea zăpezi, adâncimea de executare trebuie să fie mică 18-20 cm, dar să asigure încorporarea tuturor resturilor vegetale, astfel încât acestea să nu încurce semănatul.

Pentru aceasta, terenurile rămase cu coceni sau neeliberate de beţe de floarea-soarelui trebuie, înainte de arat, să fie curăţate de resturile rămase care nu pot fi încorporate.

Gunoiul de grajd, proaspăt sau fermentat, trebuie transportat în întregime în câmp şi încorporat sub brazdă, în felul acesta, nu se pierde azotul şi se asigură o bună valorificare a acestui valoros îngrăşământ.


Fertilizarea culturilor de cereale păioase de toamnă este necesar să se execute după cum urmează:

- în parcelele unde semănatul s-a făcut târziu şi plantele sunt neînfrăţite, fertilizarea trebuie făcută cât mai devreme pe teren îngheţat;

- în parcelele unde culturile au fost semănate în toamnă devreme şi plantele sunt bine înfrăţite, pentru a preveni căderea plantelor, fertilizarea se va efectua mai târziu în primăvară.

Pe terenurile fertilizate cu fosfor înainte de semănatul grâului şi al orzului se vor folosi numai îngrăşăminte cu azot, iar pe terenurile unde nu s-a aplicat fosfor este bine să folosim îngrăşăminte complexe, cu raport favorabil azotului ( 2:1:0), deşi fosforul din aceste îngrăşăminte va fi în mică măsură valorificat.

Cantitatea de îngrăşăminte, în parcelele unde nu s-au folosit îngrăşăminte înainte de semănat, în funcţie de planta premergătoare va fi:

- după leguminoase 60-80 kg/ha N s.a.;

- după prăşitoare recoltate timpuriu 80-100 kg/ha N. s.a.;

- după prăşitoare recoltate târziu 120-140 kg/ha N.s.a.

Pentru orz dozele sunt mai mici, cuprinse între 40-80 kg/ha N.s.a., rezistenţa la cădere fiind mai mică. Pentru secara de toamnă şi pentru triticale cultivate pentru boabe dozele sunt de 40-60 kg/ha N. s.a., iar pentru secară masă verde şi triticale masă verde, dozele se pot mări la 60-80kg/ha N. s.a.


ATENŢIE!!! O atenţie deosebită trebuie să acordăm uniformităţii aplicării îngrăşămintelor !!!


Când dozele din primăvară se fragmentează în două reprize, este necesar ca ultima aplicare să fie efectuată perpendicular pe direcţia de aplicare a precedentei.

Semănatul culturilor din epoca I, respectiv a plantelor care au temperatura minimă de germinaţie între 1 şi 5 0 C.

Începând cu ultima decadă a luni februarie şi pe parcursul luni martie, odată cu zvântarea terenului, când se poate intra fără a tasa pământul, cu tractoarele şi utilajele necesare, trebuie să efectuăm pregătirea terenului şi semănatul plantelor din epoca I, din care enumerăm:

- ovăz, orzoaică de primăvară, grâu de primăvară şi triticale de primăvară dintre cereale;

- mazărea, lintea, bobul, latirul, lupinul dintre leguminoase;

- borceagurile, trifoi, lucernă, ghizdei, sfeclă de zahăr şi furajeră, macul, chimionul, coreandrul, feniculul, anasonul, salvia, s.a.

Pregătirea terenului pentru aceste culturi trebuie realizată printr-un număr mic de treceri cu agregatele. Înainte de semănat se vor folosi îngrăşămintele complexe de tipul 2:1:1; 1,5:1:1, pe terenurile unde nu s-au aplicat îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu sub arătură şi numai îngrăşăminte cu azot pe solele fertilizate deja cu fosfor şi potasiu din toamnă.

Pentru a reduce numărul de treceri şi prin aceasta evitarea tasării şi reducerea consumului de carburanţi, acolo unde-i cu putinţă se vor cupla mai multe lucrări (fertilizare, erbicidare, semănat) la o singură trecere.

Pentru a vă putea calcula necesarul de sămânţă, menţionăm limitele privind cantitatea de sămânţă necesară la hectar:  - ovăz – 130-140 kg/ha; orzoaică 160-180 kg/ha; grâu 200-240 kg/ha; secară 140-160 kg/ha; triticale 230-280 kg/ha; mazăre 225-300 kg/ha; linte 80-100 kg/ha; bob 180-250 kg/ha; latir 70-120 kg/ha; lupin alb 180-250 kg/ha; trifoi roşu 18-20 kg/ha; lucernă 20-22 kg/ha; borceag 60-70 kg/ha; măzăriche 80-100 kg/ha; ghizdei 12-16 kg/ha; sfeclă 5-8 kg/ha la soiurile monogerme şi 8-10-12 kg/ha la soiurile plurigerme; chimion în cultură pură 10-12 kg/ha şi 8 kg/ha în cultură mixtă cu mac (1-2 kg/ha); coreandru 15-18 kg/ha; fenicol 8-10 kg/ha; anason 12kg/ha; salvia 10-12 kg/ha; ş.a.

Pregătirea materialului de plantat pentru cartoful extratimpuriu şi timpuriu. Încolţirea tuberculilor înainte de plantare începe cu 30-40 de zile, deci în primele zile din februarie.

Operaţiile care se execută sunt:

- sortarea tuberculilor şi eliminarea celor vătămaţi şi bolnavi;

- tratarea tuberculilor cu formalină 0,5% ( 1 litru formalină 40% la 80 litri apă);

- aşezarea tuberculilor în straturi de cca 40 cm, în camere încălzite la 16-180 C, timp de 8-10 zile, până apar colţii sub forma unor mici pete albe;

- forţarea creşterii colţilor la lumină, la temperaturii de 12-150 C, până colţi ajung la 1-1,5 cm. Pentru parcurgerea celei de –a doua faze, deci după primele 8-10 zile, cartofii se aşează în lădiţe, de 10-15 kg capacitate, care se aşează în stive.

Pe toată durata cât cartofii stau la încolţit este necesară aerisirea de 2-3 ori pe zi a încăperii; menţinerea umidităţii relative la peste 85%, folosind vase cu apă pe podea s-au stropirea tuberculilor cu apă cu stropitori s-au cu vermorelul; iluminarea şi în timpul nopţii ( 40 waţi/m2 ); eliminarea tuberculilor cu colţi filoşi şi schimbarea poziţiei lădiţelor în stive săptămânal, pentru a obţine o încolţire uniformă.

În a doua jumătate a lunii martie trebuie să începem pregătirea terenului, fertilizarea şi erbicidarea preemergentă pentru culturile care se seamănă în epoca a II –a , lucrări care se vor continua şi în intervalul de timp viitor. Procurarea îngrăşămintelor şi a erbicidelor trebuie făcută din vreme.

Astfel, pentru fasole şi soia trebuie din timp să Vă procuraţii preparatele bacteriene ,, Nitragin fasole” şi ,,Nitragin soia”, socotind 4 doze pentru cantitatea de sămânţă care revine la un hectar.

Folosirea acestor preparate vă scuteşte de-a mai folosi îngrăşăminte cu azot la aceste culturi, ceea ce reprezintă importante economii de bani.

Dintre îngrăşăminte, în parcelele în care nu s-au aplicat din toamnă îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu, este bine să folosiţi îngrăşăminte complexe, deoarece în aceste îngrăşăminte fosforul şi potasiul se găseşte în forme mai accesibile pentru plante.
În lunile februarie – martie, odată cu încălzirea vremii şi topirea zăpezii, să nu uităm:

- să eliminăm excesul de apă de pe culturile de grâu, orz, secară, plante furajere;

- să controlăm starea produselor depozitate pentru a preveni declanşarea atacului de boli şi dăunători.

● Este interzisă folosirea la semănat a seminţelor netratate contra bolilor şi a dăunătorilor cu substanţe specifice pentru fiecare cultură. Cu acest prilej, pentru binele dumneavoastră şi a celor din jur, respectaţi cu stricteţe normele de protecţie a muncii menţionate pe ambalajele substanţelor.

● Reparaţi cu atenţie aparatura folosită la erbicidări dar şi semănătorile, astfel veţi putea efectua lucrări de calitate şi economisiţi substanţe şi sămânţă.
Vizualizat: 1899 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Brinkman - Let’s improve together Titan Machinery - Red Carpet 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?