Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Economia de apă - picătura care poate umple hambarul!

Publicat: 10 aprilie 2018 - 00:29
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Pentru a valorifica puţina apă existentă în sol, ideal ar fi ca întreaga cantitate să fie folosită numai în consumul producţiei, în procesul de transpiraţie a plantelor, însă cu maximum de economie. Ne referim în special la perioadele cu secetă pedologică şi atmosferică. 

În ceea ce priveşte frecvenţa anilor-problemă din acest punct de vedere, deficitul hidric în sol şi seceta se manifestă astfel: în 52% din ani în Dobrogea, 43% în Bărăgan, 36-39% în Câmpia Olteniei şi în nord-vestul Moldovei.

Apa acumulata in sol_b
Criteriul de bază în stabilirea tehnologiilor de cultură în asemenea situaţii îl reprezintă apa existentă în sol la semănat. Dacă această rezervă este redusă iar prognozele meteorologice nu sunt optimiste şi se prevede un an secetos, trebuie aplicată tehnologia corespunzătoare, ţinând seama şi de consumul de apă al plantelor pe întreaga perioadă de vegetaţie. Consumul de apă, pe parcursul perioadei de vegetaţie, la diferite culturi este redat în tabelul 1.

Sorg_b

Posibilităţi de valorificare superioară a apei acumulate în sol
• Alegeţi cu grijă speciile de plante ce se vor cultiva. În loc de porumb, se va folosi sorgul sau meiul, deoarece se ştie că din fiecare milimetru de apă consumat, porumbul realizează o producţie de 2-3 kg, pe când sorgul produce 8-11 kg, sau meiul care are cel mai mic consum specific (311).
Dintre leguminoasele pentru boabe se va renunţa la soia, care este pretenţioasă la umiditate şi se va folosi mazărea, care se însămânţează în mustul zăpezii şi poate valorifica puţina apă existentă, având perioadă de vegetaţie mai scurtă. Dar cel mai sigur se va folosi năutul, care este mai rezistent la secetă. Pentru floarea-soarelui, un înlocuitor adecvat este susanul.
• Soiurile. Odată stabilite culturile care să fie însămânţate, acum trebuie alese cu grijă soiurile (hibrizii) care se comportă cel mai bine la stresul hidric. Aceştia trebuie să fie cât mai timpurii, cu consum specific mai mic, cu sistemul radicular bine dezvoltat, cu masa aeriană mai mică. Să aibă frunze mici, acoperite cu strat de ceară sau porozitate, cu stomate mai puţine şi adâncite, cu conţinut ridicat de clorofilă, cu viteza de deshidratare a frunzelor redusă. Toate aceste însuşiri, pentru a valorifica foarte bine puţina apă existentă în sol.
• Semănatul trebuie să fie executat cât mai timpuriu pentru ca procesele de înflorire-fructificare să se producă înainte de apariţia arşiţei. Iar sistemul radicular să se dezvolte în adâncime, pentru a valorifica un volum mai mare de sol.
• Mare atenţie la fertilizarea culturilor: cât mai echilibrată şi cu produse mai uşor solubile, pentru ca puţina apă din sol să poată ajunge în plante, precum şi cantităţile necesare de elemente nutritive, şi astfel să poată realiza un consum specific mai mic.
• Se va urmări cu atenţie rotaţia culturilor, pentru ca după premergătoare cu înrădăcinare superficială să urmeze cele cu înrădăcinare adâncă şi invers, pentru a evita stratul de sol epuizat de planta premergătoare.
• Densitatea culturilor se va stabili în funcţie de cantitatea de apă existentă în sol, în general mai mică, dar cu lanul uniform, fără goluri, pentru ca în interiorul lanului să se menţină o atmosferă cu umiditate ridicată, pentru a se reduce transpiraţia plantelor şi pierderile de apă prin evaporarea la suprafaţa solului.
• Trebuie luate toate măsurile de combatere a buruienilor, care sunt mari consumatoare de apă. Dar şi în lipsa buruienilor să se efectueze prăşitul, pentru a reduce cât mai mult evaporarea prin capilare şi crăpături, unde pierderile sunt cu 15-18% mai mari şi se pierde apa din adâncime.
• Protecţia culturilor este importantă pentru menţinerea foliajului intact, pentru că orice leziune în plantă provoacă pierderi de apă. În ultimul timp, a apărut un îngrăşământ foliar SUN GUARD, care se consideră că reduce cu 35% procesul de evapotranspiraţie.
Cunoscând toate aceste aspecte, cultivatorii vor şti să acţioneze cu mult discernământ şi să aplice tehnologiile de cultură specific acestei situaţii concrete.

 


TABELUL 1: CONSUMUL DE APĂ AL DIFERITELOR CULTURI

 tab1pop_b

 

TABELUL 2: COEFICIENTUL DE TRANSPIRATIE AL OVĂZULUI
Experimentând pe ovăz, a reieşit astfel: coeficientul de transpiraţie (consumul specific) al plantelor variază în funcţie de gradul de umiditate şi de fertilizare a solului.

 tab2pop_b

Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/206 (ediţia 1-31 ianuarie 2018)

Vizualizat: 101 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

VIZITATORI LA AGRARIA 2017 (I)

VIZITATORI LA AGRARIA 2017 (I)

Vizitatorii spun ce caută la Agraria, cea mai mare şi mai dinamică expoziţie agricolă în câmp din Transilvania, organizată de DLG Intermarketing, la Jucu, în judeţul Cluj. Peste 28.000 de vizitatori au fost la Agraria în 2017, cu 50 la sută mai mulţi decât în 2016.


Redactor: Violeta Mâţ
Imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga AGRARIA, o ediţie care promite! FarmFacts pentru agricultura de precizie
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?