Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Bilanţul DĂUNĂTORILOR din culturile agricole

Publicat: 18 ianuarie 2018 - 01:08
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Sezonul agricol 2016-2017 a fost plin de provocări, dar, în acelaşi timp, şi de învăţăminte. Depinde numai de noi dacă ne vom însuşi lecţiile predate de Mama Natură în acest an. 

Ca de obicei, la final de an, prezint un scurt bilanţ al dăunătorilor principalelor culturi agricole. Informaţiile au fost culese în urma sondajelor efectuate pe teren (cu menţiunea că ele nu acoperă toate zonele ţării), de la colaboratori sau de la colegii care lucrează în producţie.

Dăunătorii grâului de toamnă

Atacul gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides) înregistrat în toamna anului trecut a fost slab, deşi regimul de precipitaţii din zona de sud a ţării a fost unul excedentar, mai ales în luna octombrie 2016. În primăvară, atacul acestui dăunător a fost slab, în luna martie temperaturile fiind foarte ridicate. În ultimii ani, s-a constatat o desprimăvărare foarte bruscă şi temperaturi ridicate în luna martie.
Răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis Gyll) este alt dăunător care a pus probleme culturii grâului, mai ales în luna aprilie. Până la semănatul porumbului, insectele se găsesc în lanurile de grâu, orz sau pe buruieni. În acest an, ca urmare a ploilor excedentare înregistrate în primăvară, în multe zone din sudul şi sud-estul ţării s-a întârziat cu semănatul porumbului, prin urmare răţişoara porumbului s-a găsit pe lanurile de grâu, provocând pagube, în special în zonele marginale ale solelor. Au fost cazuri când (acolo unde grâul a fost semănat cu întârziere toamna trecută şi a ieşit din iarnă mai slab dezvoltat) insectele au compromis plantele pe o lăţime cuprinsă între 5 şi 15 m, la marginea solelor. Chiar dacă, per medie, pagubele produse de Tanymecus dilaticollis la grâu sunt insignifiante, cu toate acestea fenomenul din acest an a fost interesant şi merită a fi consemnat.

1_b
Eurygaster spp. Dacă ne referim la dăunători specifici grâului, cu siguranţă ne gândim la ploşniţa cerealelor. În urma temperaturilor ridicate înregistrate în luna martie, adulţii hibernanţi au părăsit timpuriu locurile de iernare, fiind observaţi în câmpurile cu grâu încă din a treia decadă a lunii. Cu toate acestea, depunerea pontelor a fost întârziată cu 7-10 zile comparativ cu perioada normală, ca urmare a ploilor excedentare din perioada aprilie-mai, cât şi a diferenţelor mari de temperatură de la zi la noapte înregistrate în luna aprilie sau la începutul lui mai. Ploile survenite în luna iunie, în cantităţi mai ridicate decât mediile multianuale, au stânjenit dezvoltarea larvelor şi a adulţilor noii generaţii.

Insecte problemă în culturile de porumb şi de floarea-soarelui

Tanymecus dilaticollis. La cultura porumbului, dăunătorul numărul 1 este, fără îndoială, răţişoara. În teorie, anul 2017 a fost nefavorabil dăunătorului, datorită ploilor excedentare din perioada primăverii. Cu toate acestea, în multe zone din sud-est atacul a fost puternic, iar multe sole cu porumb, semănate în monocultură, la care nu s-a efectuat tratamentul seminţelor, au fost afectate. În primăvara 2017, în judeţul Ialomiţa au existat suprafeţe cu porumb şi floarea-soarelui compromise în urma atacului T. dilaticollis. De asemenea, am constatat pagube şi pe suprafeţe cultivate cu soia. În toate aceste cazuri, culturile au fost semănate din nou. Probleme la floarea-soarelui s-au mai înregistrat în judeţele Tulcea şi Brăila, unde importante suprafeţe au fost compromise în urma atacului. Dacă într-un an cu primăvară ploioasă au existat aceste probleme cu Tanymecus dilaticollis, nu vreau să îmi imaginez ce se va întâmpla într-un an cu primăvară secetoasă. În ultimii doi ani (2016 şi 2017), primăverile au fost ploioase în lunile aprilie-mai, cu precipitaţii peste medii. Din punct de vedere statistic, este foarte rar să avem trei ani la rând cu primăveri ploioase. Dar cu schimbările climatice din ultima perioadă nu se mai poate şti sigur ce va fi pe viitor. Se poate estima, există multe modele meteorologice în acest sens, dar vremea a dovedit de multe ori că este şi va rămâne imprevizibilă. În strânsă legătură cu mersul vremii, atacul dăunătorilor culturilor agricole este la fel de imprevizibil.

Mai multe informaţii despre dăunătorii culturilor aflaţi din Ferma nr. 22/205 (ediţia 15-30 decembrie)

Un articol semna de  EMIL GEORGESCU, INCDA Fundulea

 

Vizualizat: 283 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!