Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

A început SEZONUL TORNADELOR!

Publicat: 09 mai 2019 - 15:32
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Se poate spune, fără a greşi cu nimic, că România nu mai are deloc clima aşa cum am învăţat la geografie acum peste 35 ani. 

Am observat de curând că, anul trecut, la INCDA Fundulea, mediile temperaturilor multianuale sunt depăşite cu frenezie, la fel cum schimbările bruşte de temperatură, uneori chiar de la noapte la zi, au devenit frecvente şi abrupte, cu destul de întâlnite sincope de peste 20 grade Celsius.

În plus, apar ierni secetoase, chiar fără zăpadă, iar toamnele au devenit provocări pentru fermieri. Toamna trecută a fost extremă iar rapiţa a devenit, în multe zone din ţară, o cultură compromisă. Chiar şi grâul a stat în multe sole şi cinci luni sub brazdă până a reuşit să scoată nasul la soare. Acum doi ani, pe 21 aprilie, cădeau ninsori masive (în unele locuri peste 25 cm strat de zăpadă!)... a fost momentul în care Petre Daea a spus că e mai mult bine decât rău deoarece precipitaţiile veniseră pe un fond de secetă pedologică.

Fermierii au schimbat abordările tehnologice din mers, fără ca cercetarea să le fi oferit concret modele de răspuns. Anul acesta porumbul şi floarea soarelui au fost semănate mai repede ca niciodată, pentru ca plantele să găsească ceva apă pentru răsărirea uniformă. Dar a urmat o perioadă de temeperaturi cu minus dimineaţa, brumele fiind frecvente. În IMB instalaţiile de irigat aveau ţurţuri pe ele, temperaturile de dimineaţă fiind în jurul a minus 5-6 grade Celsius... au fost nevoiţi să oprească sistemul de irigat pentru a evita îngheţul pregnant al plantelor! M-a sunat acum câteva zile liderul Pro Agro, Emil Florian Dumitru şi, din una în alta, am înţeles că a fost nevoit să reînsămânţeze o parcelă cu porumb deoarece crusta a împiedicat răsărirea iar seminţele au fost compromise.

Problemele de mediu se accentuează, fermierii luptă cu ele folosind resurse care le micşorează, evident, rata profitului. Unii, precum liderul interimar LAPAR, Gheorghe Albu, a investit în perdele forestiere care să reducă din eroziunea solului şi să creeze un microclimat favorabil culturilor. În plus, perdelele aduc biodiversitate. De spus că MADR nu a reuşit nici până acum să recompenseze aceste lucrări! Ba, mai mult, practic i-au altoit pe fermierii care au îndrăznit să se apere de schimbările climatice plantând perdele forestiere din salcâm. Dar, de curând, Phil Hogan a anunţat la conferinţa “Pădurile noastre, viitorul nostru” că propune recompensarea agricultorilor cu subvenţii consistente pentru împădurirea unui hectar. Cum s-ar spune, administraţia noastră este iar paralelă cu realitatea! O realitate crudă în care pe 30 aprilie, la Dragalina, ne-am trezit cu o tornadă care a luat un autocar pe sus şi l-a mutat în grâul unui fermier. A mai mutat şi câteva acoperişuri iar grindina şi vijelia lasă tot mai multe hectare cu culturi agricole chelite. Deciziile fermierilor mari se bazează pe propriile lor observaţii, ceea ce nu e întru totul greşit, însă România are nevoie netă de strategii pe segmentul schimbărilor climatice, despre care nu se mai poate veni cu argumente de genul... an atipic!

A sosit clipa să se caute răspunsuri dacă nu vrem să ne trezim cu extinderea deşertului în sud-vestul, dar şi în sud-estul extrem al ţării! Pericolul e real, chiar şi în zona Huşi am surprins pe filmare, acum o lună, o furtună de nisip. Nu mai este deloc de glumă, clima s-a schimbat iar noi încă ne uităm la lună ca la o minune!
Sezonul tornadelor a început şi nu mai este loc de clacă!

Tudor CALOTESCU

Vizualizat: 450 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?