Vremea însorită, numai bună de plajă, a creat bună-dispoziţie pentru majoritatea populaţiei germane, nu însă şi pentru fermieri, care vor trebui să accepte pierderi de recoltă anul acesta din cauza lipsei de precipitaţii.
Cele mai afectate regiuni de caniculă sunt în nordul ţării, unde ploile au fost insuficiente pentru dezvoltarea culturilor. Pe de altă parte, însă, sudul s-a confruntat cu precipitaţii abundente, care au provocat pierdei semnificative. Potrivit estimărilor oficiale, recolta de legume din această vară va scădea cu 50 la sută, ceea ce va determina o creştere a preţurilor la legumele proaspete.
În timp ce o căpăţână de salată verde costa 54 de eurocenţi anul trecut, acum preţul a atins deja o medie de 68 eurocenţi. Guliile se vând în pieţe cu 42 de eurocenţi, cu 6 mai mult decât în vara lui 2017, iar pentru un kilogram de broccoli consumatorii germani sunt obligaţi să olătească cu 7 eurocenţi în plus faţă de acum un an.
În ceea ce priveşte producţia de fructe, perspectivele sunt ceva mai bune, şi se pare că recolta va fi superioară sezonul acesta, compensând pierderile de acum un an. Cel puţin în cazul cultivatorilor de mere, pere, prune şi cireşe situaţia este mult mai bună decât în 2017, când din cauza îngheţurilor din aprilie s-au înregistrat pierderi importante.