Exporturile europene de carne de porc din primele nouă luni ale acestui an au crescut cu peste 16%, iar China a fost una dintre cele mai solicitate destinaţii, în condiţiile în care cererea a fost cu 55% mai mare.
În intervalul ianuarie-septembrie 2019, Uniunea Europeană a exportat pe pieţele externe o cantitate de 3.363.897 tone de carne de porc, ceea ce reprezintă o creştere cu 16,2% faţă de perioada similară a anului precedent.
China continuă să fie principala destinaţie, reprezentând 46% din totalul exporturilor, înregistrând o creştere de 55% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Alte ţări în care se pot observa creşteri importante pe acest segment sunt Vietnam, unde creşterea este de 28% (reprezentând 2,2% din total) şi Australia, cu o creştere de 24% (2,6% din total). Primele trei destinaţii de export pentru carnea de porc europeană au rămas China (46% din total), Japonia (10,9%) şi Coreea de Sud (6,2%).