Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

BURSA AGRICOLĂ - noiembrie 2019

Publicat: 27 decembrie 2019 - 17:01
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

România poate exporta un volum record de porumb

Potrivit datelor portuare, în septembrie, prima lună a anului comercial 2019/2020, România a exportat 479 mii tone de porumb, cu 9% mai mult decât în aceeaşi lună a anului 2018. Acesta a fost cel mai mare volum de porumb livrat la export în septembrie, comparativ cu aceeaşi lună din ultimii trei ani.
În anul comercial anterior (septembrie 2018 - august 2019), România a livrat prin porturile sale 4,234 mil. tone de porumb, cu 33% mai mult decât în sezonul 2017/2018, datorită potenţialului ridicat de export, cât şi cererii mari din partea statelor UE şi a Turciei.
Conform datelor oficiale, în 2019 România a obţinut a doua cea mai mare producţie de porumb (+7% faţă de anul anterior), ceea ce înseamnă că ţara noastră poate exporta şi un volum record de porumb în anul comercial 2019/2020.

Cereale_b

Şi livrările ucrainene de cereale cresc
De la începutul noului an de comercializare (2019/2020) a cerealelor păioase, Ucraina a exportat cu aproape cinci milioane de tone mai mult decât în perioada similară a sezonului trecut. Conform datelor oficiale oferite de Serviciul Fiscal din Ucraina, în perioada 1 iulie - 31 octombrie 2019, exportul de cereale s-a ridicat la 17,94 mil. tone, cu 4,99 mil. tone în plus faţă de acelaşi interval al sezonului trecut.
În perioada de raportare, exporturile de grâu au atins 10,91 milioane tone, în creştere cu 3,5 mil. tone. Exporturile de orz au constituit 3,2 milioane tone (+534 mii tone). Volumul exporturilor de porumb s-a ridicat la 3,6 mil. de tone (+950 mii tone), iar exporturile de secară au totalizat 5.000 de tone (în scădere cu 58 mii tone).
Exportul de făină de grâu către pieţele externe, în perioada de raportare, s-a cifrat la 109,7 mii tone, în creştere cu 45,6 mii tone.

Rusia îşi vinde grâul mai scump
Preţurile FOB pentru grâul rusesc la export au închis săptămâna 44 cu o creştere de 7-9 dolari/tonă în porturile mari şi de până la 3-5 dolari/tonă în porturile mici. Scumpirea s-a produs într-un ritm accelerat, preţurile câştigând 13% în plus în luna octombrie (FOB), după o majorare de 9% (FOB) în septembrie. Ca şi până acum, creşterea preţurilor a fost influenţată de o consolidare a pieţei mondiale şi de cererea externă activă.
În Rusia, preţurile interne de achiziţie pentru grâu continuă să crească şi au închis săptămâna 44, în medie, cu o majorare de până la 500-600 ruble/tonă (7,87-9,45 dolari/t) (FOB) în porturile mari şi de până la 250-350 ruble/t (3,94-5,51 USD/t) (FOB) în portul Azov.
În porturile ruseşti, preţul FOB pentru porumb au fost de 169-171 dolari/tonă, cu livrare în noiembrie şi decembrie 2019. Fermierii nu se grăbesc să vândă, deoarece aşteaptă o creştere suplimentară a preţurilor. De aceea traderii sunt nevoiţi să crească preţul de achiziţie.

Ucraina a semănat mai multă rapiţă
Conform ultimei actualizări, la 31 octombrie a.c., în Ucraina suprafaţa semănată cu cereale de toamnă era de 6,835 mil. hectare, cu 1,8% mai mică decât la aceeaşi dată a anului trecut, din care grâu - 6,23 mil. ha. În acelaşi timp, suprafaţa semănată cu rapiţă de iarnă era de 1,081 mil. ha, cu 3.000 ha peste prognoza oficială şi în creştere cu 5,9% faţă de anul trecut, iar campania de semănat era încă în desfăşurare.
La aceeaşi dată, campania de recoltat la porumb era mai avansată cu 16,9% faţă de anul trecut, dar producţia este în scădere cu 2,9% comparativ cu data de 31 octombrie 2018. La floarea-soarelui, campania de recoltare era mai înaintată cu 2,6% faţă de anul trecut şi cu un randament mai mare cu 9,1% faţă de 2018. La soia suprafaţa recoltată (la data menţionată) era cu 4,6% mai mare faţă de anul trecut, cu un randament în scădere cu 9% faţă de 2018.

UE şi China importă soia din fermele neînregistrate din Brazilia
Peste 2,6 mil. hectare neînregistrate oficial din jungla Amazoniană a Braziliei - o suprafaţă apropiată de dimensiunea Belgiei - sunt cultivate cu soia, potrivit unui raport publicat de ONG-ul Imaflora.
„Soia” este considerată un factor determinant al defrişărilor din Brazilia, deoarece este principalul produs de export al Braziliei, evaluat la peste 33 miliarde de dolari în 2018. Însă în spatele acestor exporturi se află şi culturile de soia înfiinţate pe terenuri neînregistrate şi care nu respectă reglementările de mediu.
Registrul rural de mediu (CAR) din Brazilia oferă proprietarilor de teren acces la credite şi la terenuri, dar răspunde, de asemenea, şi de respectarea reglementărilor de mediu. În pădurea Amazoniană şi în savana Cerrado, peste 12% dintre fermele care cultivă soia nu au terenul înregistrat oficial. Din producţia de soia recoltată pe terenurile neînregistrate oficial în Brazilia, China importă 39%, UE 12%, iar 33% ajung pe piaţa internă, în mare măsură ca hrană pentru animale.

 

EGIPT: O NOUĂ LICITAŢIE PENTRU GRÂU
La începutul lunii noiembrie a.c., Autoritatea Generală pentru Aprovizionare din Egipt (GASC) a organizat o nouă licitaţie pentru a cumpăra grâu de panificaţie (55-60 mii tone), cu livrare în perioada 15-25 decembrie 2019.
La ultima licitaţie, din 29 octombrie 2019, Egiptul a achiziţionat 235 mii tone de grâu din Ucraina, Franţa şi România, la un preţ mediu de 235,63 dolari/tonă C&F, cu livrare în perioada 5-15 decembrie 2019.


Articol publicat în revista Ferma nr. 20/247 (ediţia 15-30 noiembrie 2019)

 

Vizualizat: 104 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?