Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

BURSA AGRICOLĂ - iulie 2019

Publicat: 15 iulie 2019 - 14:44
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

GERMANIA: mai mult grâu, mai puţină rapiţă

Producţia de grâu din Germania, în anul 2019, va fi de circa 24,7 milioane tone, în creştere cu 21,9% faţă de anul trecut. Speranţa pentru o recoltă bună a revenit după seceta masivă din toamna anului trecut, se arată într-un comunicat al Asociaţiei cooperativelor agricole (Deutscher Raiffeisenverband e.V. - DRV).
La fel ca şi în aproape toate statele Europei, şi culturile agricole din Germania au fost afectate de seceta şi de căldura din vara şi toamna anului 2018. În aceste condiţii şi mai ales în urma reducerii suprafeţei semănate, producţia de rapiţă de iarnă din Germania se apreciază că va fi cu 16,3% mai mică decât anul trecut, adică de numai 3,07 milioane tone, şi cea mai mică din anul 1998.
Ploaia din ultimele săptămâni a refăcut rezerva de apă din sol şi, ca urmare, au revenit perspectivele pentru o recoltă mai bună, în special la grâu. Anterior, DRF estimase în raportul din 14 mai că recolta de grâu din Germania în anul 2019 va fi de 24,28 milioane de tone, iar producţia de rapiţă de iarnă de 3,04 milioane tone.
Germania este cel de-al doilea mare producător de grâu al Uniunii Europene după Franţa şi de mulţi ani este cel mai mare producător de seminţe de rapiţă din UE, principala oleaginoasă din Europa folosită pentru producţia de ulei comestibil şi de biodiesel.
Şi producţia de orz de iarnă, în cea mai mare parte folosit pentru hrana animalelor, se apreciază că va fi de 9,99 milioane tone, în creştere cu 35,5% faţă de producţia de anul trecut.
Cultura de orz de primăvară, utilizată pentru producţia de malţ şi de bere, se aşteaptă să scadă cu 2,8% faţă de anul trecut, fiind de numai 2,14 milioane tone, parţial din cauză că iarna blândă nu a afectat culturile de toamnă şi, astfel, suprafaţa semănată în primăvară a fost mai mică.
DRV estimează că producţia de porumb va fi de 4,38 milioane tone, în creştere cu 31,2% faţă de recolta de anul trecut, care a fost grav afectată de secetă.

grau-rusesc.1_b

CANADA livrează grâu în China
China a cumpărat 1,5 milioane de tone de grâu din Canada din august 2018 până în aprilie 2019, o cantitate aproape dublă faţă de tranzacţiile de anul trecut şi cel mai mare volum din sezonul 2004/2005.
Canada şi Statele Unite au rămas cei mai mari furnizori mondiali de grâu de panificaţie, mai ales după ce grâul din Australia a avut de suferit din punct de vedere al calităţii, din cauza secetei.
Conflictul diplomatic pare să nu afecteze toate relaţiile economice. Cererea şi oferta pe piaţa internaţională funcţionează, cu atât mai mult cu cât cumpărătorii chinezi au evitat Statele Unite. China a impus anul trecut un tarif vamal de 25% pentru grâul american, aflându-se într-un război comercial cu Statele Unite. De asemenea, anul acesta China a oprit importurile de rapiţă din Canada, motivând prezenţa unor insecte în unele loturi, la scurt timp după ce poliţia canadiană a arestat un director executiv al companiei chinezeşti de telecomunicaţii Huawei Technologies, la cererea Statelor Unite.
Anul acesta, SUA a trimis către China numai 42 mii tone de grâu (în luna aprilie) şi nu a cumpărat deloc grâu american (din SUA) în luna mai.


GRÂUL RUSESC: SCADE STOCUL, CREŞTE PREŢUL
În ultima săptămână a lunii mai a.c., preţul FOB pentru grâul din Rusia, cu livrare în iulie-august, a crescut cu 8 dolari. Potrivit Serviciului de Statistică al Federaţiei Ruse, traderii şi unităţile de prelucrarea cerealelor au deţinut la 1 mai numai 19,3 milioane tone, stocuri în scădere cu 28% faţă de anul precedent, din care grâul însemna 11,4 milioane de tone (-33%).
Tranzacţiile cu cereale (în special cu grâu) se află acum la un nivel scăzut, iar majoritatea companiilor operează în continuare cu stocurile acumulate anterior.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/238 (ediţia 15-30 iunie 2019)

 

Vizualizat: 369 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?