Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Rezistenţa la antibiotice, dovedită ştiinţific

Publicat: 31 iulie 2018 - 13:32
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

O echipă internaţională de cercetători condusă de Universitatea Complutense din Madrid (UCM) a identificat peste 400 de gene asociate cu rezistenţa la antibiotice în fermele de porci şi pui, relatează agenţia spaniolă de presă EFE.

După analiza a peste 9.000 de probe prelevate de la porci şi pui din mai mult de 350 de ferme de pe teritoriul Uniunii Europene, oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice 407 gene cu rezistenţă la antibiotice care, eventual, ar putea fi transmise independent de bacteriile în care s-au găsit iniţial. Potrivit UCM, unele dintre aceste gene au fost prezente în toate exploataţiile studiate.

Pentru realizarea studiului, eşantioanele au fost colectate de la un lot de ferme din fiecare ţară participantă, iar ulterior au fost folosite secvenţe masive pentru a genera mai mult de 5.000 de gigabaze din secvenţele ADN.

carne-pui_bUna dintre noutăţile acestei lucrări este faptul că s-au folosit analize metagenomice pentru a identifica nu doar genele de rezistenţă prezente în bacterii care pot fi izolate, aşa cum se întâmplă de obicei, dar acestea au fost detectate prin secvenţierea completă a ADN-ului prezent în conţinutul din intestin. "Acest lucru ne permite să cunoaştem genele de rezistenţă la antibiotice care ar putea fi transmise, indiferent de bacteriile în care sunt, a explicat Bruno Gonzalez, unul dintre autorii studiului.

Un alt rezultat "relevant" este asocierea directă între utilizarea antibioticelor şi prevalenţa genelor de rezistenţă: variaţii de aproximativ 30% privind utilizarea antibioticelor reduce cu 50% abundenţa genelor rezistenţă, potrivit cercetătorului.

Din sutele de gene identificate, oamenii de ştiinţă au observat, de asemenea, modul diferit în care acestea sunt distribuite între cele două specii: 33 de gene au fost detectate în toate fermele de porci şi 49 în toate fermele de pui. Din total, 24 au fost comune la ambele animale, potrivit studiului.

Pe de altă parte, omogenitatea rezultatelor obţinute pe porci este relevantă: în majoritatea probelor s-au găsit gene de rezistenţă la tetracicline, macrolide, beta-lactame şi aminoglicozide. În schimb, în cazul găinilor, rezultatele au fost foarte eterogene şi au fost găsite gene de rezistenţă la aceleaşi antibiotice, dar în cantităţi foarte diferite între eşantioane. "Toate acestea indica faptul ca rezistenţa la porci şi păsări de carne este substanţial diferită", a spus el.

Această cercetare, susţin autorii studiului, reprezintă un instrument pentru industrie şi medicii veterinari de a optimiza şi reduce utilizarea antibioticelor în lupta împotriva unei probleme care "ar putea fi în viitor prima cauză de mortaitate în lume".

Vizualizat: 370 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Interviu cu Florentin Bercu, director executiv al Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Musca asteapta tractorul autonom Dan Herteg, investitii de aproape un milion de euro
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?