Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Pneumonia enzootică a porcului

Publicat: 15 decembrie 2008 - 20:36
12 comentarii   | Print | Trimite unui prieten
Este o boala infectocontagioasă a porcilor crescuţi în sistem intensiv, manifestată clinico-anatomic prin simptome de pneumonie. Boala prezintă importanţă economică prin faptul că porcii afectaţi au rată redusă de conversie a furajelor rămânând în urmă cu dezvoltarea.

Pneumonia enzootică este produsă de Mycoplasma hyopneumoniae, bacterie care trăieşte ca germen epifit pe căile respiratorii la porcine.

Click pe poza pentru galerie!

Caractere epidemiologice

Sunt receptivi porcii, mai ales tineretul în primele 3-10 săptămâni de viaţă. Sursele de infecţie sunt porcii bolnavi şi cei trecuţi prin boală, care contaminează atmosfera adăpostului prin tuse, strănut şi jetaj, calea de infecţie fiind de regulă calea respiratorie, prin inhalarea aerosolilor contaminaţi. Boala se poate transmite şi de la scroafele infectate la purcei, tot prin aerosoli, transmiterea transplacentară nu este posibilă.

Factorii favorizanţi în declanşarea bolii sunt reprezentaţi de microclimatul necorespunzător din adăposturi (umiditate excesivă, temperatură scăzută, exces de amoniac, alimentaţie carenţată, etc.). Odată declanşată evoluţia este de tip enzootic, staţionar.

Tabloul clinic

Boala evoluează acut-subacut sau cronic, după o perioadă de incubaţie variabilă, de 10-16 zile.

  • Forma acut-subacută este relativ rar întâlnită, apărând mai ales în efectivele recent infectate, în care boala nu a fost prezentă anterior. În astfel de efective se îmbolnăvesc porcii de toate vârstele, morbiditatea atingând uneori 100%. Clinic, se constată hipertermie (40-40,5oC), anorexie, apatie, iar după câteva zile, apare tusea, de regulă uscată, accentuată la efort sau la administrarea furajelor. Boala se finalizează prin moarte în 5-10% din cazuri, sau se cronicizează.

  • Forma cronică, este mai frecvent întâlnită, simptomele instalându-se progresiv. Principalele manifestări clinice sunt tuse şi dispnee, sesizabile mai ales în timpul deplasărilor sau în cazul schimbărilor bruşte de temperatură şi umiditate. În această formă evolutivă, la unele exemplare este posibilă apariţia pneumoniilor acute, ca urmare a suprainfecţiilor cu alţi germeni de asociaţie. Porcii care dezvoltă această formă clinică, rămân subdezvoltaţi şi taraţi pentru restul vieţii.

Tabloul morfopatologic

În funcţie de vârsta animalului afectat şi stadiul evolutiv al bolii, se întâlnesc forme diferite de bronhopneumonie localizate în lobii apicali sau cardiaci. În formele acut-subacute, se pot întâlni leziuni de congestie şi edem pulmonar, alături de prezenţa unui lichid spumos în bronhii. Când intervin suprainfecţii, pot să apară leziuni de pericardită şi pleurită, şi leziuni de bronhopneumonie purulentă.

O caracteristică importantă a leziunilor pulmonare, în această boală, este delimitarea netă a zonelor afectate faţă de ţesutul pulmonar normal. Pe lângă pulmonii sunt afectate şi limfonodurile mediastinale şi bronhice care sunt mărite.

Diagnosticul

Boala se suspicionează când apar simptome respiratorii (tuse, dispnee) la tineret, în preajma perioadei de înţărcare, cu evoluţie lentă şi vindecări spontane la majoritatea animalelor. Examenul necropsic are o valoare deosebită în stabilirea diagnosticului, dat fiind aspectul caracteristic al leziunilor. Confirmarea diagnosticului etiologic poate fi făcută prin examen de laborator.

Profilaxie şi combatere

  • Profilaxia se realizează prin măsuri care vizează asigurarea unor condiţii optime de întreţinere (microclimat şi alimentaţie corespunzătoare, evitarea factorilor de stres) în adăposturile de porcine, precum şi evitarea contactului cu animalele bolnave sau purtătoare de micoplasme.

    Există de asemenea diferite tipuri de vaccinuri inactivate, care şi-au demonstrat eficacitatea, prin faptul că au redus mult incidenţa leziunilor pulmonare în efectivele imunizate.

  • Combaterea se bazează pe remedierea condiţiilor de zooigienă, tratarea porcilor cu semne clinice precum şi a celor suspecţi de contaminare.

    Tratamentul, deşi nu conduce la vindecarea leziunilor pulmonare, opreşte evoluţia procesului inflamator. În scop terapeutic pot fi folosite tetraciclina, tylanul, lincomycin, tiamutin şi spiramicina, administrate “per os”, odată cu furajele sau individual injectabil.
Vizualizat: 27103 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [12]  
Pagini: [1]  1   
12.
roman
|
01. 25, 2019. Friday 23:02
buna am 50 de porci scroafe suldani etc de un timp au inceput pe rand sa tuseasca ac tusesc 50% dcaca m a pote ajuta cineva multumesc
11.
da stiu eu ce are daca nu tuseste si respira greu are pneomonie
|
11. 04, 2015. Wednesday 18:11
Asi mai vrea si eu un raspuns tot la fel ca acest baiat cum se trateaza pnemonia
10.
tusea la porci
|
09. 10, 2015. Thursday 22:24
am 2 scroafe cu cate 13 porci de 4 saptamani.toti micutii tusesc. o tuse seaca timp de 30 de secunde. ce sa fac? ce sa le dau?
9.
respiratie dispneica la purcei de 3saptamini
|
04. 05, 2015. Sunday 23:09
am o parte din purcei cu respiratie abdominala cred ca este de la microclimat cu ce sa-i tratez si sa-i calmez inflamatia pulmonara
8.
tuse si diaree
|
02. 17, 2015. Tuesday 20:37
buna..avem o ferma de 60 porci,toate categoriile...de vreo luna au inceput sa tuseasca, pe rand,am inceput cu tratamente la cei afectati, iar acum tusesc toti. I-am tratat cu eficul si dexametazona, timp de o sapt, amoxicilina si depedin, apoi fluoron doar trei zile ca au inceput sa fca diaree, si acum folosesc de doua zile colmyc, so tratez tot tineretul din ferma. ma gandesc ca poate ar trebui golita ferma si deratizat, dar cu ce si cum? va rog ajutatima
7.
pneumonia enzotica
|
04. 25, 2014. Friday 11:17
porcii care tuşesc , tremură , au febră , nu mănîncă sunt infectaţi cu micoplasma hyopneumoniae adică pneumonia enzotică a porcului , se tratează cu soluţie injectabilă DRAXIN o singură administrare 1 s-au 2 cm3 depinde de mărimea animalului. Este foarte scump dar eficient 100%
6.
bronhopneumonie
|
04. 10, 2014. Thursday 12:22
rebuie sa stiu antibioticul care s-a administtrat si ar fii bine sa i se adminstreze si un anti imflamator....in situatia de fata suspiciunea e de bronhopneumonie..
5.
pneumonia
|
03. 25, 2014. Tuesday 20:39
eu am un porc de 12 saptamani acum vreo sapt a inceput sa nu mai manince si sa tremure.vet i-a facut trei zile antibiotic,dar si acum la trei zile dupa ce i-a terminat tratamentul tot mai tremura si respira zgomotos dar maninca .stie cineva ce are si ce trebuie sa mai fac???
4.
pneumonie
|
07. 08, 2013. Monday 13:25
avem un porc de 80kg si a inceput sa nu mai manance. vet a zis ca are indigestie si ca vita de vie i-a facut rau. dupa 2 zile de tratament a inceput sa manance si in a 4 a zi a inceput sa tuseasca din ce in ce mai rau. med vet a inceput sa-i faca moldamin, mai are scapare? vreau un raspuns urgent!!! va rooog!!!
3.
porc bolnav de edem
|
05. 31, 2013. Friday 11:49
Tocmai ne-a murit porcusorul (avea doar 2luni). Era bine-merci, manca f. bine, doar ca ieri la pranz a inceput sa faca mofturi si sa tremure. Am chemat veterinarul, a zis ca avea temp 40.5 si i-a dat 2 antib. Dimineata l-am gasit lat. Eu nu mai am cursaj sa luam altul, stul insista sa mai incercam o data. Intr-adevar, cotetul este la 30m de rau, e cam curent. Ziceam sa izolam cotetul sa nu mai fie frig. O fi sufucient?
2.
por c bolnav
|
05. 05, 2013. Sunday 20:18
salut stie careva ce poate avea un porc daca nu mananca decat foarte putin si respira greu dar nu tuseste
1.
tusea
|
08. 16, 2011. Tuesday 17:12
si eu am 3 si tusesc acum ce o vrea d-zeu!
Rezultate: [12]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Maschio Gaspardo la Agromalim 2019 Cons DDA la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?