Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Influenţa porcină: caracteristici ale bolii la suine

Publicat: 29 mai 2009 - 21:00
4 comentarii   | Print | Trimite unui prieten
Influenţa (gripa) porcină este o boală nedeclarabilă, care poate să contamineze efectivele de porci. Boala este cauzată de diferite tulpini de Influenza virus tip A şi se suspicionează pe baza examenului epidemiologic şi a evoluţiei clinice, confirmarea făcându-se prin diverse examene de laborator.

Click pe poza pentru galerie!

Examenul epidemiologic.

La infecţia naturală sunt receptivi porcii, indiferent de vârstă sau de rasă. Sursele de infecţie sunt animalele bolnave sau trecute prin boală în urmă cu cel mult 2-3 luni, care poartă virusul în pulmon şi în limfonodurile aferente, pe care îl elimină odată cu jetajul sau cu picăturile de secreţii nazofaringiene rezultate în urma tusei.

Apariţia bolii este favorizată de sezoanele reci şi umede, în care există fluctuaţii mari de temperatură între zi şi noapte (toamna şi începutul iernii).

În adăposturile reci şi umede, cu pardoseală de ciment, în care există curenţi de aer şi sunt aglomerate un număr mare de animale, boala cuprinde la început animalele cu rezistenţă scăzută. La scurt timp, aceasta se răspândeşte, afectând şi restul animalelor din efectiv. Dacă boala reapare în sezonul rece următor, forme evolutive drastice vor fi semnalate numai la tineretul în vârstă de peste 2-4 luni, care nu mai dispune de imunitate colostrală.

Evoluţia bolii este de tip enzootic, cu contagiozitate ridicată în cadrul focarului şi cu tendinţă limitată de difuzare în afara lui.

Influenţa porcină prezintă importanţă din punct de vedere economic, producând pierderi prin scăderi în greutate şi prin mortalitate crescută la purceii sugari.

Al doilea aspect al importanţei bolii constă în posibilitatea transmiterii interspecifice a virusului influenţei şi de implicaţiile fenomenului în epidemiologia bolii la om şi la alte specii de animale. Sunt cunoscute două mecanisme genetice prin care pot apărea variante sau subtipuri antigenice noi, în mod natural: mutaţii genetice şi recombinări genetice.


Tabloul clinic al bolii.

Perioada de incubaţie este de 3-6 zile. Boala debutează brusc cu febră (41-41,5oC), lipsa poftei de mâncare şi abatere. Animalele stau în decubit sterno-abdominal sau adoptă poziţia “câinelui şezând”, pentru uşurarea respiraţiei care devine accelerată, de tip abdominal. Starea de abatere este foarte pronunţată, animalele reacţionând greu la stimulii externi. Din cauza durerilor musculare şi articulare, animalele preferă starea de imobilitate.

Chiar de la început apare conjunctivita şi jetajul muco-purulent, care prin uscare formează cruste în jurul orificiilor nazale. După 1-2 zile, apare tusea dureroasă, profundă care se accentuează după efort. Frecvent, insuficienţa cardiacă cauzează cianoza extremităţilor şi a regiunilor corporale declive, fiind posibilă şi hemoragia nazală.

Redresarea clinică se produce după aproximativ o săptămână la 97-99% din cazuri. Totuşi, tusea mai poate persista 1-2 săptămâni, iar pierderile în greutate înregistrate în cursul bolii se recuperează numai în decurs de câteva săptămâni.

Foarte rar, la 1-3% din animalele afectate apar complicaţii pulmonare cu sfârşit letal. În situaţia în care condiţiile de igienă şi de microclimat sunt deficitare, pierderile prin mortalitate sau sacrificări de necesitate pot atinge cote alarmante, mai ales la tineret.
Au fost descrise şi focare în care evoluţia bolii a fost benignă, majoritatea animalelor dezvoltând forme asimptomatice.


Tabloul anatomopatologic.

Leziunile produse de acţiunea directă a virusului influenţei porcului, în formele acute, pot fi observate numai în situaţia sacrificării animalelor, deoarece leziunile observabile la cadavre sunt rezultatul acţiunii conjugate a bacteriilor, care complică modificările iniţiale produse de virus.

La necropsia porcilor sacrificaţi în faza acută a bolii se observă o congestie a mucoasei căilor respiratorii anterioare şi acoperirea acestora cu o secreţie vâscoasă, abundentă. Bronhiile şi bronhiolele sunt obstruate cu un exsudat vâscos.

Se mai constată o inflamaţie catarală a pulmonului. Zonele afectate pot prezenta focare de densificare de culoare brună sau cu caracter emfizematos de culoare roşu deschis, imprimând pulmonului aspect marmorat.

În cazurile complicate, la necropsie se observă leziuni grave de pneumonie, adesea însoţită de inflamaţia fibrinoasă a pleurei şi a pericardului.


Diagnosticul.

Elementele revelatoare de diagnostic sunt apariţia bruscă a bolii în sezoanele reci la un număr mare de animale, boală care în decurs de 1-2 zile poate cuprinde aproape tot efectivul, indiferent de vârstă, producând abatere, febră şi predominanţa simptomelor respiratorii. Faptul că animalele se redresează clinic rapid, asociat cu prezenţa modificărilor anatomopatologice menţionate, întăreşte suspiciunea de influenţă. Pentru confirmare, diagnosticul de laborator este indispensabil.

Diagnosticul retrospectiv se stabileşte prin tehnica Elisa sau prin reacţia de inhibare a hemaglutinării, pe probe de seruri perechi, recoltate în timpul fazei acute şi după 21 de zile, urmărindu-se creşterea titrului de anticorpi.

Diagnosticul diferenţial trebuie făcut faţă de pneumonia enzootică, pleuropneumonia porcului, pasteureloză şi forma respiratorie a bolii lui Aujeszky.


Profilaxie şi combatere.

Cu toate că au fost create şi experimentate numeroase vaccinuri, atât inactivate, cât şi vii atenuate, profilaxia specifică nu a intrat în practica largă de teren. Este mai bine ca profilaxia să fie bazată pe măsuri generale sanitare veterinare (biosecuritate, carantină, dezinfecţii etc.) care previn în acelaşi timp şi apariţia altor boli infecţioase.

Datorită faptului că nu există un tratament specific, este indicat ca pe toată durata epizootiei să se asigure condiţii optime de zooigienă, cu evitarea schimbărilor bruşte de temperatură şi a curenţilor de aer.

Hrănirea se face cu furaje echilibrate în principii nutritivi, microelemente şi în vitamine. Pe toată durata epizootiei, se recomandă ca animalele să fie cât mai puţin perturbate. Administrarea de antibiotice sau de sulfamide încă din primele faze ale bolii la tot efectivul, cu scopul prevenirii infecţiilor secundare suprapuse, este o metodă eficientă, dar costisitoare.

Se poate administra numai animalelor care după primele 5-7 zile de boală nu dau semne evidente de vindecare spontană.


EFECTE ŞI IMPLICAŢII ALE VIRUSURILOR GRIPALE

Porcul n-are nici o vină!

Mihai DECUN

• Tipuri de gripă şi de virusuri gripale. Gripa, numită şi influenţă, este o boală infecto-contagioasă, care afectează, mai ales, aparatul respirator. Boala poate evolua la oameni şi la diferite specii de animale, domestice (mai frecvent la păsări, la porci şi la cai) şi sălbatice. Virusurile gripale pot fi de tip A, B sau C, dar cele mai importante stări patologice, atât la om, cât şi la animale, sunt determinate de tipul A, care prezintă mai multe subtipuri, caracterizate fiecare printr-o formulă antigenică proprie.

• Virusul gripei umane - subtipul A/H1N1. Porcul face relativ uşor infecţii cu tipurile de virus gripal specific (porcin), dar şi cu virusurile umane şi aviare.

Tulpinile de virus gripal ce se izolează în prezent de la oameni bolnavi din numeroase ţări, de pe continente diferite, aparţin subtipului A/H1N1. Un subtip foarte asemănător, având tot structura A/H1N1, a mai fost izolat în anii precedenţi din cazuri obişnuite de gripă umană sezonieră.

Spre deosebire de cel sezonier, virusul pandemic este foarte patogen, se transmite direct de la om la om prin aerosoli şi conţine în materialul genetic (ARN) gene de la virusurile porcine, umane şi aviare, fiind un virus hibrid. Se presupune că reasortarea antigenică ar fi produsă în organismul porcilor, deşi nu există dovezi recente de transmitere de la porcii bolnavi la om.

• Prevenirea contaminărilor. Guvernul român a aprobat principalele măsuri pentru prevenirea şi limitarea efectelor unei posibile epidemii de gripă umană cu tulpina A/H1N1: supravegherea epidemiologică; monitorizarea călătorilor dinspre şi înspre zonele de risc; organizarea reţelelor de supraveghere, prevenirea şi terapia medicală; întărirea capacităţii de diagnostic de laborator; informarea populaţiei prin toate mijloacele posibile şi altele.

Ca urmare a creşterii numărului de cazuri de boală şi a numărului de ţări afectate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decis, în ziua de 27 aprilie, trecerea epidemiei de gripă din faza 3, în faza 4 de alertă pandemică, pe o scară până la 6, iar în 29 aprilie, la faza 5. Astfel s-a recunoscut fără dubiu transmiterea bolii de la om la om şi a capacităţii virusului gripal de a produce epidemii, cu focare la nivel de comunitate.

Gripa umană cu tulpină A/H1N1 nu se transmite prin consumul de carne de porc preparată termic. Prevenirea contractării bolii este posibilă în condiţiile respectării măsurilor stabilite, la care se adaugă şi alte măsuri de igienă personală (în special spălatul pe mâini, folosirea batistei personale pentru tuse şi strănut, evitarea călătoriilor în zonele afectate).

Pentru crescătorii de porci, obligatorii sunt normele sanitare veterinare specifice şi măsurile de biosecuritate, valabile, de altfel, în cazul tuturor bolilor transmisibile.

În prezent, există temerea exprimată de OMS că virusul gripei porcine, care a contaminat peste cinci mii de persoane în întreaga lume, dintre care peste 60 au decedat, ar putea dezvolta rezistenţă la antivirale, odată cu venirea sezonului rece.

• Consecinţe economice pentru industria porcului. Întrucât mai multe ţări au oprit importurile de porci şi de carne de porc din ţările afectate şi pentru că, pe ansamblu, se constată o scădere a consumului de carne de porc, pierderile economice pe care le-a produs deja gripa sunt foarte mari. SUA a pierdut în ultimele trei luni zece pieţe mari de desfacere a cărnii de porc, ceea ce a fost echivalat cu aproximativ 13,6 milioane de dolari pe săptămână.

Egiptul a decis sa sacrifice toţi porcii, în ciuda asigurărilor primite că animalele nu reprezintă sursa de contaminare a oamenilor.

A scăzut consumul de carne de porc şi mai ales a fost redus nivelul tranzacţiilor cu carne de porc.

În România, vânzările cu carne de porc s-au diminuat cu peste 20 la sută.


GRIPA PORCINĂ - DENUMIRE CONTROVERSATĂ

Prof.dr. Viorel Herman: „Este impropriu să denumim boala gripă porcină, atâta timp cât la specia suină nu au fost descrise, în trecutul apropiat, focare de influenţă porcină, cu excepţia celui din Alberta (Canada), declarat în 2 mai 2009. Dat fiind faptul că până în prezent boala a afectat doar omul, este firească denumirea de influenţa (gripa) omului.

Însă, partizanii denumirii de „gripa porcului” au invocat ca şi argument faptul că în structura virusului izolat de la om (H1N1) există componente specifice virusurilor de origine aviară, porcină şi umană.

Prof.dr. Mihai Decun, membru al Grupului de experţi al ANSVSA: „La început, virusul a fost numit „al gripei porcine”, deoarece un virus asemănător a mai fost izolat în America, în anul 1976, când a apărut un focar de gripă porcină cu virusul A/H1N1, într-o bază militară din New-Jersey. Fermierii americani au protestat faţă de această denumire, care sugerează că porcii sau carnea de porc ar constitui sursa de virus, cu toate că în actuala epidemie (toate cazurile cunoscute de boală au apărut ca urmare a transmiterii interumane. Specialişti de renume internaţional au propus iniţial ca pandemia să poarte denumirea geografică, însă Mexicul a protestat de teama pierderilor economice prin afectarea turismului. În definitiv, OMS a decis ca gripa porcină să fie numită gripa A/H1N1.


PUNCTE DE VEDERE

Ing. Ioan Ladoşi, Pic România

„Dacă ar fi să aplecăm urechea la toate scenariile alarmiste, am putea crede că există o mondială care are grijă ca, la anumite intervale de timp, să ne amintim de boala vacii nebune, de gripa aviară....

Eu aş merge însă pe o altă variantă, care se bazează pe goana presei după subiecte explozive, speculând la maxim indecizia şi bâlbâiala autorităţilor medicale - umane şi veterinare - în definirea şi prezentarea unui punct de vedere clar, echilibrat şi realist.
Virusuri gripale modificate, asemănătoare celor care provoacă gripa la animalele domestice, au fost şi în mod cert vor mai fi.

Esenţial rămâne modul de mediatizare. Ori, acest aspect pare să fie „veriga slabă” a diseminării unor astfel de informaţii. Răul provocat de media fermierilor din întreaga lume este o certitudine, de aceea cred că în orice astfel de demers mediatic, discernământul şi responsabilitatea efectelor ar trebui să primeze!”


Prof.dr. Viorel Herman, prodecan Facultatea de Medicină Veterinară Timişoara

„Recenta explozie mediatică, privind evoluţia influenţei la om cu virusul Influenzavirus tip A, subtip H1N1, a făcut să circule informaţii care de care mai alarmiste, pe această temă.

Odată opinia publică sensibilizată, prin intensa mediatizare, se încearcă pe de o parte, crearea unor subiecte fierbinţi de presă, iar pe de altă parte, cu concursul tacit al forurilor profesionale de specialitate, se speră în obţinerea unor resurse importante pentru cercetarea în domeniu (medicină, biologie, genetică, industria farmaceutică etc.), resurse binevenite într-o perioadă de criză financiară globală.

Cine şi-ar asuma, de altfel, riscul de a nu finanţa astfel de investigaţii, având în vedere posibilele implicaţii asupra sănătăţii umane?!

Nu ştiu care este miza pentru care porcul a fost introdus în această combinaţie mediatică. Poate că se doreşte falimentul industriei cărnii de porc...”


GRIPA AVIARĂ FACE RAVAGII ÎN EGIPT

Egiptul, una dintre ţările cele mai afectate de gripa aviară începând cu anul 2006, a înregistrat la mijlocul acestei luni al 70-lea caz de infectare cu virusul H5N1. Ultima persoană contaminată este un băieţel în vârstă de patru ani. În această ţară, virusul a provocat până în prezent moartea a 26 de persoane, majoritatea victimelor fiind femei şi copii.


Vizualizat: 6344 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [4]  
Pagini: [1]  1   
4.
gripa porcina
|
11. 10, 2009. Tuesday 18:06
ce simptome prezinta o persona care a contactat gripa porcina?
3.
mesaj pt anonimii de mai sus
|
10. 16, 2009. Friday 13:35
Decat sa ii indemni tu pe medici sa citeasca acest articol mai bine ai invata sa scrii corect gramatical! se scrie:as,nu asi...Medicii invata la facultate bolile! Vorbeste invidia din voi,incapabililor! Intereseaza-te de ce se numeste influenta,"decat sa bati campii spunand ca e"cool",incultule...Cea mai mare prostie in viata e sa vorbeasca un om in necunostinta de cauza facandu-se astfel de ras!...Suntem si eu si sotia mea medici veterinari si ne minunam de ce sunteti in stare sa scoateti pe gura! Nu aveti nici o rusine...
2.
Da, asa este..
|
07. 11, 2009. Saturday 13:35
Un articol unde avem o descriere foarte frumoasa si explicita al acestei bolii. Asi trage atentia tuturor medicilor sa citeasca acest articol.
1.
"Cool" cu orice pret?
|
06. 10, 2009. Wednesday 20:28
"Influenta" porcina!!? =))
Rezultate: [4]  
Pagini: [1]  1   
Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ovidiu Ranta despre medalia de aur de la AGRITECHNICA OROS Linamar la AGRITECHNICA 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?