Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Tocătorile Maschio te scapă de resturile vegetale

Publicat: 29 august 2019 - 00:56
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Firma Maschio realizează o gamă variată de tocători, echipamente proiectate, dezvoltate şi construite folosind tehnologii de cea mai înaltă calitate, pentru a asigura putere maximă şi performanţe optime în câmp. În fabricile de producţie au fost implementate şi sunt folosite cele mai avansate şi inovatoare tehnologii de tăiere cu laser şi sudare robotizată. Testele riguroase ale calităţii, precum şi folosirea materiilor prime şi a pieselor de la cei mai buni furnizori asigură respectarea celor mai înalte standarde de producţie la toate utilajele.

Tocarea resturilor vegetale este o operaţiune foarte importantă şi delicată, întrucât astfel sunt facilitate procesele de degradare şi de transformare a materialelor tocate în substanţe organice. Tocătorile produse de Maschio răspund cerinţelor firmelor de prestări servicii şi ale agricultorilor, reprezentând soluţia câştigătoare pentru gestionarea arbuştilor, a materialelor sau resturilor vegetale rămase după recoltarea culturilor şi toaletarea copacilor. Toate modelele Maschio Gaspardo, de la cele uşoare şi compacte, până la cele solide şi performante, sintetizează experienţa acumulată de-a lungul timpului de către grupul italian. Fiabilitatea şi calitatea ridicată a acestora sunt rezultatul inovării permanente şi a cercetării constante.

Tocătorile MaschioClick pe poza pentru galerie!

Echipamente profesionale
Tocătorile Maschio cu şasiu fix, deplasabil sau lateral, sunt fabricate într-o gamă largă de lăţimi de lucru, cuprinse între 0,95 şi 6,20 m, care pot fi acţionate de către tractoare cu puteri între 20 şi 300 CP. De la modelele cele mai compacte, la cele masive, tocătorile produse de Maschio sunt echipamente profesionale şi polivalente pentru gestionarea spaţiilor verzi, a resturilor vegetale rămase după recoltarea culturilor şi a celor lemnoase. Cuţitele sau ciocanele, împreună cu numeroasele dotări opţionale, completează în mod fericit utilajele pentru a răspunde celor mai diferite cerinţe ale fiecărui client.
Suporturile mari ale rotorului sunt realizate din oţel laminat la cald şi sunt montate în interiorul cadrului lateral pentru a proteja rulmenţii. Datorită acestei caracteristici, tocătoarea este mult mai solidă decât echipamentele concurente, cu capace montate în exterior. Rulmenţii cu role "Heavy Duty" asigură fiabilitatea maşinii. Scaunul special, tip butoi, suportă sarcini radiale ridicate şi lovituri, oferind rezistenţă maximă în timpul celor mai dificile lucrări.
Camera de tocare este astfel proiectată pentru a asigura o eficienţă maximă de lucru, inclusiv la viteze ridicate. Contracuţitul sudat, prezent la toate modelele, asigură tăierea precisă. Tăvălugul posterior poate fi reglat în două poziţii: avansată şi retrasă. În primul caz, asigură o înălţime constantă de tăiere şi auto-curăţare, în timp ce a doua poziţie, folosită împreună cu dinţii de colectare, permite prelucrarea sporită a resturilor vegetale, acestea fiind apoi dirijate sub tăvălug.
În cazul tocătorilor Maschio, curelele de transmisie pot fi întinse simplu şi uşor datorită sistemului cu şurub exterior. Toate utilajele sunt prevăzute cu curele dinţate, care, spre deosebire de cele netede, sunt mai eficiente şi performante. Rotoarele cu ciocane sau cu cuţite îmbunătăţesc eficienţa tocării, reducând la minim vibraţiile şi consumul de putere. Designul cu dispunerea elicoidală a uneltelor, pe opt niveluri, asigură un consum de putere cu variaţii mai mici. Rotorul anticoliziune previne orice daune în cazul în care uneltele intră în contact cu pietre sau cu detritus.

Modele variate pentru multiple operaţii de tocare
Dintre tocătorile realizate de Maschio, amintim:
• Tocătorile de iarbă din seria uşoară, care lucrează în agregat cu tractoare ce au puteri cuprinse între 10 şi 40 CP, folosite pentru resturi lemnoase cu diametrul de până la 2 cm. Variantele realizate sunt Jolly, Birba şi Furba.
• Tocătorile de resturi lemnoase care lucrează în agregat cu tractoare cuprinse între 20 şi 80 CP, folosite pentru resturi lemnoase cu diametrul de până la 6 cm. Echipamentele fabricate sunt Barbi, Brava şi Brava L.
• Tocătorile de iarbă multifuncţionale care lucrează în agregat cu tractoare de 40-80 CP, folosite pentru resturile lemnoase cu diametrul de până la 12 cm. Modelele disponibile sunt Corazza şi Tigre.
• Tocători laterale care lucrează în agregat cu tractoare cuprinse între 20 şi 200 CP, folosite pentru resturile lemnoase cu diametrul de până la 10 cm. Variantele realizate sunt Giraffina, Giraffetta, Giraffa şi Giraffona.
• Tocători reversibile care lucrează în agregat cu tractoare cuprinse între 30 şi 200 CP, folosite pentru resturi lemnoase cu diametrul de până la 10 cm. În această categorie intră modelele Bella, Bisonte şi Bufalo.
• Tocători cu camera înaltă care lucrează în agregat cu tractoare cuprinse între 45 şi 200 CP, folosite pentru resturi lemnoase cu diametrul de până la 6 cm. Variantele disponibile sunt Chiara, Tornado şi Ariete.
• Tocătorile de coceni "Heavy Duty" care lucrează în agregat cu tractoare de 120-300 CP, folosite pentru resturi lemnoase cu diametrul de până la 6 cm. Aici menţionez modelele Leopard şi Gemella.

Tăiere uniformă la dimensiunile optime
Pentru o tocare perfectă, respectiv o degradare mai uşoară a resturilor vegetale, este imperios necesar să alegem organul activ cel mai adecvat în funcţie de materialul vegetal ce trebuie gestionat. În funcţie de model, Maschio Gaspardo oferă organe active cu diferite dimensiuni, pentru cel mai bun produs rezultat. Alegând organul activ potrivit, uniformitatea tăierii şi dimensiunea corectă a materialului tocat sunt întotdeauna asigurate. Astfel, Maschio pune la dispoziţia agricultorilor organe active pentru tăiat: iarbă, tufişuri şi arbuşti, resturi vegetale rezultate după recoltarea culturilor şi resturi lemnoase rezultate din toaletarea arborilor.


ACCENT PE FIABILITATE
Când vorbim de tocători, Grupul Maschio Gaspardo pune accent pe calitate, inovare şi fiabilitate. Pentru o calitate superioară a acestora, Maschio realizează o echilibrare electronică a fiecărui rotor, testează fiecare tocătoare în parte şi îi asigură rezistenţa ridicată la uzură. Când vorbim de inovare la tocatorile Maschio, vorbim de cercetare permanentă pentru găsirea unor soluţii tehnologice noi şi folosirea celor mai bune tehnologii şi standarde înalte de producţie. Fiabilitatea se caracterizează prin calitate extrem de ridicată a fabricaţiei, întreţinere redusă şi asistenţă rapidă şi eficientă.
Pentru a reduce vibraţiile şi consumul de putere şi pentru a îmbunătăţi, prin urmare, durata de viaţă a utilajului, fiecare rotor este echilibrat electronic cu ajutorul unui sistem performant, bazat pe tehnologii actualizate permanent. Dacă echilibrăm corect un rotor, asigurăm performanţe ridicate şi o durată lungă de viaţă utilajului.

AVANTAJE AGRONOMICE, ECONOMICE ŞI DE MEDIU
Prin tocarea resturilor vegetale se creează o serie de avantaje agronomice, de mediu şi economice de necontestat.
• Dintre avantajele agronomice amintim: afânarea solului cu încorporarea resturilor vegetale rămase după recoltarea culturilor, mărunţirea şi defibrarea resturilor lemnoase rezultate de la toaletare, îngroparea mai uşoară, degradare microbiană sporită, aport de material organic, fertilitate sporită a solului, controlul înierbării, al dăunătorilor şi al bolilor fungice.
• Ca avantaje de mediu amintim: reducerea cantităţii de erbicide folosite şi utilizarea tocătorilor cu bune rezultate în agricultura conservativă şi ecologică.
• Beneficiile economice vizează multifuncţionalitatea şi viteza de lucru ridicată.

 

 


Articol publicat în revista Ferma nr. 13/240 (ediţia 1-14 august 2019)

 

Vizualizat: 111 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?