Calitatea unui siloz depinde de momentul şi de tehnica de recoltare a plantelor, precum şi de tehnica de însilozare. Compactarea rapidă şi eficientă a silozului conduce şi la costuri mai mici cu combustibilul şi cu forţa de muncă.
Economia unei ferme de vaci de lapte depinde de managementul efectivului şi al bazei furajere. Cea mai mare parte a costurilor de producţie este dată de calitatea şi de preţul furajelor. De aceea trebuie stăpânită foarte bine producţia de furaje. "Faci sau nu profit? Răspunsul la această întrebare depinde, de cele mai multe ori de producţia de furaje, iar SilaPress poate fi cheia pentru un siloz de calitate", consideră Marius Uicoabă, manager Fides Agro România.
Logistica necesară realizării unui siloz de calitate este costisitoare şi necesită o bună organizare a fiecărei etape. În multe ferme din România, compactarea necorespunzătoare a silozului conduce la pierderea calităţii acestuia. "De mai mulţi ani am început să lucrăm dinspre câmp spre fermă. Trebuie acordată importanţa cuvenită producţiei de furaje, nutriţiei, sănătăţii turmei şi reproducţiei, abia apoi se ajunge la producţia de lapte şi la profit", explică specialistul.
Se ştie că o compactare bună înseamnă siloz de calitate, o mai bună utilizare a spațiului disponibil pentru siloz și reducerea pierderilor de substanță uscată. Pentru asta, mulți fermieri se bazează pe greutatea tractorului sau a încărcătorului condus peste grămada de siloz. Dar realizarea unei compactări uniforme a silozului cu ajutorul unui tractor (simplu) implică o mulțime de manevre iar presarea în părțile laterale ale grămezii de siloz este adesea compromisă. "Tocarea trebuie să fie potrivită cu materialul de recoltat, după care însilozarea trebuie să se facă astfel încât să fie asigurată anaerobioza (cât mai aproape de perfecţiune). Practic, silozul trebuie presat cât mai bine, cât mai repede, cu costuri cât mai mici", ne-a explicat Marius Uicoabă.
”SilaPress este "o rotiţă" într-un angrenaj mult mai mare. Imaginaţi-vă că aveţi o cultură excelentă, prindeţi o fereastră de recoltare optimă şi apoi nu reuşiţi să finalizaţi însilozarea la parametrii optimi... Nu este păcat de tot acest timp şi de investiţii?!” - MARIUS UICOABĂ, Managerul Fides Agro România
Echipamentul SilaPress iese mult în exteriorul lăţimii tractorului, ceea ce permite apropierea de peretele silozului, iar suprafaţa de presare este mult mai mare decât în cazul presării cu tractorul sau buldozerul. Tractorul, cu cât este mai mare, cu atât anvelopele sale vor avea o amprentă mai mare la sol, respectiv o compresiune redusă.
Se reduce numărul de treceri pentru o presare de calitate: la un strat de 15-20 cm grosime a materialului, sunt suficiente 2-3 treceri. De asemenea, tractorului i se poate ataşa o cupă sau o lamă frontală, astfel încât la o singură trecere să se facă şi împrăştierea materialului de însilozat. Totodată, o bună presare a silozului întârzie începerea fermentaţiei secundare după deschiderea silozului, astfel că se reduc pierderile de furaj. Echipamentul SilaPress "accelerează" procesul de compactare de aproape patru ori, reducând consumul de timp și de combustibil.
SilaPress nu este un echipament scump raportat la beneficiile pe care le aduce. După ce l-au folosit, toţi cei care au cumpărat acest echipament au spus că este cea mai bună investiţie a lor. Abia după ce începi să foloseşti un siloz bine făcut în hrana vacilor şi vezi că se diminuează problemele cu acidoza, că se reduc numeroase probleme de reproducţie şi podale, realizezi că profitul poate să fie împunătăţit foarte uşor”, ne asigură managerul Fides Agro România.
SilaPress este disponibil în următoarea gamă de dimensiuni:
Informații suplimentare găsiți pe pagina de internet a companiei: www.fidesagro.ro sau la telefon: 0751 538 727.
un articol de
GHEORGHE GHIȘE