Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

SAM: ”Creştem împreună cu fermierii români”

Publicat: 14 octombrie 2021 - 23:00
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

După o perioadă de "linişte" expoziţională, Agromalim-ul a constituit prilejul mult aşteptat de către companii, dar şi de către fermieri, pentru a relua contactul direct, a testa piaţa şi pentru a socializa.

SAM Smart Agro Machines la AGROMALIM 2021 (1)_b

Foto: Tractorul Versatile 370 și combinatorul Pasto Tornado

Cu un stand considerabil, cu peste 20 de maşini, tractoare şi echipamente, desfăşurate pe o suprafaţă de 500 mp, Smart Agro Machines (S A M) a venit în întâmpinarea fermierilor şi potenţialilor clienţi la Agromalim. S A M, compania condusă de Ciprian Popa, a captat atenţia fermierilor printr-o gamă complexă de utilaje, semănători, pluguri, scarificatoare, tocătoare de resturi, combinatoare, remorci, maşini de stropit, cultivatoare şi altele. "Am configurat standul nostru în jurul gigantului Versatil 370 - un tractor de 340 CP putere nominală (maxim 370 CP), motor Cummins şi roţi duble pe spate, care a fost livrat în urmă cu mai mult de un an către un client din Sântana (jud. Arad). Următoarele piese de rezistenţă prezentate sunt cultivatorul combinat PASTO Tornado de 4 m si scarificatoarele tot de la Pasto: Rapter, Scorpione si Scorpione XL", ne-a declarat Ciprian Popa.

Producătorul italian Pasto are o gamă largă de scarificatoare, tractate şi purtate, cu ancore care au un unghi foarte agresiv, care lucrează până la adâncimi de 50-55 cm - cele din seria Raptor, şi de până la 65-80 cm - seria Scorpione XL. Totodata producatorul a lansat in ultimul an si modelele de scarificatoare pentru drenaj, Drenater, Apache si Puma VT.

 Foto 1 Ciprian Popa, administrator SAM_b

”Suntem 100% o companie românească şi cu ajutorul fermierilor am ajuns unde suntem acum și ne înclinăm în fața lor. Doar cu ajutorul şi încrederea clienţilor noştri putem să creştem calitatea serviciilor noastre, să fim şi mai aproape de fermieri, cu promptitudine şi profesionalism”CIPRIAN POPA, Administrator S A M


Utilajele Pasto


De la Pasto Agriculture, S A M a expus un cultivator combinat Tornado, care are trei grupuri de organe active: în faţă două rânduri de discuri pentru "spargerea" miriştii şi tăierea resturilor vegetale, apoi trei rânduri de ancore active "tip scarificator", dar de mai mici dimensiuni şi care pot tăia solul până la o adâncime de 30-35 cm. Pe aceste gheare "tip scarificator" sunt montate aripioare laterale pentru o mai bună tăiere, amestecare şi omogenizare a solului cu resturile vegetale. În final, urmează un tăvălug dublu, unul cu pinteni, reglabil, şi un tăvălug plin pentru "închiderea capilarităţii", pentru tasare şi reţinerea apei în sol. Cultivatorul Tornado prezentat are lăţimea de lucru de 4 m şi cadru rabatabil. Pentru o bună lucrare a solului este nevoie de un tractor care să aibă disponibilă o putere de cca. 100 CP pentru fiecare metru lăţime de lucru.

 Foto 2 scarificatorul Pasto Scorpione_b

Foto: Scarificatorul Pasto Scorpione


Pregătite pentru demonstraţii în ferme


"Cu acest utilaj am făcut demonstraţii în mai multe ferme, chiar acum în târg am mai programat câteva. Acest tip de cultivator face o prelucrare intensă a solului şi cu un consum de combustibil redus cu cca. 30%, faţă de echipamente similare. Fermierii îşi doresc să vadă utilajele la lucru pentru a se hotărî apoi ce fel de utilaj să comande, cu ce echipare şi lăţime de lucru", ne-a explicat Ciprian Popa.

Cultivatorul Tornado este diponibil în diverse variante şi lăţime de lucru, de 3 şi 4 m, cu cadru fix, şi de 4, 5 si 6 m, cu cadru rabatabil.

În ultimii ani, S A M a livrat mai multe unităţi din gama cultivatoarelor Tornado şi aproape o sută de scarificatoare de la Pasto Agriculture, iar "fermierii sunt foarte mulţumiţi de aceste utilaje care sunt uşor de întreţinut şi foarte fiabile, necesitând puţine piese de schimb", a subliniat Ciprian Popa.

 

Plugurile Ovlac Mini


O altă propunere atractivă sunt plugurile Ovlac Mini, în special pentru fermierii care doresc să ţină sub control buruienile, dar fără să facă arătura clasică, adâncă. Plugurile Ovlac Mini realizează o arătură superficială, la mică adâncime, până la 20 cm, în viteză şi cu un consum redus de combustibil, deoarece aceste pluguri lucrează "on land", toate roţile tractorului sunt în afara brazdei şi astfel se evită tasarea terenului. Ciprian Popa recomandă plugurile Ovlac Mini "pentru culturile care lasă multe resturi vegetale şi care sunt mai greu de încorporat cu ajutorul unui disc sau cultivator. La plugurile Ovlac Mini necesarul de putere este mai mic pentru aceeaşi lăţime de lucru, comparativ cu arătura clasică, viteza de lucru este mai mare şi se realizează şi o economie de combustibil si cel mai important, permite dezintegrarea masei vegetale mai repede, fiind incorporata la o adancime de maxim 20 cm".


Utilajele performante sunt viitorul agriculturii


Anul acesta preţurile produselor agricole sunt bune, ceea ce a făcut ca şi planurile şi optimismul fermierilor să crească. "Avem mulţi clienţi care cumpără cu banii jos utilaje de o valoare mai mică sau mai mare, dar oferim şi sprijin pentru finanţare la bănci sau IFN-uri, cu dobânzi mici şi condiţii avantajoase. Încercăm să onorăm toate cererile, chiar dacă termenele de livrare s-au decalat. Spre exemplu, la hedere nu am avut suficiente unităţi pentru vânzare", a mai spus Ciprian Popa.

În ceea ce priveşte tendinţele pieţei şi preferinţele fermierilor, administratorul S A M a observat că "tot mai mulţi fermieri sunt pregătiţi pentru semănatul direct sau practică lucrări minime ale solului, dar sunt încă mulţi fermieri care preferă să lucreze clasic. O cerere mare se înregistrează pentru semănătorile cu distribuţie electrică, automatizate, cu GPS, semănat cu rată variabilă, etc. Utilajele performante şi agricultura de precizie sunt viitorul. Fermierii vor să facă economie de timp, de combustibil şi de oameni".

 SAM Smart Agro Machines la AGROMALIM 2021 (2)_b


Dezvoltarea echipei în paralel cu portofoliul


În ultimii ani, S A M şi-a diversificat portofoliul şi oferta de utilaje, în paralel cu dezvoltarea echipei de vânzări şi de service. "Avem acum 11 angajaţi, cu trei echipe mobile de service şi intervenţie rapidă şi ne dorim să ajungem la 5-6 echipe în următorul an. Lucrăm la un nou sediu lângă Oradea, iar permanent pe teren avem oameni locati în Timişoara (Bogdan Hasca), Cluj (Flaviu Maier), Satu Mare (Marian Szabo) şi, desigur, Oradea (Robert Marginean), fiecare manager zonal este responsabil de mai multe judete, acoperind astfel jumatatea de Vest a tarii (14 judete). În activitatea de service ne bazăm pe un stoc considerabil de piese de schimb, inclusiv pentru brandurile pe care nu le reprezentăm", a încheiat Ciprian Popa.

Informaţii suplimentare despre oferta Smart Agro Machines: managerii zonali sau 0723.255.644; e-mail: office@s-a-m.ro; web: www.s-a-m.ro.

 

un articol de

GHEORGHE GHIȘE

Vizualizat: 753 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Pavel Iovăneasă: Ne dorim să omologăm Breaza!

Pavel Iovăneasă: Ne dorim să omologăm Breaza!

Imagini din cadrul expoziţiei şi târgului de ovine "BREAZA - Regina Ţurcanelor". Realizările, greutăţile şi dorinţele membrilor Asociaţiei Crescătorilor de Oi "Retezatul-Haţeg" ne-au fost expuse de către Pavel Iovăneasă, preşedintele Asociației.

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?