Mult peste capacitatea de absorbţie a fermierilor români, în Italia s-au vândut anul trecut nu mai puţin de 18.579 de tractoare noi, respectiv cu 0,7 la sută (137 de unităţi) în plus faţă de anul 2018!
Deşi vânzările de tractoare au crescut uşor, nivelul de dinainte de criza economică este departe de a fi încă atins. În perioada 2000-2007, în Italia erau vândute în medie anual circa 30.000 de tractoare. Pe segmentul echipamentelor de recoltare s-a înregistrat însă o scădere de aproape 5 procente. Astfel, în 2019 s-au cumpărat 310 combine agricole, cu 4,9% mai puţine unităţi comparativ cu 2018.
Pe de altă parte, numărul încărcătoarelor telescopice vândute a crescut semnificativ. În 2019, nu mai puţin de 897 astfel de maşini au fost înmatriculate. Aceasta reprezintă o creştere de 23,5 la sută faţă de anul precedent.