Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Optimzezi consumul şi John Deere te răsplăteşte

Publicat: 12 martie 2017 - 15:20
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii care achiziţionează tractoare John Deere 7310R prin IPSO Agricultură sunt recompensaţi pentru optimizarea consumului de combustibil.

Consumul de combustibil este unul dintre cele mai importante criterii luate în considerare de fermieri în momentul achiziţionării unui utilaj agricol. Utilajele care consumă puţin combustibil sunt mult mai atractive pentru cumpărători decât cele cu consum mare, indiferent cât de performante sunt acestea din urmă. Însă valoarea consumului nu depinde numai de utilaj, ci şi de abilitatea operatorului de a conduce utilajul în aşa fel încât să obţină un consum cât mai mic.

Tractor John Deere 7310RClick pe poza pentru galerie!
John Deere este singurul producător de utilaje agricole din lume care s-a gândit să îi încurajeze pe fermieri să eficientizeze consumul de combustibil, oferindu-le posibilitatea de a se înscrie într-un program dedicat acestui scop. Astfel, John Deere a lansat în Europa “Programul de garantare a consumului de combustibil pentru tractoarele John Deere 7310R cu transmisie e23 sau ITV.”

Valabil până pe 30 aprilie 2017
“Programul a fost lansat în noiembrie 2016, este valabil până pe 30 aprilie 2017 şi se adresează fermierilor care achiziţionează tractoare John Deere 7310R echipate cu sistemul JDLinkTM. Pot fi înscrise în program toate tractoarele John Deere 7310R noi, niciodată vândute cu amănuntul, contractate până la data de 30 aprilie 2017 şi livrate până la data de 31 octombrie 2017, iar monitorizarea se va face numai pentru aplicaţiile de transport, atunci când tractorul se deplasează cu o viteză mai mare de 20 km/h. Tractoarele 7310R cu modificări la specificaţiile motorului/software-ului, realizate de către o companie terţă, nu sunt eligibile pentru a fi înscrise în program. Aplicaţia JDLinkTM face parte din pachetul FarmSight de servicii de monitorizare şi suport a activităţilor realizate în câmp de utilajele John Deere şi oferă acces la informaţii referitoare la consumul de carburant per oră de deplasare“, explică Paul Popescu, Specialist Produs Tractoare John Deere - IPSO Agricultură.
Programul funcţionează astfel: pe o durată de 365 de zile din momentul livrării tractorului, consumul său de combustibil este monitorizat prin intermediul aplicaţiei JDLinkTM. John Deere garantează un consum de combustibil Diesel de 25 de litri/oră. În cazul în care consumul de combustibil depăşeşte 25 de litri/oră, John Deere plăteşte contravaloarea în euro a diferenţei de combustibil o singură dată. În cazul în care consumul este sub 25 litri/oră, John Deere plăteşte dublul contravalorii în euro a diferenţei de combustibil.

Cum este monitorizat şi cuantificat consumul de carburant în peioada derulării programului?
“Datele JDLinkTM pentru tractoarele 7310R înscrise în program sunt transmise către John Deere şi către distribuitorul unic autorizat în România al utilajelor, IPSO Agricultură. Fermierul trebuie să activeze aplicaţia şi permisiunea de partajare a datelor, din prima zi în care primeşte tractorul. De asemenea, fermierul trebuie să menţină un cont JDLinkTM pentru tractor activ pe durata primului an de utilizare a tractorului“, precizează Paul Popescu.
Înscrierea în program este voluntară şi se poate face completând un formular pus la dispoziţie de către IPSO Agricultură. Participarea în program poate fi întreruptă oricând, informând în scris IPSO Agricultură. După primirea notei de întrerupere, IPSO Agricultură va şterge participarea fermierului.

Când intră fermierul în posesia “Creditului“?
Creditul în euro, dacă se aplică, va fi livrat proprietarilor iniţiali care achiziţionează în leasing tractorul 7310R înscris după un an de utilizare şi după verificarea finală a datelor JDLinkTM de către fermieri, IPSO Agricultură şi John Deere. Programarea pentru verificarea finală va avea loc la două luni după încheierea perioadei de utilizare de un an.

Tractoarele John Deere 7R
Tractoarele din seria 7R se caracterizează prin versatilitate, fiabilitate şi performanţă, sunt destinate fermelor mari şi prestatorilor de servicii, având o putere cuprinsă între 201 CP şi 319 CP. Performanţa excepţională începe cu un motor excepţional, iar pentru tractoarele 7R, IPSO Agricultură oferă două motorizări de 6,8 L şi 9,0 L, care au fost proiectate şi dezvoltate pentru a asigura un culpu mare şi un timp de răspuns rapid. Toate acestea sunt posibile datorită tehnologiei cu două turbine înseriate care îndeplinesc cel mai recent standard de poluare Stage IV.
Seria 7R oferă o varietate mare de modele de transmisii: e23, CommandQuad Eco 20/20 sau AutoPowr, care răspund tuturor aplicaţiilor. Toate variantele sunt disponibile cu funcţia Eco pentru a optimiza calibrarea transmisiei şi turaţia motorului, pentru reducerea consumului de combustibil. Transmisia e23 cu “Efficiency Manager”, cu schimbarea automată a vitezelor şi cu funcţiile AutoClutch şi Efficiency Manager, asigură cea mai bună experienţă de condus în segmentul de transmisie Powershift.
Tractoarele 7R dispun de un şaşiu structural care a fost proiectat pentru o densitate de putere fără precedent. Având un şaşiu robust, puntea faţă cu suspensie TLS Plus asigură o putere de tracţiune mare, iar ampatamentul mare oferă o stabilitate bună şi o productivitate crescută.

Material oferit de IPSO Agricultură

 

EXEMPLU DE CALCUL AL VALORII CREDITULUI
Iată un exemplu de calcul: un tractor John Deere 7310R a fost achiziţionat pe data de 1 noiembrie 2016 şi a fost livrat pe 1 decembrie 2016. În perioada 1 decembrie 2016 - 30 noiembrie 2017- intervalul de 365 de zile în care este valabil programul - datele JDLinkTM raportează faptul că tractorul a operat în regim de transport, cu o viteză mai mare de 20 km/h, timp de 300 de ore, şi a înregistrat o rată medie de consum de carburant de 26,5 litri/oră. Tractorul a consumat cu 1,5 litri/oră de carburant mai mult decât consumul garantat de John Deere. Suma pe care o va primi fermierul pentru această diferenţă de consum, denumită “Credit“, se calculează astfel: (26,5 l/h - 25 l/h) x 300 x preţul plătit de fermier pentru carburantul Diesel.
Cum a determinat John Deere nivelul de consum de carburant în timpul transportului stabilit în Garanţia John Deere pentru consumul de carburant? Producătorul de utilaje agricole a analizat datele provenite din testele de transport interne şi externe (DLG-PowerMix) şi a folosit aceste informaţii pentru a stabili nivelul ţintă de consum de carburant.

 

 


Articol publicat in revista Ferma nr. 4 (187) din 1-15 martie 2017

Vizualizat: 751 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!