Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Noutăţi Horsch 2019

Publicat: 29 august 2019 - 13:34
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Noutăţile pregătite de compania Horsch pentru Agritechnica 2019 au fost dezvăluite în cadrul unei întâlniri cu presa agricolă internaţională. La sediul central Horsch Maschinen GmbH din Schwandorf (Bavaria, Germania) a avut loc o prezentare a evoluţiei pieţei şi strategiei de dezvoltare a companiei, precum şi o demonstraţie practică în câmp. Gazde primitoare, familia Horsch a oferit jurnaliştilor agrarieni şi posibilitatea de a asista la o seară de jazz, desfăşurată în cadrul unui festival internaţional.

 

Agricultura modernă cunoaşte în ultimii ani o "întoarcere” la metodele tradiţionale de întreţinere a culturilor, în special în fermele ecologice sau a celor hibride. Pe fondul restricţionării treptate a folosirii produselor pentru protecţia plantelor, combaterea mecanică a buruienilor a devenit o preocupare constantă şi pentru Horsch. În acest context, câteva dintre noile maşini Horsch sunt destinate exclusiv acestui sector.

Cultivatorul Horsch Finer LTClick pe poza pentru galerie!

Horsch Transformer VF - prima prăşitoare mecanică
Transformatorul VF e prima maşină dintr-o nouă gamă de produse Horsch. Principalele careacteristici tehnice ale noii prăşitoare mecanice Horsch includ un cadru ajustabil lateral complet integrat şi compatibilitatea cu diferite sisteme de camere video controlate ISOBUS. În plus, pe Horsch Transformer VF pot fi montate o serie variată de unelte ghidate prin sistem paralelogram.
Transformer VF (VF - VariableFrame) este disponibil cu lăţimea de lucru de 6 până la 12 m.
O caracteristică specială a Transformer VF este cadrul glisant lateral complet integrat, pentru prima dată integrat în maşina de bază şi care nu funcţionează prin sisteme de cuplare intermediare.
Maşinile Transformer VF de 6 m şi 8 m sunt pliate în trei secţiuni. Versiunile cu lăţimea de lucru de la 9 m la 12 m se pliază în 5 secţiuni cu o lăţime de transport de 3 m şi o înălţime de transport de 4 m. Distanţa de sub cadru este considerabilă, de 660 mm, ceea ce constituie un avantaj deosebit atunci când sunt utilizate la culturi cu o talie mare, precum porumb sau sfeclă de zahăr.
Profilele de prindere pentru uneltele active sunt plasate pe interiorul cadrului, ceea ce permite o variabilitate maximă în ceea ce priveşte dispunerea acestora pe cadru. Transformatorul VF poate acoperi culturi cu distanţe între rânduri de la 25 cm până la 90 cm.
În ceea ce priveşte uneltele active, accentul se pune pe un rezultat precis de lucru, precum şi pe o reglare simplă şi rapidă. Astfel, adâncimea de lucru poate fi ajustată cu uşurinţă fără nici un instrument. Pentru aceasta, HORSCH se bazează pe experienţa cu alte maşini şi foloseşte sisteme de prindere tip paralelogram mari şi stabile pentru o durabilitate ridicată şi efecte de lucru bune chiar şi pe solurile grele şi pietroase. În plus, unităţile pot fi încărcate (acţionate) hidraulic pentru solurile deosebit de dure. Sistemul hidraulic este de asemenea utilizat atunci când organele active pe rânduri individuale sunt ridicate prin controlul secţiunii.
Discurile de protecţie pentru organele active sunt disponibile ca o opţiune suplimentară, de exemplu pentru culturile în stadiul tipuriu de vegetaţie. De asemenea, este disponibil un spaţiu suplimentar de ataşare care poate fi folosit pentru rolele tip deget sau alte organe care acţionează pe rând.

Michael Horsch_b

Grapa Horsch Cura ST

Una dintre soluţiile gândite de Horsch pentru fermele care practică agricultura ecologică sau agricultura hibridă este grapa Cura ST care excelează prin modul său precis de funcţionare şi designul extrem de solid. Noua grapă Horsch Cura ST va fi lansată ca o versiune cu prindere în 3 puncte şi cu lăţimi de lucru cuprinse între 6 şi 15 m.
Designul cu 6 rânduri de bare permite setarea unei distanţe între colţi de 2,8 cm pentru a lucra intens atât pe soluri curate, cât şi pe cele puternic înburuienate.
Presiunea de susţinere a colţilor grapei este reglabilă continuu, hidraulic. Fiecare dinte de grapă poate fi încărcat cu o presiune cuprinsă între 0,5 până la 5 kg, prin tensionarea arcurilor de susţinere şi se menţine aproape aceeaşi forţă pentru întreaga deformare a arcului. Mai mult decât atât, fiecare dinte este fixat individual şi asigurat eficient împotriva împingerii în lateral, ceea ce garantează o precizie maximă în lucru.
Grapa Horsch Cura ST este construită pentru orice tip de sol şi orice condiţii. Gama mare de încărcare a colţilor permite lucrul atât în mod conservativ, cât şi foarte agresiv - în funcţie de obiectiv. Spre exemplu, inclusiv conturul (taluzul) biloanelor în cazul culturilor de cartofi pot fi prelucrate ("grăpate") fără probleme.

Tocătorul Horsch Cultro TC
Horsch Cultro TC este un tocător cilindric de resturi vegetale, cu cuţit dublu, destinat tractoarelor cu o putere redusă, fiind disponibil cu o lăţime de lucru de 3 m şi 12 m. Gama de utilizare a acestui tocător este extrem de variabilă atât individual, cât şi în combinaţie cu alte maşini. Poziţionarea cuţitelor asigură un rezultat excelent în cazul folosirii în miriştile de rapiţă, porumb siloz sau la tocarea culturilor verzi.
Diametrul corpului rolei Cultro TC este compact şi permite un număr mare de rotaţii şi de tăieturi per revoluţie. Cele şase rânduri de cuţite dispuse transversal pe role garantează o zdrobire intensivă a resturilor vegetale. Dispunerea transversală a cuţitelor generează o aşa-numită tăiere în cruce ("crosscut") pentru un rezultat maxim de zdrobire.
Două versiuni diferite ale maşinii vor fi disponibile. Cultro 3 TC cu o lăţime de lucru de 3 m va fi cu prindere în trei puncte. Fermierii pot alege între o versiune cu ataşare frontală, care este perfect pentru combinarea cu un Joker CT, de exemplu. O altă opţiune este cu ataşare spate împreună cu un tăvălug, orice tip, disponibil şi pentru Joker CT.
Versiunea tractată Cultro 12 TC are o lăţime de lucru de 12 m şi câteva caracteristici foarte speciale, între care remarcăm noul concept de cadru care transferă complet greutatea maşinii pe roller.
Segmentele individuale de role ale tocătorului sunt împărţite în secţiuni de câte 3 m, care sunt suspendate individual. Acest lucru garantează urmărirea optimă a conturului solului chiar şi pentru această lăţime mare de lucru. Fiecare segment este protejat de suprasarcină şi se poate deplasa individual în sus.
Maşina poate fi echipată cu un tăvălug sau cu o grapă, ideală în situaţia în care pe sol există o masă mare de materiale organice ce trebuie distribuite suplimentar pe suprafaţa terenului. Cultro TC poate fi echipat cu o bară transversală plasată în faţa cuţitelor. Astfel, domeniul de utilizare poate fi extins inclusiv pentru pregătirea patului germinativ înainte de semănat.
Eficienţa ridicată a maşinii Cultro TC este dată, de asemenea, de viteza mare de funcţionare de până la 20 km/h, în timp ce necesarul de putere a tractorului este relativ scăzut. Fermierii pot folosi tocătorul Cultro 12 TC cu un tractor de 200 CP.

În numerele viitoare ale revistei Ferma vom continua prezentarea detaliată a noutăţilor Horsch 2019.


CULTIVATORUL HORSCH FINER LT
Finer LT este unul dintre noile produse Horsch destinate fermelor hibride şi ecologice, principala sa sarcină fiind tăierea şi distrugerea (mărunţirea) buruienilor, a culturilor verzi sau prelucrarea superficială a miriştilor. Astfel, el poate fi o alternativă la utilizarea glifosatului în ceea ce priveşte combaterea buruienilor.
Finer LT are posibilitatea de a adapta unghiul de fixare al cuţitelor ca să permită prelucrarea în adâncime sau paralel cu solul.
Lăţimile de lucru disponibile ale gamei Finer LT sunt cuprinse între 6 şi 12 m. Versiunea cu patru bare este disponibilă cu ataşare în 3 puncte. Distanţa dintre cuţitele cu arcuri este de 15 cm, cu o înălţime a cadrului de 550 mm. Secţiunea grapelor cu gheare este urmată de o grapă cu două rânduri de dinţi.
O altă caracteristică deosebită a Finer LT este posibilitatea de reglare a unghiul de atac (înclinarea) dinţilor cu arc, ceea ce permite prelucrarea în adâncime sau superficial, paralel cu solul, în funcţie de tipul de teren. Solurile uşoare necesită o "înclinare" mai mică, iar cele grele un unghi mai mare de atac. Menţinerea constantă a adâncimii de lucru este controlată cu ajutorul roţilor de susţinere. Construcţia robustă şi designul inteligent permit o bună stabilitate continuu.
Necesarul de puterea este destul de scăzută, versiunea de 12 m a Finer LT având nevoie doar de un tractor de 200 CP.

 

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 13/240 (ediţia 1-14 august 2019)

 

Vizualizat: 38 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!