Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

New Holland CX5 și CX6, noi standarde de recoltare

Publicat: 06 iunie 2021 - 12:59
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Combinele New Holland CX5 și CX6 stabilesc noi standarde de eficiență și productivitate, oferă o calitate superioară a boabelor recoltate, datorită sistemului unic de batere, și flexibilitate la trecerea de la o cultură la alta.

Combina New Holland CX6_80_Tier4B_17_411 CX6_80_Tier4B_17_354 (1)_b

New Holland CX5 și CX6 oferă cea mai bună performanță la recoltare.

 

Atuuri pentru performanță, eficiență și productivitate


Radu Grigorașcu, specialist de produs al AgroConcept a sintetizat principalele atuuri ale acestor combine:

Flux liniar de material, de la intrare și până la ieșire, fără restricții, chiar și în condiții de recoltă cu umiditate crescută;

Sistem de batere format din 4 zone de batere, ceea ce facilitează obținerea de boabe curate și paie de calitate, cu sisteme de reglaj suplimentare: Opti-Thresh și Multi-Thresh;

Grătar secțional la zona de batere, pentru trecerea rapidă de la o cultură la alta;

Sistem de curățare în triplă cascadă;

Cabină insonorizată și cu acces foarte facil la comenzi;

Cel mai mic consum de carburant din clasa sa de combine existente pe piață.

 

Puteri de 340 CP cu motoarele Cursor 9 și Nef

 

În funcție de model, combinele CX sunt dotate cu motoare Cursor 9 și Nef realizate de FPT Industrial. Tehnologia ECOBlue HI-eSCR II care le echipează permite respectarea normelor de poluare Stage 5 și, fiind un sistem post-tratare separat de motor, facilitează aspirarea doar a aerului curat, fapt ce îmbunătățește performanțele combinelor și reduce consumul de carburant.

Aceste motoare pot dezvolta, la 2.100 rpm și cu sistem ECE R 120, puteri nominale de 238 CP, 272 CP sau 306 CP. În cazul în care terenul, tipul culturii și calitatea ei necesită puteri suplimentare, motoarele pot majora necesarul la 258 CP, 300 CP sau 340 CP.

 Combina New Holland CX6_80_Tier4B_17_411 (1)_b

Hedere de mare capacitate pentru orice tip de teren


1. High-Capacity, cu lățimi de tăiere de la 5,18 m la 7,32 m;

2. Heavy Duty Varifeed, cu lățimi de tăiere de la 5,49 m la 7,62 m;

3. High-Capacity Hillside (pentru terenuri în pantă), cu lățimi de la 4,57 m la 6,10 m (pentru modelul CX5.90).

Oricare dintre aceste hedere permite protejarea spicelor și o alimentare în flux continuu a elevatorului central care, la rândul său, asigură alimentarea tobelor de batere fără ”gâtuiri” și fără blocaje majore, chiar și în condiții de recoltă mai umedă. Dacă materialul recoltat începe să se aglomereze pe elevator din cauza umidității, la combinele CX5 și CX6 nu trebuie oprit sistemul de batere, ci doar alimentarea cu material. Există un reversor hidraulic cu dublu sens care deblochează elevatorul, apoi se reia alimentarea cu material.

 

Sitele inteligente extrag toate boabele


Capacitatea de treier este pe măsură, iar specialiștii New Holland au echipat combinele CX cu sistem de site fix sau cu autonivelare Smart Sieve, respectiv Autofloat II.

O altă echipare care intră în acțiune în această fază este sistemul Opti-Tresh, care facilitează adaptarea la diferitele cerințe de treier, prin repoziționarea părții posterioare a contrabătătorului.

Adaptarea combinei la diferite tipuri de cereale sau la gradul de umiditate al acestora se face prin sistemul Multi-Thresh.

 

Curățare în cascadă triplă cu Triple-Clean


Până acum am parcurs o serie de etape de prelucrare a materialului recoltat și iată-ne ajunși la sistemul inovator de curățare în cascadă triplă Triple-Clean, care sporește cu 15% performanțele întregului sistem de curățare. În această fază intră în acțiune funcția specială (opțional) din dotarea combinelor CX. Este vorba de Opti-Speed, sistemul de reglare a turației scuturătorilor în funcție de gradul de înclinare a pantei, la care se adaugă și acțiunea sistemului Opti-Fan. Ambele permit extragerea eficientă din materialul recoltat a tuturor boabelor, care sunt trimise apoi curate în buncăr.

Un aspect foarte important: punctele de lubrifiere sunt mai puține cu 37% față de cele ale unor combine similare și sunt montați rulmenți cu lubrifiere pentru întreaga durată de utilizare, care reduc cu 30% timpul alocat gresării utilajului.

 

Cabina Deluxe - centrul de comandă al combinelor CX


Operatorul care urcă pentru prima dată în cabina Harvest Suite Deluxe ce echipează modelele gamei CX se va simți cu adevărat ca într-un centru de comandă. În primul rând, el va constata un nivel foarte redus de zgomot, iar în timp ce se va așeza în scaunul deosebit de confortabil va avea o vedere clară și de ansamblu asupra hederului și câmpului, datorită unei suprafețe vitrate mari și a cadrului lat al cabinei.

Ca să dea „viață” acestui centru de comandă, operatorul are la îndemână toate comenzile, la vârful degetelor, datorită echipării cu noua consolă laterală dotată cu maneta multifuncțională CommandGrip.

Și pentru că suntem în era digitală, operatorul are la îndemână și monitorul cu ecran tactil IntelliView IV, cu diametru de 26,4 cm. Prin atingerea unor simboluri simple și prin setări intuitive, de pe acest monitor se pot selecta o serie de comenzi, inclusiv lubrifierea unor angrenaje sau acționarea reductorului hidraulic pentru eliberarea elevatorului central de eventuale blocaje, scutindu-l astfel pe operator să coboare din cabină.

 

TABEL: GENERAȚIA CX5 ȘI CX6 DINTR-O PRIVIRE:

 

ECHIPARE

CX5.80

CX5.90

CX6.80

CX6.90

Heder (lățime în metri)

4,9-6,7

4,9-6,7

5,18-7,6

6,1-9,15

Căișori (număr)

5

5

6

6

Motor

FPT Industrial NEF,

de 6,7 l, HI-eSCR 2 ECOBlue

FPT Industrial NEF,

de 6,7 l, HI-eSCR 2 ECOBlue

FPT Industrial NEF,

de 6,7 l, HI-eSCR 2 ECOBlue

FPT Industrial Cursor

9, 8,7 l, HI-eSCR 2

ECOBlue

Putere nominală (CP/kW)

238/175

279/205

279/205

306/225

Putere maximă (CP/kW)

258/190

313/230

279/205

340/250

Buncăr (litri)

8.300

8.300

9.300

9.300

Viteză de descărcare

buncăr (litri/sec)

90

100

100

100

 AGrO Concept 5 ani !

 

Vizualizat: 711 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Agricultura în pantă, o mare provocare! Iacob Boca a ales combina New Holland de la Agroconcept

Agricultura în pantă, o mare provocare! Iacob Boca a ales combina New Holland de la Agroconcept

Agricultura în pantă este o mare provocare pentru Iacob Boca. Chiar dacă îi spune Câmpia Transilvaniei, această zonă este împânzită de dealuri cu elevaţie destul de mare. De aceea are nevoie de tractoare puternice şi de utilaje mari, care să facă faţă lucrului în pantă. 

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?