Maria Codrea, o tânără din judeţul Satu Mare, a intrat în liga fermierilor profesionişti şi are mari şanse să demonstreze că femeile pot fi cel puţin la fel de competitive ca şi bărbaţii în agricultură.
Ambiţia Mariei Codrea este de a construi la Drăguşeni un modern complex zootehnic iar colaborarea cu Tehnodiesel a propulsat-o într-o poziţie favorabilă, netezindu-i drumul spre culmile performanţei. La numai 28 de ani, Maria a reuşit să acceseze cea mai mare finanţare din fonduri europene acordată anul trecut în România pentru un proiect privat din sectorul agricol. Nu mai puţin de 2 milioane de euro vor fi investiţi (90% din această sumă reprezentând bani europeni nerambursabili) în ceea ce va fi probabil cea mai modernă fermă de creştere a vacilor de carne în sistem ecologic din nord-vestul ţării.
Chiar dacă o bună parte din cheltuieli au fost alocate pentru construirea de grajduri şi dotarea acestora, ambiţiosul proiect a inclus şi investiţii în maşini şi echipamente agricole, toate achiziţionate prin intermediul Tehnodiesel. De altfel, familia Codrea are o relaţie specială cu reprezentantul Massey Ferguson în Transilvania. Nu mai puţin de trei tractoare şi o combină purtând sigla renumitului producător se regăsesc astăzi în ferma din Drăguşeni. Vizita noastră a coincis cu momentul reviziei de 500 de ore la modelul 7714 S de 140 CP, cumpărat vara trecută, şi de care Maria este foarte încântată.
„Tata, Victor, a fost cel care a ales practic marca Massey Ferguson. Iar noi suntem de felul nostru mai conservatori. În sensul că dacă am pornit la drum cu un anumit tip de tractor sau combină, preferăm să nu le schimbăm. Mai ales că suntem foarte mulţumiţi de colaborarea cu Tehnodiesel”, mi-a explicat tânăra absolventă a Facultăţii de Horticultură din Cluj-Napoca, care nu peste mult timp îşi va susţine doctoratul în domeniu, având ca temă de studiu cultura căpşunilor bio.
În ferma Codrea, femeia e la putere. Dar chiar dacă se află în minoritate, Victor este de fapt răsfăţatul familiei. Tot el este cel care ia deciziile importante. Nu înainte însă de a se consulta cu soţia şi cu cele două fiice ale sale. Mai mult decât atât, întotdeauna a ţinut cont şi de părerea angajaţilor. În special când se discută despre tehnica de lucru. „Când am ales ultimul tractor, am făcut o şedinţă în familie la care am invitat şi angajaţii să-şi spună părerea. Că până la urmă ei sunt cei care lucrează mai mult cu aceste echipamente. Când se pune problema să facem noi achiziţii de utilaje, întotdeauna ţinem cont şi de părerea operatorilor. Mi se pare logic şi corect să-i implicăm în luarea unor astfel de decizii. Ei cunosc deja foarte bine Massey Ferguson şi pe undeva e de înţeles că şi-au dorit să mizăm în continuare pe acest brand”, susţine Maria.
"Ca fermieri, ne interesează desigur şi aspectele financiare ale oricărei investiţii. Iar raportul calitate-preţ este unul foarte bun în cazul mărcii Massey Ferguson" - MARIA CODREA, Tânăr fermier din judeţul Satu Mare
În 2014, când a accesat primul proiect pe numele său, a cumpărat modelul 7620, un tractor de 200 cai putere. „A fost o alegere absolut firească, pentru că aveam nevoie de un tractor de putere mai mare. Astăzi îl folosim practic la toate muncile grele - arat, discuit, frezat, chiar şi la transportul remorcilor în câmp”, a ţinut să precizeze tânăra.
„Tractoarele şi combinele Massey Ferguson sunt printre cele mai economice de pe piaţă, datorită motorizării. Spre exemplu, la o combină de 300 CP consumul de motorină pe hectar după o zi de lucru ar fi undeva la 13,5 litri!”, îmi spunea, la rândul său, Ionuţ Socaciu, brand manager la Tehnodiesel.
Pe lângă asta, insistă Maria, pierderile la recoltat sunt minime iar costurile de exploatare reduse, ceea ce contează foarte mult la o combină. Combina pe care familia Codrea se bazează în campaniile lungi de recoltat, MF 7344 Activa, a fost achiziţionată în 2018. Victor s-a ataşat atât de mult de ea încât cu greu lasă pe altcineva să o conducă.
Pe lângă aspectul în sine şi confortul în exploatare, care e foarte important pentru operator, calitatea serviciilor post-vânzare a fost un alt argument în favoarea extinderii colaborării cu Tehnodiesel. „Pe mine ca fermier mă interesează cât de aproape se află punctul de lucru al dealerului, pentru a asigura intervenţia pe partea de service, dacă e nevoie, într-un timp cât mai scurt. E important să existe disponibilitate din partea furnizorului. Ştiu că dacă îi voi suna astăzi pentru a solicita o piesă, băieţii vor ajunge în fermă în cel mai scurt timp posibil”, a punctat Maria Codrea.
La fel de important este şi preţul pieselor de schimb. Pentru că în agricultură inevitabil apar şi astfel de situaţii când e nevoie de înlocuit o piesă sau o anumită componentă a echipamentului. „Sunt detalii care pot face diferenţa pe termen lung. Şi de aceea am încercat să ţinem cont de acest aspect în momentul în care am decis să cumpărăm un tractor sau orice alt utilaj în fermă”, a concluzionat tânăra. Împreună cu părinţii şi sora sa, aceasta lucrează astăzi 400 de hectare şi deţine un efectiv de 120 de bovine pentru lapte, din care 70 de vaci la muls.
DATE DE CONTACT TEHNODIESEL:
DN 6, KM 10, Jud. Timiş RO307041
Dudeştii Noi, România
T: +40 (0) 256 378003;
info@tehnodiesel.com;
un reportaj de LIVIU GORDEA