Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Efectuarea lucrării fundamentale a solului - ARATUL cu ajutorul plugului

Publicat: 27 octombrie 2010 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

“Ce este mic şi ce este mare în lumea eternităţii? Un lucru este sigur; că milenii înainte de construirea piramidelor, un plug mergea pe aceste câmpuri şi după dispariţia acestor piramide, după mii de ani, plugul va continua să are pe aceste ogoare. Această unealtă mică, nu este oare demnă de admiraţie ca şi creaţiile de arhitectură de pe Pământ?”

(Max Eyth, “Kampf und die Keops Piramide”)

Click pe poza pentru galerie!

Lucrarea cu plugul sau arătura este cea mai veche lucrare care s-a aplicat solului şi în acelaşi timp cea mai importantă lucrare.

Plugurile intră în categoria maşinilor agricole de lucrat solul şi sunt destinate efectuării arăturii, lucrare prin intermediul căreia se realizează desprinderea solului în brazde, mărunţirea şi răsturnarea acestora pe o adâncime determinată din stratul arabil al solului, creându-se condiţiile necesare pentru buna dezvoltare a plantelor.

Acestea mai sunt folosite şi pentru afânarea solului (unul din efectele cele mai importante care se realizează prin arătură) şi încorporarea în sol a  resturilor vegetale şi a îngrăşămintelor organice sau chimice.

În proiectarea, construcţia şi exploatare plugului trebuie să se ţină seama de o serie de cerinţe agrotehnice  şi tehnologice şi anume:

• adâncimea şi lăţimea brazdelor tăiate de plug trebuie să fie constante pe tot parcursul arăturii;

• brazdele tăiate trebuie mărunţite, afânate şi răsturnate; totodată, trebuie să realizeze acoperirea cu sol a resturilor vegetale şi a îngrăşămintelor aflate pe suprafaţa câmpului. Nu se admit bulgări mari pe suprafaţa solului arat, dar nici pulverizarea acestuia;

• fundul brazdei trebuie să fie orizontal şi neted, pentru a se evita oprirea apei în locurile mai joase şi în gropile brazdei;

• peretele brazdei trebuie să fie drept, iar în şanţul brazdei nu se admit bulgări; în caz contrar, nu se asigură o bună stabilitate în lucru a plugului;

• nu se admit greşuri.

Plugurile se clasifică după urmoarele criterii:

după destinaţie: pluguri cu destinaţie generală pentru cultura plantelor de câmp; pluguri cu destinaţie specială (pentru vii, terenuri mlăştinoase, soluri cu pietre, terenuri în pante sau pentru silvicultură); pluguri pentru altă destinaţie decât arătura (pentru deschis canale de irigaţii, pentru defrişat, pentru scos puieţi, pentru drenaj etc.);

după organele de lucru fundamentale: pluguri cu trupiţe cu cormane, pluguri cu trupiţe cu discuri (folosite pe solurile acoperite cu cantităţi mari de materie organică) şi pluguri cu organe de lucru rotative (folosite pentru viteze mărite de lucru). În ultimii ani au apărut o serie de pluguri pentru afânarea profundă a solului, fără răsturnarea brazdei, echipate cu o mare diversitate de organe de lucru;

după modul în care se execută răsturnarea brazdei: pluguri care execută răsturnarea brazdei într-o singură parte (partea dreaptă) şi pluguri care execută răsturnarea brazdei în dreapta sau în stânga, concomitent sau succesiv;

după adâncimea de lucru: pluguri pentru arături superficiale (lucrează la adâncimi de 15 - 20 cm; în general acestea sunt pluguri semipurtate cu un număr mare de trupiţe); pluguri pentru arături normale (lucrează la adâncimi de 20 - 30 cm; în general acestea sunt pluguri cu destinaţie generală sau pluguri destinate arăturilor pentru cultura plantelor de câmp); pluguri pentru arături adânci (lucrează la adâncimi de 30 - 40 cm); pluguri pentru arături foarte adânci sau de desfundat (lucrează la adâncimi de 40 - 80 cm);

după sursa de energie folosită: pluguri cu tracţiune mecanică şi pluguri cu tracţiune animală;

după modul de cuplare a plugurilor în cadrul sistemului tehnic mobil tractor - plug avem: pluguri tractate, pluguri purtate şi pluguri semipurtate.

Cele mai utilizate pluguri sunt cele de tip cu cormană. Acestea au înregistrat în ultimul timp o evoluţie spectaculoasă. Cu toate că pe plan mondial lucrarea fundamentală a solului a început să fie executată şi cu alte maşini, de concepţie cu totul diferită de aceea a plugurilor cu cormane, totuşi acestea din urmă, continuă să deţină ponderea de bază în executarea lucrării de arat. Mai mult decât atât, în conceperea construcţiei şi funcţionării plugurilor moderne cu cormane, s-a investit mult efort intelectual şi s-au creat exemplare de o creativitate nebănuită.

Cele mai noi construcţii de pluguri realizate de firme constructoare cu realizări prestigioase în acest domeniu, atât pe plan European cât şi mondial, reprezintă chintesenţa a tot ce a putut să creeze mai bun tehnica constructoare în domeniu.

Ele dispun de o capacitate de adaptare deosebită la noile tehnologii de lucrare a solului. Soluţiile tehnice adoptate, sunt capabile să ofere un mare grad de adaptabilitate la categoriile de sol, stare a terenului, grad de acoperire cu resturi vegetale, potenţialul bazei energetice etc.

Plugurile cu cormane se clasifică în: pluguri cu cormane cilindrice (afânare accentuată a solului şi o răsturnare mai puţin pronunţată - soluri uşoare); pluguri cu cormane culturale sau universale (se folosesc cu rezultate satisfăcătoare pe toate tipurile de sol); pluguri cu cormane semielicoidale (răsturnare bună a brazdei, mărunţire mai puţin satisfăcătoare); pluguri cu cormane elicoidale (răsturnare aproape totală a solului, fără a-l mărunţi şi afâna - soluri grele şi foarte grele, argiloase şi înţelenite); pluguri cu cormane lamelare (se folosesc în special pe solurile tip “lăcovişte”); pluguri cu cormane “losange”; pluguri pivotante cu cormane trapezoidale curbe.

La ora actuală, plugurile cu ponderea cea mai mare în Uniunea Europeană sunt cele reversibile. Ridicarea, reversarea şi coborârea acestora se fac automat comandate prin instalaţia hidraulică a tractorului, semiautomat secvenţial sau manual cu ajutorul unui Joystick.

În ultimul timp au apărut aşa numitele “pluguri pivotante” (fig. 1), care răstoarnă brazda una peste alta ca şi la plugurile reversibile, atât la dus cât şi la întors. Deşi acestea au o cinematică în suveică, acest lucru nu se realizează cu două seturi de trupiţe ce lucrează alternativ, ci cu un singur set de trupiţe, dar de construcţie simetrică.

Aducerea în noua poziţie de lucru a trupiţelor se realizează prin bascularea barei port-trupiţe, când într-un sens cînd în altul. Acestea au apărut pentru prima dată în S.U.A. La ora actuală acest tip de plug se realizează şi în Europa (Germania, Slovacia).

Pe solurile grele şi foarte grele, cu umiditate ridicată, mlăştinoase, tip “lăcovişte”, cormanele clasice nu execută o arătură de calitate. În scopul eliminării acestui neajuns, pe plan mondial, s-a trecut la realizarea cormanelor lamelare (benzi, fâşii) care s-au dovedit că lucrează foarte bine pe astfel de soluri. Ele lucrează şi la viteze mărite de lucru, de până la 11 km/h.

În decursul timpului, firmele constructoare de pluguri din lume au realizat noi variante de cormane lamelare şi le-au perfecţionat pe cele existente astfel încât, în prezent există o varietate de astfel de cormane care să lucreze în bune condiţii pe toate tipurile de sol. În fig. 2 se prezintă un plug reversibil cu cormane lamelare realizat de firma germană Lemken.

Reglajele care se efectuează la un plug sunt următoarele: reglarea adâncimii de lucru (de la roata de copiere prin intermediul unui şurub sau mai nou a unui cilindru hidraulic acţionat din cabina tractorului); reglarea lăţimii de lucru (prin intermediul unui tirant reglabil sau a unui cilindru hidraulic simplu sau cu memorie); reglarea paralelismului cadrului cu suprafaţa solului în plan transversal şi longitudinal; reglarea călcâiului plazului (acesta se reglează pentru o mai buna stabilitate a plugului în plan vertical).

Plugurile realizate la ora actuală în lume au echipament electronic de comandă (fig. 3), care efectuează atât comenzile necesare înainte de a intra în lucru şi în timpul lucrului cât şi reglajele aferente acestora. Acest echipament se montează în cabina tractorului.

Deoarece în timpul lucrului pot apărea diferite obstacole (ex. pietre) care pot pune în pericol integritatea trupiţelor plugului, constructorii din domeniu au trecut în timp la realizarea plugurilor cu sisteme de siguranţă. Dintre acestea amintim: cu bolţ de forfecare, “non stop” prevăzut cu arc lamelar, “non stop” cu cilindru hidraulic.

“Lumea trebuie să creadă în plug, ca însemnul celei mai curate munci, de pe urma căruia trăieşte. El începe munca ţăranilor primăvara şi o sfârşeşte toamna. El deschide sânul pământului, sporind rodirea, el împrăştie pe ogoare învăluite în cormana lui, dulcea mireasmă a brazdei proaspete. Să ne plecăm, deci, cu iubire pe cormanele lui şi să-l preţuim după cuviinţă. Omenirea nu poate trăifără el.” (Constantin Sandu Aldea, 1921)

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 5(31)/2004

Vizualizat: 4810 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Brinkman - Let’s improve together Titan Machinery - Red Carpet 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?