Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Cum alegi cel mai bun tractor de mică putere? (II)

Publicat: 26 februarie 2021 - 17:18
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Alegerea tractorului potrivit se face ținând cont de aplicaţiile pentru care acesta va fi utilizat. Astfel, principalele aspecte de analizat sunt: caracteristicile tehnice, dotările şi preţul.

Utilitatea tractoarelor, atât pentru fermele agricole, cât şi pentru grădinărit sau gospodărie/hobby, este binecunoscută. Varietatea constructivă a tractoarelor de mică putere, diversitatea accesoriilor şi a implementelor, precum şi comoditatea pe care un "tractoraş" o poate adăuga sarcinilor agricole simple şi celor "gospodăreşti" fac din acestea un ajutor de nădejde şi care "îşi plăteşte banii", adică se poate amortiza rapid.

tractor mic 00 1_b

Dar alegerea tractorului potrivit trebuie făcută luând în calcul atât prețul de achiziție, costurile de exploatare, cât şi consumul de combustibil raportat la volumul de lucrări efectuate. Astfel, principalele criterii în alegerea unui tractor sunt: caracteristicile tehnice, dotările şi preţul. Ordinea o stabiliţi dumneavostră. Dacă bugetul disponibil este unul "generos", atunci alegerea va fi mult mai uşoară.

 tractor mic 00 4_b

PRIMUL PAS: CE MARCĂ MI SE POTRIVEŞTE?

 

Dacă aveţi deja un brand favorit şi de încredere (dețineți sau aţi mai avut tractoare de la constructorul respectiv şi sunteţi mulţumit), atunci este simplu: cumpăraţi aceeaşi marcă.

Dacă nu sunteţi hotărât, atunci trebuie să vă faceţi o listă care să conţină principalele caracteristici tehnice şi dotările dorite de la viitorul tractor. Luați o foaie de hârtie şi notaţi pe o coloană aplicaţiile pentru care doriţi să folosiți tractorul şi pe o altă coloană necesarul de putere şi dotările de care aveţi nevoie pentru lucrările respective. Având această listă, faceţi o "cercetare" (studiu) de piaţă. Porniţi această căutare din aproape în aproape..., interesaţi-vă ce tractoare folosesc vecinii şi cunoscuţii. Folosiţi şi reţelele de socializare. Astfel puteţi afla rapid, direct de la cei care au modelele respective, dacă utilizatorii sunt mulţumiţi sau nu, eventualele puncte forte sau slabe, cât costă întreţinerea şi piesele de schimb, consum, etc.

 NH_Boomer_50_15_176_b

CLASIFICAREA TRACTOARELOR MICI

 

În general, tractoarele agricole pot fi clasificate după mai multe criterii: putere, utilizare/aplicaţii, sistem de rulare, tipul de tracţiune (2DW, 4DW), etc. Tractoarele mici (sau de mică putere) sunt considerate cele care au o putere mai mică de 45-50 CP.
În funcţie de putere şi aplicaţii, tractoarele mici pot fi clasificate în patru clase:

  1. Tractoare pentru gazon - utilizate în principal pentru tunderea peluzelor, au o putere limitată (15-22 CP), un rezervor mic de combustibil şi puţine accesorii.
  2. Tractoare de grădină - mai puternice (20-25 CP) şi cu mai multe posibilităţi de a ataşa accesorii şi echipamente, precum şi unele caracteristici suplimentare (precum direcția hidraulică și tracțiunea integrală) care oferă un plus de versatilitate și adaptabilitate. Aceste tractoare sunt o alegere excelentă dacă aveți nevoie de mai mult decât o mașină de tuns iarba şi care să reziste la o utilizare grea și să ofere opțiuni pentru activităţi agricole uşoare.
  3. Tractoarele sub-compacte (22-25 CP) sunt, de obicei, echipate cu motor diesel (spre deosebire de clasele anterioare care au motor pe benzină), priză de putere și cuplaje în trei puncte, ceea ce extinde mult gama de implemente şi accesorii. Unele tractoare sub-compacte pot avea chiar încărcătoare frontale.
  4. Tractoare compact-utilitare - gama superioară a tractoarelor mici (25-45 CP). Aceste tractoare pot fi echipate cu implemente atașabile similare tractoarelor agricole, dar de mai mici dimensiuni. Unele modele au tracțiune integrală și cabină, ceea ce le face utile în aproape orice condiții de teren şi meteorologice.

 tractor mic 00 6_b

CARACTERISTICI TEHNICE

 

Principalele caracteristici tehnice care definesc, în general, un tractor sunt: tipul şi puterea motorului, transmisia, ambreiajul şi cutia de viteze, sistemul de rulare, şasiul, suspensie, sistem de frânare şi de siguranţă, sistemul hidraulic, echipamentul de lucru, echipamentul electric, etc.

  • Motorul este sursa de energie a tractorului. Tractoarele de mică putere au motoare cu o capacitate cilindrică redusă, în general cu doi sau trei cilindri, pe benzină sau diesel.
  • După tipul sistemului de rulare, tractoarele se clasifică în: tractoare pe roţi, tractoare pe şenile şi tractoare cu semi-şenile (roţi şi şenile). Tractoarele mici pot avea una sau două punţi, în funcție de putere, sistem de rulare şi tipul de tracţiune. De obicei, tractoarele de mică putere au doar tracţiune spate, tracţiunea integrală fiind mai rar întâlnită.
  • Transmisia reuneşte organele şi subansamblurile cu ajutorul cărora energia mecanică de la motor se transmite la organele de deplasare ale tractorului. Totodată, transmisia trebuie să asigure şi funcţionarea unor echipamente de lucru. Transmisia poate fi:

- Transmisia clasică manuală are avantajul că se face la o viteză mică, iar acest lucru ajută la dezvoltarea unui cuplu suplimentar. Transmisia mecanică are cutie de viteze, diferenţial şi transmisie centrală. Ambreiajul principal asigură cuplarea progresivă a motorului la părţile componente ale transmisiei şi reductorul planetar dublează numărul treptelor de viteză.

- Transmisia hidrostatică, la fel ca şi cea automată, este mult mai comodă, dar eventualele cheltuieli de reparaţie sunt mai mari. În cazul transmisiei hidrostatice, puterea se transmite printr-un flux de lichide (ulei hidraulic) şi necesită prezenţa unei pompe hidraulice. Avantajele transmisiei hidrostatice sunt: simplitatea comenzilor şi viteza de lucru, care poate varia continuu.

- Transmisia electrică cuprinde ambreiaj principal, un generator electric, două sau patru motoare electrice, transmisii finale şi conductori.

  • Sistemul de frânare. Cele mai simple şi des întâlnite sisteme de frânare la tractoarele mici sunt cele cu tamburi cu bandă, cu saboţi sau cu discuri, iar mecanismul de comandă poate acţiona frânele mecanic, hidraulic sau pneumatic.
  • Echipamentele de lucru ataşabile necesită la tractor dispozitive de tracţiune, priză de putere (PTO), instalaţie hidraulică, mecanism de ridicare, echipament electric, cuplă pentru remorcă şi altele.
  • Cabină sau cadru de protecţie: cele mai multe tractoare de mică putere nu au cabină. Pentru siguranţa şi protecţia operatorului la răsturnare, acestea pot fi dotate cu cadru de protecție ROPST.

MF1740M_b

Click AICI și află care sunt cele 4 criterii de bază pentru alegerea tractorului de mică putere care ți se potrivește!


un articol de
GHEORGHE GHIȘE

Vizualizat: 1218 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Scottish Highland - vaca scoţiană, rasa care se întreţine singură

Scottish Highland - vaca scoţiană, rasa care se întreţine singură

Proprietarul uneia dintre cele mai mari ferme de bovine Scottish Highland din România, Nicolae Ibăşfălean, vrea să-şi lichideze afacerea înființată în urmă cu 12 ani. Pare cumva greu de înţeles, însă după ce am stat de vorbă cu fermierul, am convingerea că nu prea e cale de întoarcere. Lipsa motivaţiei, înaintarea în vârstă şi mai ales faptul că îi este tot mai greu să găsească oameni de încredere care să se ocupe de activitatea din fermă l-au determinat pe cel mai cunoscut crescător de vaci Highland din judeţul Sibiu să ia foarte serios în calcul opţiunea de a renunța la efectivul de animale. Printre argumente s-ar mai putea adăuga, desigur, şi dezinteresul românilor pentru carnea de vită premium. Pentru că, până la urmă, degeaba ai un produs de calitate dacă nu îl poţi valorifica.

Un reportaj de LIVIU GORDEA

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?