Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ciprian FORA: MECANIZAREA AGRICULTURII are viitor!

Publicat: 08 decembrie 2019 - 21:34
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Ce vrei să te faci când vei fi mare? Mecanic agricol! Câţi tineri absolvenţi ai claselor primare sau gimnaziale de la sate, şi nu numai, ar putea da acest răspuns în contextul educaţional al României de astăzi? Puţini! Şi nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că practic nu cunosc ce înseamnă şi ce presupune să fii mecanizator agricol.

La Ziua Pământului Bănăţean, ediţia a V-a, am stat de vorbă cu Ciprian George FORA, director al Centrului Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii din Voiteg şi Conferenţiar la Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din Timişoara. Ciprian împreună cu colegii lui au decis că învăţământul agricol românesc nu trebuie să bată pasul pe loc şi au plecat la drum hotărâţi să ducă mai departe istoria Şcolii Agricole din Voiteg, începută în anul 1926.

Provocarea momentului
La peste 93 de ani de la înfiinţarea acestei unităţi de învăţământ agricol, cursurile adaptate noilor vremuri readuc tinerii către lucrul pământului. De această dată, totul fiind mecanizat şi automatizat la cele mai înalte standarde. „Avem un proiect care se desfăşoară deja de doi ani de zile; este o cooperare între Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, cu Liceul Tehnologic de Silvicultură şi Agricultură “Casa Verde” din Timişoara şi cu Centru Româno-German de Pregătire din Voiteni. Am pus bazele unei clase de mecanici agricoli, pentru că mecanizarea agriculturii este la ora actuală o provocare pentru fermele din întreaga lume, iar cele din România nu fac excepţie şi au nevoie de specialişti în domeniu, nu numai de ingineri, ci şi de oameni care efectiv să realizeze partea de întreţinere, reparaţii şi de utilizare optimă a acestor echipamente”, ne-a declarat Ciprian George Fora.
În ultimii zece ani, prin proiecte europene, fermele din ţara noastră au beneficiat de o dotare tehnică de vârf şi au acum nevoie de tineri care să fie bine pregătiţi în acest domeniu. “Proiectul nostru de pregătire profesională pentru mecanici agricoli în sistem dual după model german începe să-şi arate roadele. Avem deja primii elevi ajunşi în clasa a X-a, rezultatele primului an sunt deosebite, în sensul că agenţii economici au apreciat efortul nostru şi faptul că elevii sunt bine pregătiţi sub această umbrelă pe care noi am pus-o la dispoziţie şi căreia i-am spun generic - Mecanizarea agriculturii are viitor”, explică directorul Centrului.

mecanizare__b

Parteneriate win-win
Elevii din cele două clase se pregătesc teoretic, iar instruirea practică se definitivează la companiile producătoare de maşini şi echipamente agricole cu care Centrul Româno-German colaborează. “Este vorba despre MEWI, IPSO Agricultură, Claas, New Holland, Maschio Gaspardo, furnizorii de Landini, dar şi pe partea de automatizare-gadgeturi am început să lucrăm tot mai mult. Ei ne pun la dispoziţie tot ce avem nevoie pentru baza didactică. Este un parteneriat win-win, pentru că toată lumea are beneficii. Sunt două aspecte: adulţii care deja lucrează la aceste companii şi care au nevoie de o pregătire suplimentară şi de o actualizare a cunoştinţelor, dar şi cealaltă latură, a tinerilor care pornesc în viaţă alegându-şi această meserie, a cărei bază noi o punem prin şcolarizarea pe care o asigurăm”, ne-a explicat Ciprian Fora.

Obiective şi perspective
Principalul obiectiv pe termen scurt al profesorului prevede un ciclu complet, cu elevi din clasa a IX-a până în clasa a XI-a. Pe termen mediu, îşi doreşte să diversifice tot mai mult gama de pregătire. “La această dată cursurile au patru teme majore. Prima este Mecanic de exploatare în cultura mare - acreditat de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii. Apoi avem cursuri intensive, de înaltă calificare, pentru maşini şi echipamente de recoltat cereale, curs de maşini de aplicat produse fitosanitare, un curs foarte căutat, care a creat ecouri şi în străinătate. Iarna trecută am avut zece fermieri, români plecaţi în Germania la muncă, veniţi aici să parcurgă acest curs. Sperăm să perpetuăm acest trend şi să ridicăm şi mai mult nivelul. De asemenea, avem un curs de tractoare şi GPS-uri pentru tractoare, pentru că la ora actuală fermele mijlocii şi mari utilizează utilaje performante şi mecanizatorii trebuie să cunoască toate detaliile, astfel încât să le folosească la capacitate maximă”, adaugă Ciprian Fora.

Ciprian FORA foto citat_b
Ciprian Fora: “Fără o calificare adecvată este foarte greu să ţii pasul cu ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi, la viteza cu care evoluează lucrurile şi tehnica”.

ÎNSCRIERI DESCHISE PE TOT PARCURSUL ANULUI
Înscrierile pentru cursurile desfăşurate la Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii din Voiteg sunt permanente. Aşadar, vă puteţi înscrie pe tot parcursul anului. Cursurile încep în luna noiembrie a fiecărui an şi se încheie la sfârşitul lui martie.

mecanizare_2_b

Vizualizat: 2163 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?