În plină campanie de recoltare, dar şi în afara sezonului, în orice fermă este nevoie de un spaţiu pentru depozitarea produselor agricole, a utilajelor sau pentru a pune la adăpost diverse materiale.
Probabil de aceea, la Agromalim, standul companiei Artex Building a fost unul dintre cele mai vizitate. De altfel, nici nu era greu de găsit - în peisajul plin de maşini agricole şi steaguri -, copertina verde a structurii metalice a fost uşor de identificat.
Cu toate că standul a fost permanent asaltat de vizitatori, Sergio Valsania, director Artex Building SRL, ne-a prezentat oferta companiei: ”Produsul nostru principal îl reprezintă corturile, structurile uşoare acoperite cu prelată din PVC şi care au o structură metalică galvanizată la cald. Aceste structuri modulare pot fi instalate în mod normal fără autorizaţie de construcţie. Distanaţa între arcade este de 1,25 m şi avem trei lăţimi diferite (standard): 8, 10 şi 12 m, cu înălţimea de 3, 4 şi 5 m. Aceste structuri pot fi folosite pentru orice destinaţie: spaţii pentru depozitare marfă, depozite de cereale, adăpost pentru utilaje, tractoare, combine şi chiar adăpost pentru animale. Structurile noastre sunt proiectate şi verificate, au proiect de rezistenţă şi rezistă la vânt, zăpadă şi la seisme. Este o soluţie foarte ieftină şi cu o garanţie de 12 ani. Adică cea mai performantă variantă în momentul de faţă de a construi cu o structură pentru agricultură”.
Articol publicat în revista Ferma nr. 17/244 (ediţia 1-14 octombrie 2019)