Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Amazone România și-a mărit echipa

Publicat: 12 septembrie 2016 - 14:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Începând cu data de 1 august 2016, Amazone România și-a mărit echipa cu un nou reprezentant de vânzări - Cornel Chiuaru (foto), ce va avea în zona de activitate dealerii din regiunea est (Moldova) și sud-est (Tulcea, Constanța și Călărași).

Click pe poza pentru galerie!

Responsabilitățile ce îi revin noului reprezentant Amazone: susținerea partenerilor în zona de activitate, o mai mare prezență împreună cu dealerii la clienți actuali și viitori, reprezentarea la toate expozițiile și evenimentele organizate în zonă, organizarea de traininguri, școlarizări, tot ceea ce înseamnă instruirea personalului de la dealeri, alte acțiuni ale companiei în țară și străinătate, vizite în fabricile Amazone etc.

Cornel Chiuaru, absolvent al Universității Transilvania Brașov, specializarea Mecanică Agricolă, și-a început ucenicia profesională în cadrul fostului IAS Neamț unde, alături de adevărați profesioniști în domeniu, a „furat” meserie atât din domeniul tehnic cât și agronomic. A activat apoi în Departamentul de vânzări al distribuitorului de anvelope Dinamic '92 SRL și din 2005 într-o fermă în cadrul unui proiect româno-danez. Din 2010 s-a alăturat proiectului Vaderstad SRL, proiect ce la acea vreme era la început de drum și pe care l-a părăsit în acest an.

„Toată cariera mea a fost împărțită între vânzări și fermă, o experiență deosebită și din care am învățat tot timpul lucruri noi. Acum am onoarea de a fi parte a familiei Amazone, un brand cu o istorie impresionantă de aproape 130 de ani, cu un real succes în piața internațională. Țelul meu este acela de a consolida prezența Amazone în piață și de a arăta ca suntem un competitor demn de luat în calcule. Îmi doresc să continui dezvoltarea dealerilor din zona arondată, instructajul personalului de vânzări prin trainiguri specializate și menținerea unei legături strânse cu fermierii și companiile de profil din zonă”, ne-a declarat Cornel Chiuaru.

Această lărgire a echipei, după cum ne-a declarat Liviu Zimcea - reprezentant Amazone în România, face parte din planul strategic de consolidare a prezenței companiei: „Ne dorim să dezvoltăm în continuare rețeaua și să găsim un tehnician de service pentru zona de est și sud care să ajute dealerii în toate operațiile necesare de service, mentenanță și școlarizare. Pentru noi, piața echipamentelor agricole, respectiv vânzările, au crescut de la an la an, drept urmare echipa se mărește pentru a oferi servicii de calitate clienților noștri. Pe o piață în creștere nu putem decât să ne mărim echipa și să ne asigurăm că orice echipament livrat are asigurată mentenanța sau un service cât mai bun”.

Constructorul german de utilaje și tehnică agricolă este recunoscut pentru calitatea și fiabilitatea mașinilor sale. „Acum suntem lideri de piață la distribuitoarele de îngrășăminte. Urmează apoi, în topul vânzărilor Amazone România, echipamentele pentru protecția plantelor, semănători și tehnica de prelucrat solul. Ne dorim să închidem acest an cu un volum al vânzărilor cu 10 la sută mai mare decât cel realizat în 2015”, a mai spus Liviu Zimcea.

 

 

ECHIPA ȘI DISTRIBUITORII

Echipa Amazone România:

Liviu Zimcea, Regional Manager, tel. 0040723 491223, liviu.zimcea@amazone.ro

Cornel Chiuaru, Area Sales Manager Est și Sud-Est; tel. 0040730 290290, cornel.chiuaru@amazone.ro

Tiberiu Iuhasz, Service Manager, tel. 0040725 934480, tiberiu.iuhasz@amazone.ro

 

Distribuitori Amazone:

Agrocomerț Holding S.A.

Str. C. Brediceanu 2, Timișoara

Tel.: 0256 408518, 0746 088300 

mihai.florescu@agrocomert.rdstm.ro 

www.agrocomert.ro

 

URSA MARE COMPROD SRL

Str. Humorului Nr. 74 A, Scheia, Suceava

Tel.: 0230 526402, 0751 260410

laur.macovei@ursa-mare.ro

www.ursa-mare.ro

 

Tehnoland SRL

Calea Bucuresti Nr. 8-12, Urziceni, Ialomița

Tel.: 0243 254465, 0722 347100

liviu.coleasa@gmail.com

www.tehnoland.ro 

 

SERV CLASS SRL

Șos. Râmnicu Sărat 84 B, Brăila

Tel.: 0239 611096, 0728 028834

vanzari@servclass.ro

www.servclass.ro 

 

Proinvest SRL

Str. București nr. 2, Alexandria, Teleorman

Tel.: 0247 311707, 0740 303577

cristian.oprea@proinvest1.ro

www.proinvest1.ro 

 

Agricola 96 SA

loc. Țigănași, jud. Iași

Tel.: 0232 299090; 0762 207641

tiganasi@moldagro.ro

www.moldagro.ro 

 

Proagroservice SRL

Str. Tulcei 34, loc. Ovidiu, jud. Constanța

Tel.: 0241 255930, 0744 487560

mihai.zaman@proagroservice.ro

www.proagroservice.ro 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.15(176) 1 - 15 septembrie 2016

Vizualizat: 973 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!