Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Agromec Ştefăneşti şi Sola - un parteneriat în beneficiul fermierilor

Publicat: 26 iunie 2019 - 12:01
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

La IndAgra 2018, unul dintre cele mai animate standuri de maşini agricole a fost, şi anul aceasta, cel prezentat de SOLA Maquinaria Agricola S.L. şi Agromec Ştefăneşti. Colaborarea dintre producătorul spaniol de semănători şi compania românească a început în urmă cu patru ani. 

"Cifrele cresc de la an la an, aşa cum ne-am aşteptat şi cum ne-am planificat. Pe lângă partea de echipamente au început să se vândă foarte bine şi piesele de schimb. La început am vândut maşinile standard de 6 şi 8 rânduri, iar cum vindem foarte bine şi semănătorile de prăşitoare cu 12 şi 16 rânduri. Clienţii au început să ceară, pe lângă configuraţiile standard, şi semănători cu cadru telescopic sau cărucioare de transport. Pe lângă culturile clasice de porumb şi floarea-soarelui, tot mai mulţi fermieri seamănă şi năut, soia şi chiar rapiţă cu semănătorile Sola, maşini care pot fi echipate pentru toate culturile, inclusiv pentru porumb în rânduri gemene/twin-row)", ne-a declarat Mihai Mărăcine, directorul departamentului de vânzări la Agromec Ştefăneşti.

Marius Mitra (stg) si Mihai Maracine_b
Semănătorile de păioase Sola sunt disponibile în variantele cu distribuţie mecanică şi pneumatică, cu lăţimi de lucru de la 3 la 8 m, în funcţie de nevoile clientului. "Oferim consultanţă tehnică şi încercăm ca produsele pe care le oferim să se integraze în ferma clientului, nu dorim doar să vindem un echipament şi apoi să constatăm că acesta nu poate să lucreze cu tractorul din fermă", a subliniat Mihai Mărăcine. Agromec Ştefăneşti comercializează de peste 12 ani tractoare Same şi Deutz-Fahr, cu o gamă care pleacă de la 45-50 CP până la 340 CP. Cele mai vândute către fermieri sunt tractoarele de 100 CP, iar utilajele cerute de primării şi autorităţi comunale au, de cele mai multe ori, 75 CP.

Oferta pentru agricultură
Portofoliul Agromec Ştefăneşti cuprinde o gamă completă de maşini şi utilaje agricole. Foarte apreciate şi cerute în această toamnă au fost combinatoarele produse de Pasto, Maschio Gaspardo şi Angeloni. "Avem o serie de utilaje care se folosesc în condiţii extreme, aşa cum au fost cele din această vară. Astfel au fost situaţii în care doar cu grapele rotative s-a putut pregăti solul pentru semănat, mai ales pentru culturile pretenţioase, aşa cum este rapiţa, la care terenul trebuie foarte bine mărunţit. În alte situaţii, recomandăm folosirea unui drenator - un scarificator produs de Angeloni, cu o singură ancoră şi care intră până la adâncimea de 1,2 m în sol. În solele unde an de an apa bălteşte, scarificatoarele obişnuite (la 50-60 cm) nu rezolvă această problemă. Pentru spargerea stratului compact lutos, solul din adâncime trebuie străpuns cu un drenator. Am livrat multe astfel de utilaje şi clienţii sunt foarte mulţumiţi. Pentru un astfel de utilaje este nevoie de un tractor de 300 CP şi se fac treceri la 1,5-2 metri distanţă. În acest an am avut clienţi care timp de aproape o lună au lucrat permanent cu acest utilaj. Chiar şi acum, din târg, am vândut două astfel de utilaje", a adăugat Mihai Mărăcine.
De curând, Agromec Ştefăneşti a început o colaborare pentru încărcătoarele articulate Schroder Loader. Acestea au înălţimea de ridicare de la 2 la 4,5 m pentru sarcini de la 1,5 tone până la 3 tone. Încărcătoarele articulate sunt destinate în principal pentru zootehnie şi ferme mixte şi pot fi dotate cu cupă de cereale, cupă pentru pământ sau pentru siloz, cu furcă pentru gunoi, furcă pentru paleţi şi pentru baloţi înfoliaţi, cu burghiu pentru săpat gropi şi alte echipamente. "Aceste încărcătoare sunt fiabile, au motor Kubota, pot fi cu sau fără cabină, aer condiţionat etc. Am vândut deja câteva unităţi şi s-au comportat foarte bine; clienţii sunt mulţumiţi şi suntem încrezători că vor câştiga piaţa", a continuat Mihai Mărăcine.

Agromec Ştefăneşti şi SolaClick pe poza pentru galerie!

Pachete complete pentru municipal
O parte însemnată a clienţilor Agromec Ştefăneşti o reprezintă primăriile şi municipalităţile. "Pentru acestea oferim pachete complete: tractor, lamă de zăpadă, sărăriţă, încărcător frontal, remorcă, cisternă vidanjă cu kit de pompieri pentru stingerea incendiilor şi altele. La tractoare oferim şi carte de identitate pentru circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, oferim consultanţă pentru întocmirea proiectelor şi avem o echipă care participă la licitaţii în ţară. Chiar de curând am câştigat o licitaţie la Aeroportul Otopeni, cu două tractoare mari, două cositori şi două remorci cu autoîncărcare pentru iarba tocată. Avem contracte de la Iaşi, până la Turnu Severin, practic, în toată ţara", ne-a declarat Mihai Mărăcine.
În ultimii ani, a crescut cererea din partea autorităţilor comunale pentru tocătorile de iarbă şi de resturi vegetale pentru şanţuri. În urmă cu 4-5 ani, lungimea braţului era de 3-4 m, iar acum sunt tot mai multe cereri pentru tocători cu braţ de 5-6 m. În standul Agromec Ştefăneşti a fost prezentată o astfel de cositoare, iar reprezentanţii companiei doresc să extindă oferta de cositori articulate.
Pentru finanţare, Agromec Ştefăneşti oferă pachete complete şi are parteneriate cu BNP Paribas, Unicredit Leasing, Impuls Leasing şi cu alte societăţi de finanţare. Compania consiliază fermierul, întocmeşte dosarul de finanţare şi în câteva zile se obţine răspunsul de la firma de leasing şi începe derularea proiectului.

Sola - bine pregătită pentru orice teren
Semănătorile SOLA sunt recunoscute pentru construcţia solidă şi pentru fiabilitate. În ultimii ani au crescut mult dimensiunile maşinilor, lăţimea de lucru şi complexitatea acestora. Configuraţiile clasice sunt cele de 6 şi 8 rânduri pentru semănătorile de prăşitoare, cu buncăre de îngrăşăminte din inox. Acestea se remarcă prin reglajul foarte precis la stabilirea dozelor de semănat. În condiţii de teren greu, secţia de semănat poate fi dotată cu un turbo disc care ajută la penetrarea mai uşoară a solului şi cu un sistem de îndepărtare a resturilor vegetale. De asemenea, suplimentar, maşina poate fi echipată cu un kit no-till. În acest caz, turbodiscul, steluţele pentru îndepărtarea resturilor vegetale şi roţile din spate sunt metalice, nu din cauciuc/gumate. O roată din inox pentru tasarea solului face ca sămânţa să intre în contact direct cu solul. Şi marcatorii speciali sunt pregătiţi pentru un teren mai puţin prelucrat.
La cerere, semănătorile Sola pot fi echipate cu sistem pentru microfertilizare.
Maşinile Sola de semănat prăşitoare sunt echipate standard cu un computer cu monitor ce semnalează înfundarea/blocarea pe rânduri sau cu un computer mai performant care indică mai mulţi parametri (viteza de lucru, numărul de boabe semănate/ha, alarmă pentru înfundare etc.).
Semănătorile Sola pentru porumb şi floarea-soarelui vor fi livrate cu un kit de urgenţă, ce conţine un senzor şi un minim de piese consumabile, precum şi o tabletă electronică pe care sunt instalate manualul de utilizare şi cataloage pe care fermierul le poate accesa imediat.
Semănătoarile Sola de păioase, atât cele mecanice, cât şi cele pneumatice, pot fi dotate cu monitor pentru formarea cărărilor tehnologice, monitor pentru controlul nivelului de seminţe şi înfundarea dozatorului, roţi de tasare (în locul grapei de acoperire) cu ajutorul cărora se reglează şi adâncimea de lucru, precum şi bazine suplimentare pentru seminţe şi îngrăşăminte.

 

ÎN CURÂND, SEMĂNĂTORI CU TRANSMISIE ELECTRICĂ
De anul viitor, clienţii Sola vor putea alege între semănătorile clasice - mecanice - şi cele cu transmisie electrică. "Am introdus la toate configuraţiile şi varianta electrică. Aceasta este o schimbare majoră în strategia firmei, dorim să promovăm mai mult aceste semănători. În Franţa şi Spania, aceste modele au succes şi sperăm că şi în România vom câştiga o cotă de piaţă cât mai mare", ne-a declarat Marius Mitra, reprezentant Sola în România.
Colaborarea SOLA Maquinaria Agricola S.L. cu Agromec Ştefăneşti este foarte bună iar vânzările au crescut în fiecare an exponenţial. "Dorim să avem şi o strategie mai bine definită referitor la programele de demonstraţii, de marketing şi să investim în această direcţie, mai ales pentru promovarea semănătorilor electrice", a precizat Marius Mitra.

 

FACILITĂŢI DE FINANŢARE
Pentru campania de primăvară, Sola a pregătit un program de finanţare împreună cu BNP Paribas cu avans de 10%, prima rată în septembrie 2019, două rate semestriale (septembrie şi decembrie) şi o dobândă cumulată pe toţi anii de 1,8%. Această finanţare este disponibilă atât pentru achiziţiile în leasing, cât şi pentru credit extern, direct cu Sola.

 

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 20/225 (ediţia 15-30 noiembrie 2018)

 

Vizualizat: 186 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Cons DDA la Agromalim 2019 Mewi la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?