Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

5 sfaturi utile la achiziţia unui tractor

Publicat: 22 mai 2020 - 10:26
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Costul proprietăţii, nu preţul de achiziţie, este cel mai important atunci când te hotărăşti să cumperi un tractor! Iată la ce trebuie să fii atent!

tractor_b

 

Tractoarele sunt astăzi o parte esenţială şi indispensabilă a mediului agricol. Practic, nici o fermă nu este completă fără un astfel de echipament în dotare. Ele au fost create pentru a ne ajuta să abordăm fără efort o serie de sarcini dificile în câmp, şi nu numai. Dar la fel de bine, pot fi o povară, dacă nu facem alegerea potrivită. Iar aici nu discutăm doar de suprafaţa lucrată şi de implementele pe care doriţi să le ataşaţi...

 

Desigur, simpatia faţă de o anumită marcă poate cântări foarte mult în luarea deciziei. Mai ales când există deja o relaţie stabilită cu un producător sau dealer. Aşadar, experienţa anterioară poate fi de folos. Dar nu întotdeauna. Indiferent dacă îţi cumperi primul tractor sau adaugi un alt model flotei tale, există anumite aspecte care ar trebui luate în considerare înainte de a face acest pas. Decizia de a cumpăra utilaje poate fi una uşoară şi fără un impact economic major, însă în cazul tractoarelor lucrurile nu sunt atât de simple. Până la urmă cauţi o maşină de încredere, care să nu te lase la greu atunci când ţi-e lumea mai dragă. Deşi experienţa cumpărării unei maşini poate fi benefică într-o anumită măsură, mai ales atunci când eşti înzestrat cu anumite abilităţi de negociere - da, majoritatea celor care se ocupă cu vânzarea de tractoare îşi permit să mai lase din preţ, chiar dacă ţi se pare că îţi face un mare favor. Pentru cei care sunt poate la început de drum sau încă au dubii în anumite privinţe, am întocmit o listă de priorităţi pe care să le consultaţi înainte de a semna contractul de cumpărare.

 

Costul

 

Deşi acesta ar trebui în mod normal să fie ultimul lucru care contează, de obicei preţul de achiziţie este punctul cel mai sensibil şi prima grijă a fermierului. Dealerii pot face unele concesii cumpărătorului. Pe lângă asta, însă, mai sunt şi alţi factori care intervin în ecuaţie. Dinamica proprietăţii este extrem de importantă. De aceea, în ochii fermierului ar trebui să primeze beneficiile produsului mai degrabă decât costul propriu-zis. Alţi factori care compun costul de proprietate includ finanţarea oferită, durata de viaţă a garanţiei, durata de viaţă şi costurile preconizate ale pieselor operaţionale, consumul de combustibil şi, nu în ultimul rând, valoarea revânzării. Foarte mulţi tind să se concentreze doar pe preţul iniţial, deşi ar trebui să ia în considerare cât ar costa tractorul pe termen lung. Veţi vedea că anumite modele sunt mai ieftine, dar consumă cu 20% mai mult combustibil. Cel mai bine ar fi să vă faceţi un calcul al rentabilităţii.

 

Modul de operare

 

Simplitatea modului de lucru este o caracteristică la care operatorii ţin foarte mult, chiar dacă tractoarele din ziua de azi înglobează multă tehnologie şi sunt din ce în ce mai sofisticate. Această complexitate nu este dată numai de numărul de comenzi şi de dispozitive cu afişare electronică. Tractoarele nu ajung întotdeauna pe mâna celui mai experimentat şofer, astfel încât e nevoie de un mediu de lucru intuitiv care să ajute operatorul să deprindă într-un timp cât mai scurt modul de funcţionare, pentru un management eficient. Neglijenţa operatorilor este cea mai frecventă cauză de deteriorare a echipamentelor agricole. Se pare că 70% din daunele provocate de un tractor rezultă dintr-o lipsă de cunoaştere din partea operatorului.

 

Asistenţa oferită de dealer

 

Serviciul post-vânzare este deosebit de important, precum şi cantitatea de piese pe care dealerul le stochează, apropierea acestuia de client şi nivelul de experienţă şi de pregătire al angajaţilor. Nu o dată am auzit din discuţiile cu fermierii că principalul motiv al alegerii achiziţiei unui anumit tip de tractor s-a datorat proximităţii faţă de dealer. Iar asta spune foarte multe. Aşadar, nu subestimaţi niciodată valoarea unui dealer din apropiere care reprezintă o marcă de încredere şi care poate interveni rapid în rezolvarea unei probleme. Totodată, acordaţi atenţie şi termenului de garanţie, chiar dacă acesta nu reprezintă întotdeauna o indicaţie a calităţii.

 

Profilul exploataţiei

 

Dimensiunea şi puterea tractorului trebuie să ţină cont de suprafeţele pe care le lucraţi, dar şi de specificul exploataţiei. Pentru că una e să foloseşti tractorul la muncile câmpului şi cu totul altceva e atunci când ai nevoie de el în zootehnie. Pe piaţă există o mulţime de opţiuni, dar s-ar putea ca unele să nu vă ajute prea mult. Caracteristici precum aer condiţionat, zgomot redus în cabină şi scaun confortabil sunt în prezent un standard. Dar pe lângă astea, greutatea, cuplul, puterea tractorului şi obţinerea celei mai eficiente puteri la sol sunt, de asemenea, considerente importante. Determinarea priorităţilor vă va ajuta să decideţi şi în privinţa achiziţiilor de implemente. E bine de ştiut dacă tractorul va lucra sau nu cu un încărcător frontal. În plus, pentru dealer va fi mai uşor să facă unele recomandări în privinţa necesarului de putere, capacităţii hidraulice şi a forţei de ridicare, pentru a se potrivi exact nevoilor dumneavoastră.

 

Folosit sau nou?

 

Ei bine, nu am specificat de la bun început dacă este vorba de un tractor achiziţionat de nou, tocmai pentru că există situaţii în care un tractor la mâna a doua poate fi la fel de util ca unul care abia a ieşit de pe linia de asamblare. Nu ne referim aici la tractoarele cu foarte mulţi ani de activitate, ci la acele tractoare la care unii se decid să renunţe pentru a-şi reînnoi flota. În mod paradoxal, în România există proprietari de ferme care la fiecare cinci ani îşi schimbă complet parcul de utilaje. Pe de altă parte, în vestul Europei, numărul de ore pe care un tractor le lucrează într-un an este semnificativ mai mic decât la noi. Aşadar, în funcţie de necesităţi, merită întotdeauna să aveţi în vedere şi această opţiune. Pe lângă faptul că, mai nou, aproape toţi dealerii de echipamente agricole au în ofertă şi tractoare second hand sau chiar varianta buy-back!

Sunt imense şi se deplasează pe pneuri sau pe şenile: acestea sunt cele mai mari şi mai puternice utilaje din lume.

 

un articol de LIVIU GORDEA

Vizualizat: 1872 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?