Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Vom rezolva vreodată problema păşunilor?

Publicat: 01 octombrie 2010 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Păşunea, păşunatul şi banii pe suprafaţă au ocupat, cel puţin în prima jumătate a lui 2010, poziţii fruntaşe pe lista cu problemele încă nerezolvate ale crescătorilor de animale.

Click pe poza pentru galerie!

Şi cum la nou ministru apar şi reguli noi, vă spunem că s-a pregătit de dezbatere şi adoptare (în procedură de urgenţă) o propunere legislativă privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, iniţiată de Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor.

E bine că avem o nouă propunere pe filiera agricultură, dar ce ne facem cu vechile metehne ale consiliilor locale, cum ar fi refuzul de a concesiona fermierilor şi asociaţiilor suprafeţele de păşunat sau stabilirea unor taxe care echivalează cuantumul subvenţiei la hectar?!

Am stat de vorbă cu mai mulţi fermieri care au citit noua propunere legislativă şi ne-au transmis părerile, completările şi întrebările lor.

În general, e bine că se lucrează la o nouă Lege a păşunilor. Mulţi au simţit pe propria piele sau prin propriul buzunar ce înseamnă o lege cu scăpări majore (să le spunem scăpări, deşi în realitate sunt omisiuni cu intenţie sau favoritisme).

În fine, spre deosebire de legislaţia în vigoare, de această dată nu se mai recomandă concesionarea suprafeţelor de pajişti pe minim zece ani, ci se va scoate la licitaţie concesionarea păşunilor pe minimum zece ani, în baza cererilor depuse de organizaţiile şi asociaţiile crescătorilor de animale.

Aici ar fi o problemă. Ce ne facem cu aşa-zisele asociaţii apărute peste noapte, “legal constituite” cu sprijinul nemijlocit al primarilor şi formate preponderent din consilieri, rude şi prieteni ai puterii locale?

Tocmai de aceea, spun fermierii, asociaţiile care depun cereri trebuie să facă dovada numărului de animale eligibil pentru suprafaţa solicitată şi nu doar să declare pe proprie răspundere că desfăşoară nu ştiu ce activitate agricolă. Păşunea e pentru păşunat, iar banii pentru păşune au o destinaţie clară! Ca să nu mai vorbim că în celelalte state europene, şi beneficiarul are un nume foarte clar: fermierul.

În noua propunere legislativă ar trebui să se precizeze că strategia de organizare tehnică, îndrumare şi controlul administrării şi exploatării pajiştilor se stabileşte prin norme metodologice care vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului administraţiei şi internelor, dar numai după consultarea şi avizarea în prealabil a organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale din domeniu.

Şi, mai spun crescătorii de animale, ar trebui să se modifice şi Legea administraţiei publice, care să limiteze intervenţia consiliilor locale în exploatarea suprafeţelor de păşunat. O solicitare îndreptăţită, în condiţiile în care, dacă te uiţi la starea deplorabilă a pajiştilor, nu poţi să nu te întrebi cine e inconştientul care le administrează?!

Cam aşa arată un scenariu al zilelor noastre: consiliul local nu vrea să-i concesioneze crescătorului păşunea, ca să poată să încaseze Primăria subvenţia (APIA îi permite asta că aşa zice legea cu “scăpările”), banii pe suprafaţă vin şi se tot duc (dar nu în păşune!), iar organele de control au “ratat” tocmai comuna cu pricina! Şi la anu’ o luăm de la capăt...

Vizualizat: 487 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?